Timi Munteanu are 48 de ani, iar în 2008 a comis o faptă care avea să îi curme libertatea pentru o lungă şi grea perioadă. Bărbatul și-a omorât soţia, într-un moment în care gelozia i-a luat minţile. Condamnat la 25 de ani de închisoare, el încearcă acum să aibă un comportament exemplar pentru ca zilele petrecute după gratii să fie mai uşoare. De opt ani vede cerul printre gratiile celulei şi speră ca atunci când i se vor deschide porţile penitenciarului să îşi reia viaţa ca şi cum aceşti ani nu ar fi existat vreodată. GdS va prezenta pe parcursul campaniei „De vorbă cu un deţinut“ mai multe articole în care vom afla poveşti ale oamenilor privaţi de libertate.
L-am găsit pe Timi Munteanu îmbrăcat într-un halat alb pe care îl poartă deținuții care se ocupă de bucătăria din Penitenciarul Craiova. Tocmai dusese pâinea celor închişi şi părea fericit să întâlnească oameni noi. A început să povestească fără sfială ce s-a întâmplat şi a spus, încă de la primele cuvinte, că regretă enorm ceea ce a făcut.
„Mi-am omorât soţia. Am făcut această faptă dintr-o greşeală, într-un moment de gelozie. Era o zi normală, în care am mers să luăm banii pe chirie de la fetele care stăteau într-un apartament al nostru. Acolo s-a întâmplat necazul. După ce am luat banii, fetele au plecat şi ne-au lăsat să servim o cafea. La un moment dat, telefonul soţiei a început să sune şi a văzut că o suna cumnatul meu. Ea a luat telefonul imediat de pe masă şi a mers la baie. Eu am ascultat la uşă şi am auzit când i-a spus că e cu mine, dar că se vor întâlni mai târziu. I-a spus că îl pupă şi că îl iubeşte. El era soţul surorii mele şi chiar noi îi cununasem cu un an înainte. După ce am auzit discuţia, ea mi-a confirmat că vorbise cu el, iar în acel moment pur şi simplu m-am enervat atât de rău încât nu mai ştiam ce fac. Am lovit-o cu un ciocănel de şniţele în cap, chiar în baie. Imediat după ce am văzut-o că a căzut, am luat un taxi şi am plecat la casa în care locuiam. În drum spre casă am realizat că făcusem ceva grav. Am sunat-o pe soacra mea şi i-am spus că cred că am ucis-o pe soţia mea şi ea a fost cea care a anunţat poliţia. Eu am aşteptat acasă să vină să mă ridice, iar în acele momente pur şi simplu nu îmi venea să cred că îmi omorâsem soţia. Poliţia m-a ridicat seara, iar eu am recunoscut tot ce făcusem“, a povestit bărbatul în timp ce mâinile îi tremurau de emoţie.
A lăsat acasă un copil şi multe visuri neîmplinite
Înainte să se transforme în criminal, bărbatul a muncit ca oricare alt om care vrea să ducă un trai decent. „Am lucrat câţiva ani la un service auto, apoi am muncit nouă ani la Primăria Craiova, la sistematizarea circulaţiei. După aceea, ne-am deschis o firmă şi vindeam haine prin diverse târguri. Eram o familie cu o situaţie financiară bună. Am un copil din prima căsătorie. Nici lui, nici familiei mele nu le venea să creadă că eu am fost în stare să fac aşa ceva. Îmi iubeam familia, îi respectam. Aveam 13 ani de când eram împreună cu ea, am făcut multe lucruri bune împreună“, a explicat bărbatul cu privirea pierdută. Timi Munteanu avea planuri de viitor înainte să intre în închisoare. Visa să aibă o cabană la munte, dorinţă la care nu a renunţat nici acum. „Nu m-a descurajat această perioadă. Dacă familia mă va susţine când voi ieşi de aici, voi încerca să îmi duc planurile mai departe şi să redevin omul care eram odată“, a mai spus Timi Munteanu.
„Mi-a albit tot părul în două luni de închisoare“
Până în momentul în care şi-a aflat sentinţa definitivă, a trecut un an şi şapte luni, o perioadă chinuitoare, în care bărbatul refăcea filmul crimei şi încă nu îi venea să creadă că el a fost autorul. „Am primit 25 de ani de închisoare. Mi se pare o condamnare prea mare. Nu s-a ţinut cont că am recunoscut, că a fost o faptă făcută din gelozie. Primii doi ani de închisoare au fost groaznici. În primele două luni mi-a albit părul complet. Mă gândeam întotdeauna la ceea ce făcusem, nu mă obişnuiam cu ideea şi sufeream. Nici acum nu pot să trăiesc cu ideea că am făcut acest lucru. Sunt de opt ani aici, iar în 2024 ar trebui să intru în comisia de eliberare condiţionată. Am ieşit la muncă şi m-am comportat foarte bine în închisoare. Eu dau masa la deţinuţi în fiecare zi, iar întâmplarea a făcut să îl servesc chiar pe judecătorul care m-a condamnat. El a intrat aici pentru luare de mită“, a povestit Timi Munteanu.
Optimism dincolo de gratii
Orice condamnare devine mai chinuitoare când ai acasă persoane dragi care te aşteaptă. Timi primeşte des vizita celor din familie, însă ar vrea să se bucure în fiecare zi de prezenţa lor. „Cel mai greu este că sunt departe de cei dragi, mai ales de băiatul meu. Când am timp liber, în afara orelor în care servesc masa deţinuţilor, îmi fac curăţenie în celulă, îmi spăl hainele şi mă duc la cursuri. Familia vine să mă viziteze. Băiatul meu are acum 28 de ani, are deja familie. Îmi fac multe planuri pentru când o să ies de aici, dar nu se ştie ce o să îmi ofere viaţa până atunci. În 2012 m-am recăsătorit aici. Femeia care a acceptat să facă acest lucru este conştientă de situaţia mea şi a spus că o să mă aştepte până ies, dar nu poţi să fii sigur de nimic. Ea mă cunoştea de mult timp şi a venit să mă caute în închisoare. Căsătoria în penitenciar nu poate fi la fel de frumoasă cum este afară, dar a fost un moment care mi-a mai alinat suferinţa. Mi s-a părut frumos“, a adăugat bărbatul.
Şi-a continuat povestea spunând că nu crede că nu îşi va găsi de muncă atunci când va ieşi din închisoare, dar se teme de faptul că eticheta de „puşcăriaş“ îl va urmări toată viaţa. „Ştiu că cei care au făcut închisoare sunt priviţi altfel, însă mie îmi place să muncesc şi sunt sigur că o să reuşesc. Mă gândesc doar la faptul că îmi e foarte ruşine de ce am făcut şi o să îmi fie greu să mă întâlnesc cu vecinii sau cu prietenii. Eu ştiu că nu e bine ce am făcut şi mi-aş dori ca aceia care mă judecă să se gândească şi la alte lucruri şi nu să mă condamne doar pentru această faptă. Mi-am cerut scuze de la toată lumea, chiar şi de la soacra mea, însă iertarea nu am primit-o niciodată de la aceasta. E normal, era fiica dânsei“, a spus cu tristeţe Timi.
Cu optimism sau fără, zilele la închisoare trec greu, iar cei care au ajuns să facă parte din această lume, probabil nu vor uita niciodată perioada de detenţie.
