„Prima introducere în studiul geografiei, Text Atlas, pentru trebuința clasei a II-a a școalelor primare urbane și rurale de ambe-sexe din județul Doljiu“ de N. Dinculescu, de la 1897, ce a văzut lumina tiparului la Ralian și Samitca din Craiova, creionează o imagine a Băniei din vremuri de demult.
Pagini îngălbenite de vreme, rânduri mărunt tipărite, alături de imagini, creionează tabloul de altădată al Craiovei, cea de la 1897, dar și a împrejurimilor, cu oamenii și îndeletnicirile lor. Parcurgând pagină cu pagină introducerea în studiul geografiei, aflăm din lecția intitulată „Împrejurimile orașului Craiova“, că „Dacă eșim spre Meda- Nopte, dăm peste drumul de fier. În această parte se află și gara unde se oprește trenul. Spre Meda-Nopte și Resărit de gară se află dealul viilor. Peste deal se află comuna rurală Ghercești, unde se produc vinuri… Dacă vom merge spre Meda-Di, pe șoseauau Bechetului, ajungem la Jiu. Aci se află un pod de fier frumos, numit podul Jitianu, pe unde trece trenul, care merge la Calafat. Spre Meda-Di și Apus de Craiova, pe șoseaua Bucovețul, dăm peste cătunul Mofleni, unde se află abatorul pentru tăierea vitelor, care se consumă în oraș. Trecând peste Jiu, ajungem la comuna Bucovețul, unde se află o fabrică de tăbăcărie și un arest, unde se închid făcătorii de rele. Spre Apus de Craiova se află comuna Cernelele și mai înainte, peste Jiu, se află comuna Bresta, unde se află iarăși un mare pod de fier“.
Cu fiecare rând citit, tabloul capătă contur. „Pământul acestui județ este din cele mai productive în cereale. Pădurile și luncile dau tot felul de lemne pentru construcții. Dealurile produc vinuri. Văile dau pășuni și livedile cu fânețe. Din bălți se scoate pesce“. Oprindu-ne la această din urmă informație, concluzionăm că balta avea „pesce“ din abundență, de vreme ce marca județului „Doljiu“, reprodusă și în textul – altas, are ca desen principal un pește. „Semnul sau pajera ori marca, prin care județul nostru se deosebesce de celelalte județe, de prim prejur, este figura unui pesce, acesta pentru că din bălțile sale se scoate mult pesce“, se notează în lucrare.
Peste râuri, aflăm din aceeași lucrare, „unii trec cu luntrile sau pe poduri. Podurile sunt ori stătătore, ori mișcătoare, oamenii le mână cu lopețile sau cu prăjinile“. Un astfel de pod umblător era peste Jiu, la Fratoștița, aflăm dintr-o poză redată în atlas.
Craiova, un oraș cu „strade frumoase, așternute cu pietre“
Informații prețioase despre Craiova anului 1897 aflăm din aceeași lucrare. Bănia este descrisă ca fiind „cea mai mare de prin părțile acestea. Ea este aședată într-o posiție frumosă pe valea Jiului“. Interesantă este și legenda despre numele orașului. „Numele seu se dice că se trage de la un rege sau craiu anume Ion sau Iovan, care a domnit de-demult p’aci și care ar fi fondat acest oraș, dându-i numele seu (Craiu-Iovan); iar mai târdiu i s’a dis Craiova“. Descrierea Băniei de altădată continuă. Este creionat ca un oraș „mare și frumos și are o mulțime de strade frumose, așternute cu piatră. Unele strade au și pomi pe margini“. Străzile „mai însemnate“ erau: „Calea Unirei, Strada Lipscanilor, Strada Justiției, Strada Madona-Dudu, Strada Știrbei -Vodă, Strada Mihai Viteazul“. Sunt amintite și clădirile mari și frumoase din acele timpuri, unele dintre ele sfidează și astăzi timpul. Sunt amintite Palatul Justiției, Liceul „Carol I-iu“, dar și școli cu localuri frumoase: „Școla de băeți No. 1 «Obedeanu» și Școla de fete «Zoița Brâncoveanu», ce sunt așezate în curtea «bisericei Obedeanu», Școla de băeți «Tudor Vladimirescu» pe bulevardul «Carol I-iu»“.
Oamenii locului
Numărul craiovenilor acelor vremuri era, conform datelor înscrise în lucrare, de cinci ori mai mare decât cel al străinilor, iar „românii, grecii, sârbii, bulgarii, rușii cred în învețeturile Domnului nostru, Iisus Cristos, și se dic de religiune creștin-ortodoxă. Ovreii sau israeliții cred în învețăturile unui proroc al lor numit Moise, de aceea se dic de religiune Mosaică. Turcii cred în învețăturile lui Mohamed, un sfânt al lor, și se dic de religie Mahomedană“.
În ceea ce privește ocupația de bază, se pare că la acea vreme cele mai importante meșteșuguri erau cojocăria și cismăria. Pe de altă parte, „alți locuitori fac comerciu sau negustorie, adică cumperă și vând diferite mărfuri și cereale, câștigând prin munca lor cele trebuincioase pentru trai. Afară de aceștia în oraș se mai află și clasa funcționarilor“.
În lumea satului
Lumea satului era cu mult diferită decât cea a orașului. Dispăreau din peisaj prăvăliile numeroase, spițeriile, iar „stradele pe la sate nu sunt așternute cu petră, nici luminate noaptea cu lâmpi ca în orașe…
Locuitorii de la sat se deosebesc de cei de la oraș, atât prin ocupațiunea, cât și prin îmbrăcămintea lor, care e făcută din țeseturi lucrate în casă“.
Agricultura și munca la câmp erau principalele preocupări ale celor care „se mai dec și țerani“.
„Unii se mai ocupă și cu stupăritul, iar femeile, pe lângă ajutorul ce’l dau bărbaților la munca câmpului, se mai ocupă cu țeseturi, creșterea gândacilor de mătase, cu crescerea și prăsirea paserilor domestice ș.a. Unii țerani, pe lângă munca câmpului, se mai ocupă și cu dulgheria, dogăria, rotăria ș.a.“.
Craiova, județul „Doljiu“ de altădată au farmecul lor aparte. Cu fiecare pagină îngălbenită de vreme, pe care o răsfoiești, o lume demult apusă reînvie, un tablou al unei frumoase povești de istorie se creionează.
