10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSemiprotestul magistraţilor contrariază oamenii

Semiprotestul magistraţilor contrariază oamenii

Protestul magistraţilor îngreunează procesele, iar oamenii aşteaptă soluţionarea dosarelor (FOTO: Bogdan Grosu)
Protestul magistraţilor îngreunează procesele, iar oamenii aşteaptă soluţionarea dosarelor (FOTO: Bogdan Grosu)

Magistraţii doljeni au intrat în grevă, luna aceasta, alături de colegii din mai multe judeţe din ţară. Atât reprezentanţii Tribunalului Dolj, cât şi cei ai Judecătoriei Craiova au anunţat că în cele două instanţe se judecă doar cauzele urgente. Principalul motiv al protestului este acela că guvernul a refuzat să elimine nivelurile diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie din Justiţie. Pe parcursul acestui protest, magistraţii au anunţat că vor judeca doar cauzele urgente. Însă, de când a fost iniţiată această acţiune, oamenii care îşi caută dreptatea în sălile de judecată, însoţiţi de avocaţi, sunt puşi în încurcătură şi nu înţeleg exact ce urmează să se întâmple cu procesele din care fac parte. În plus, unele persoane se plâng că sunt citate degeaba în instanţă, pentru ca atunci când ajung în sala de judecată să li se spună că procesul se va judeca în altă zi.

Gazeta de Sud a explicat, într-un articol publicat la jumătatea lunii septembrie, motivele pentru care s-a ajuns la acest protest. Pe scurt, OUG nr. 20/2016 a fost cea care a aprins spiritele în lumea justiţiei, prin introducerea unui nou articol care prevede că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care are salariul de bază mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad sau vechime în funcţie, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Cu alte cuvinte, OUG nr. 20/2016 are rolul de a elimina nivelurile diferite de salarizare pentru aceeași funcție, în cadrul aceleiași instituții. Însă, guvernul a venit cu o completare a ordonanţei, cea cu nr. 43/2016 (în vigoare de pe 31 august), prin care a exclus magistrații din aplicarea OUG nr. 20/2016. După această decizie, dar şi după hotărârea procurorului general, Augustin Lazăr, de a emite ordine de salarizare care au adus la același nivel salariile procurorilor aflați în funcții similare, magistraţii au intrat în grevă, anunţând că se vor judeca doar cauzele urgente. Însă, din acel moment s-a creat o situaţie destul de neclară pentru persoanele care au procese în această perioadă.

Oamenii implicaţi în procese, confuzi la ieşirea din Tribunal

Ieri, la Tribunalul Dolj, unora li se amânaseră procesele, dar au fost şi persoane cărora li s-au judecat. „Mi s-a amânat procesul pentru că aşa a vrut judecătorul. Nu ştiu ce se întâmplă. Cred că este un abuz şi că justiţia din România, la ora actuală, este o bătaie de joc. Durează prea mult soluţionarea dosarelor, este o crimă pentru poporul român. Din anul 1993 eu sunt pe scările Tribunalului, mi-a albit părul pentru că multe dosare sunt îngropate după bunul plac. Au cele mai mari salarii din ţară pentru o muncă de câteva ore. Chiar dacă spun că în afara şedinţei mai studiază dosarul, de multe ori nici nu cunosc despre ce este vorba acolo“, a spus indignat Constantin Goga.
Altă femeie care avea proces a fost şi ea nevoită să se întoarcă acasă pentru că s-a amânat procesul. „Nu s-a judecat procesul, s-a amânat din cauza protestului. Nu ştiu exact ce anume cer, însă este normal să îşi ceară drepturile“, a explicat Ileana Mitran-Ene.
Alţi oameni au avut mai mult noroc. „La sala Civil 2 nu a fost protest. S-a judecat procesul. Probabil sunt şi instanţe care protestează, însă eu socotesc că salariile le au deja mari, mai ales că au şi diverse beneficii“, a spus Claudiu Şerbănoiu. O avocată care tocmai părăsea sediul Tribunalului s-a declarat confuză în legătură cu greva magistraţilor. „Astăzi (ieri – n.r.) s-a judecat procesul pe care l-am avut, însă am avut şi procese la Judecătoria Craiova care s-au amânat. Suntem şi noi contrariaţi pentru că unele instanţe judecă, altele nu judecă, nu prea ştim care este situaţia. Nu sunt la curent cu cerinţele pe care le au, dar această problemă ţine strict de magistraţi“, a spus Daniela Mircoveanu, avocat al Baroului Dolj.
O femeie care fusese citată ca martor a făcut cale întoarsă după ce i s-a spus că procesul se va judeca în altă zi. „Nu mi s-a comunicat din ce motiv s-a mutat procesul în altă zi, însă am fost nevoită să bat drumul până aici ca să am de unde să mă întorc. Eu am fost citată ca martor, ar trebui să existe un complet de urgenţă ceva, nu să ne pună să venim degeaba. Dacă nu mă prezint primesc amendă sau sunt adusă cu jandarmii, dar dacă noi cheltuim bani pe drum şi nu se judecă, atunci cine e de vină? În plus, nu înţeleg de ce vor salarii mai mari faţă de cele pe care le au, în condiţiile în care oamenii de rând muncesc foate mult pentru minimul pe economie“, a declarat Mirela Cornescu.

Ce înseamnă cauze urgente şi când se va termina greva?

Pe site-ul Tribunalului Dolj a fost afişată, încă din ziua în care a fost iniţiată greva, o listă a cauzelor considerate urgente. În materie penală, spre exemplu, se judecă propunerile de arestare preventivă, modificarea controlului judiciar, menținerea sau înlocuirea unor astfel de măsuri preventive sau cereri de eliberare condiționată. În materie civilă se judecă, printre altele, contestaţia la executare, învestirea cu formulă executorie, încuviinţare de executare silită, sechestrul asigurător, iar în materie de minori și familie se judecă dosarele de adopţie, dosarele de plasament, ordin de protecție sau pensie de întreţinere.
Reprezentanţii Tribunalului Dolj nu au anunţat o dată la care protestul va lua sfârşit, însă pe 30 septembrie va avea loc o nouă întâlnire a Adunării generale a judecătorilor Tribunalului Dolj, în urma căreia se va stabili dacă greva va lua sfârşit sau nu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS