7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUniversitatea din Craiova şi clasamentele academice

Universitatea din Craiova şi clasamentele academice

Universitatea din Craiova se numără printre cele 20 de universităţi din ţară care sunt vizibile în clasamentele internaţionale. Asta ar fi vestea bună. Vestea rea este că ne situăm în ultima categorie a acestor instituţii, alături de Universitatea Dunărea de Jos din Galați sau de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Toate acestea sunt cuprinse în „Raportul asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar-2016“ dat publicităţii de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Ministerul Educaţiei Naţionale a realizat, pentru prima dată, un studiu care încearcă să ierarhizeze universităţile din ţară folosind criterii utilizate la întocmirea clasamentelor internaţionale. Documentul (care este disponibil pe site-ul ministerului la adresa https://www.edu.ro) a fost realizat de un colectiv desemnat de ministrul educației şi supervizat de un consultant extern Jan Sadlak, președinte al IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence  – o organizaţie internaţională care se ocupă cu clasamentele universităţilor din întreaga lume. „În acest raport ne focalizăm pe analiza poziţionării universităților româneşti în clasamentele internaţionale ale universităților în anul 2016. Ținând cont de existența mai multor clasamente internaționale ale universităților, urmărim integrarea acestora într-un Metaranking Universitar-2016. Ne vom focaliza pe acele clasamente internaționale ale universităților care oferă un scor global și care includ dominant criterii/indicatori academici“, se arată în raport. Mai exact, autorii au luat în calcul nouă clasamente internaţionale. Din cele 92 de instituţii de învăţământ superior din România, doar 20 sunt vizibile măcar într-unul dintre aceste clasamente. Primele instituţii de învăţământ superior din România sunt Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (aceasta se regăseşte în șapte din cele nouă clasamente internaţionale) și Universitatea din București (prezentă în șase dintre acestea). Universitatea din Craiova se numără printre instituţiile din categoria 5, alături de alte şapte universităţi care se regăsesc într-un singur clasament internaţional. Instituţia craioveană se află în aceeaşi categorie cu Academia de Studii Economice din București, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. „Dintre cele 20 de universități, doar cele clasificate în categoriile 1 și 2 se regăsesc în mai mult de două clasamente internaționale, iar dintre acestea doar Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București reușesc să obțină o poziționare clară în prima jumătate a unor clasamente internaţionale ale universităţilor, și anume în clasa 2 (între 21-40% din rangurile din clasamentul URAP)“, se scrie în raport. Cele 20 de universităţi au fost împărţite în două mari categorii (clustere) – Universități românești cu potenţial de excelență, vizibile și cu impact internațional, şi Universități românești vizibile internațional. Din prima categorie fac parte Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași şi Universitatea de Vest din Timișoara, iar din a doua restul instituţiilor de învăţământ superior cuprinse în clasament. Raportul asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar 2016 se încheie cu o serie de recomandări printre care utilizarea unor indicatori internaţionali pentru clasificarea universităţilor din România. De asemenea, se propune instituirea unui fond suplimentar de competitivitate și excelenţă (FCE), care să reprezinte minimum 20% din bugetul public alocat anual învățământului superior. Acesta ar urma să fie distribuit în funcţie de poziţia în clasament a universităţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS