Orașul de jos, cum este cunoscut centrul vechi din municipiul Slatina, încearcă să reziste timpurilor noi. Clădiri vechi, unele dintre ele monument istoric, vorbesc despre un trecut îndepărtat și înfloritor.
Slatina pare să fi apărut odată cu primele așezări omenești din sudul țării. Prima atestare documentară vine prin hrisovul domnesc emis de Vladislav I (Vlaicu), la 20 ianuarie 1368, prin care voievodul acorda privilegiul comercial negustorilor brașoveni. În timpul domniei lui Vlad Vintilă (1532-1535) este emis un act care menționează „cetatea de scaun Slatina“. Mihai Viteazul ia măsuri pentru restaurarea Mănăstirii Clocociov, de la Slatina. Orașul a trăit din plin și Revoluția de la 1821, căci aici Tudor Vladimirescu s-a întâlnit cu căpetenia de haiduci Iancu Jianu. Anii adunați în secole cu toate evenimentele și frământările vremii au trecut pentru acest oraș. Au rămas în urma lor însemnările din documentele timpurilor trecute, dar și unele edificii ce par să se clatine în fața prezentului.
În orașul de jos
Am poposit în Slatina, oraș așezat pe terasele înalte din stânga Oltului și de pe valea Pârâului Sopot, în zona de contact dintre Piemontul Getic și Câmpia Olteniei într-o zi ploioasă. O imagine care ne-a dus cu gândul involuntar la urbea aflată la răspântia unor vechi drumuri comerciale, precum „drumul oilor“, „drumul butilor“ sau „drumul cerii“.
Și cum am fi putut ajunge în Slatina fără să trecem podul care traversează râul Olt, construit între anii 1888 – 1891, după cum indică și inscripțiile de pe pilonii vechi? Ridicat de inginerul Davidescu, podul care leagă cele două maluri ale Oltului a fost primul pod de metal peste un râu din România, fiind una dintre primele încercări de a folosi fierul în arhitectură, idee lansată la Expoziția Mondială de la Paris, din anul 1889.
Urmând cursul istoriei, pașii ne-au fost purtați spre Orașul de jos, centrul vechi al Slatinei. Ne-am oprit fascinați în fața casei renovate ce adăpostește astăzi sediul Poliției Locale, pentru ca apoi atenția să ne fie atrasă de casa în care astăzi funcționează primăria, ieri Palatul Comunal.
Am pornit apoi, pe strada Lipscani, stradă cu personalitate, acolo unde te poți desfăta cu imaginea clădirilor vechi. Și ne-am imaginat pentru o clipă că prăvăliile, înșirate de la un capăt la altul al străzii, sunt pline de marfă, iar clienții negociază cu negustorii un preț mai bun, căci aici se concentra cu ani în urmă activitatea comercială a unui oraş de mici meseriaşi şi negustori. În jocul nostru de imaginație am vizitat, pe rând, băcănia, am ascultat ticăitul ceasului de buzunar la ceasornicăriile de pe Lipscani. Ne-am oprit la taraba unei cojocării sau a unei croitorii, pentru ca apoi să tragem cu ochiul la marochinărie. Și ne-am șters apoi pantofii la lustragiul din fața unei farmacii. Un zgomot și visul se spulberă, iar în fața ochilor revin imagini din prezent, case peste care nemilosul meșter, timpul, a lăsat urme vizibile. În acele ansambluri cu prăvălii la parter și locuințe la etaj, la nivelul superior mai încântă câte un balcon, ce pune în valoare linia faţadelor şi contribuie la îmbogăţirea decorativă a construcției prin delicata feronerie cu elemente caracteristice „artei 1900“.
Nevoia de schimbare
Clădirile oferă o imagine tristă astăzi. Strada pavată de municipalitate cu piatră cubică sau stâlpii noi de iluminat, în spiritul anilor 1900, încearcă să reclădească istoria locului.
„Zona de jos a orașului, așa zisul oraș vechi, este zonă cu case ce datează de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Unele dintre ele, monument istoric, prezintă un anume grad de degradare. Am încercat să ajutăm proprietarii acestor locuințe prin lansarea unui concurs prin care să îi sprijinim în reabilitarea fațadelor. Este o procedură destul de laborioasă pentru că tot ceea ce înseamnă intervenție la case monument istoric trebuie făcută cu un proiect prealabil al unui specialist pe monumente istorice, ceea ce reprezintă un cost destul de mare pentru actualii proprietari. Încercăm să găsim soluții. Una dintre variantele de sprijin, cel puțin pentru anul 2016, constă, în virtutea noului Cod Fiscal, în scutirea proprietarilor de case monument istoric de la plata impozitului. Sperăm că dând aceste scutiri și venind în ajutorul lor să înceapă procesul de reabilitare a fațadelor și, de ce nu, de consolidare a structurilor acestor clădiri“, a precizat viceprimarul Slatinei, Cristian Bircea. Orașul de jos merită să renască. „Este un loc pe care încercăm să-l facem atractiv și pentru investitori. Tocmai de aceea s-a început un amplu proces de modernizare a infrastructurii stradale printr-un proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Toată zona centrului vechi a fost reabilitată cu un pavaj care să dea impresia de vechi, dar în același timp care să fie și frumos, un pasaj cu lămpi care să amintească de anii 1900 astfel încât să devină atractiv pentru cei care vor să promoveze în zona respectivă afaceri care să fie în ton cu locul: cafenele, restaurante. Este destul de greu, dar nu renunțăm la această idee de a transforma orașul vechi într-o zonă de petrecere a timpului liber, într-o zonă de promenadă, așa cum era cu mult timp în urmă“, a mai precizat viceprimarul Slatinei, Cristian Bircea.
Și clădirile vechi de pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniței și Frații Buzești, toate construite între anii 1780 și 1902, au istorii ce merită șterse de praful negru al vremii. Istoria este o poveste frumoasă ce trebuie să încânte.
