16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPistă de bicicliști cu surprize pe Calea București

Pistă de bicicliști cu surprize pe Calea București

Din birou. Așa pare să fi fost gândit proiectul de reabilitare a străzii Calea București din Craiova, îndeosebi proiectul părții care ține de pista pentru bicicliști. Pe lângă faptul că pistele sunt foarte înguste fiindcă așa au fost imaginate de proiectant – lucru despre care GdS a mai scris în trecut -, acestea întâlnesc, în parcursul lor, pe trotuare, în mai multe cazuri, stâlpi de electricitate sau stâlpi pe care sunt așezate semafoarele. Unul dintre exemple se află în zona Rotonda, pe sensul de mers dinspre Universitate către Podul Electroputere.

Stâlpi…

Cazuri asemănătoare au fost întâlnite și în cadrul proiectului de reabilitare a străzii Caracal, unde pe piste erau gropi, mașini sau copaci, lucruri care au fost, până la recepționarea lucrărilor, remediate. Pe Calea București există aceleași promisiuni. „În prezent, în ceea ce privește partea care ține de iluminat sau stâlpii care susțin consolele de la tramvai vă pot spune că o parte dintre ei vor fi înlocuiți în cadrul proiectului care are ca obiect refacerea străzii Calea București. Cred că aceștia care se găsesc în mijlocul pistei de bicicliști sunt prinși în acel proiect“, a declarat administratorul public al Băniei, Radu Preda.

…și hopuri

Rămâne de văzut dacă bicicliștii care vor alege să meargă pe Calea București vor avea cum să urce de pe carosabil pe pistele destinate lor. Asta fiindcă, în prezent, între carosabil și locul unde începe pista sunt câțiva centimetri buni.
„În zonele în care pista de bicicliști coboară pe partea de asfalt și se intersectează cu celelalte străzi încă nu este finalizată lucrarea. În momentul în care vom avea toate straturile finale și inclusiv zonele de acces către parcări făcute, cred că nici la bicicliști nu va fi o problemă să ajungă pe pistă. Cum este normal, bicicliștii ar trebui să se poată folosi de această pistă. Tot ce ne dorim este ca vremea să ne lase să turnăm ultimul strat de asfalt și pe celălalt fir de mers și să terminăm lucrările așa cum am preconizat, în luna decembrie“, a încheiat Preda.
Reamintim că, în cazul pistelor de pe strada Caracal, acestea au fost blocate în nenumărate rânduri de către șoferii care parcau pe ele sau de societățile comerciale care își desfășurau chiar acolo activitatea. Recent, pistele au fost sparte de furnizorul de energie electrică, pentru efectuarea unor lucrări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS