7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii, INTERZIȘI la vot!

Craiovenii, INTERZIȘI la vot!

Campania pentru demiterea consilierilor locali a început cu strângerea de semnături imediat după ce aleșii au respins proiectul pentru referendum (Foto: GdS)
Campania pentru demiterea consilierilor locali a început cu strângerea de semnături imediat după ce aleșii au respins proiectul pentru referendum (Foto: GdS)

CL Craiova a respins ieri organizarea, pe 15 noiembrie, a referendumului împotriva proiectelor de la Kozlodui, din cauza cărora orașul se află în zona de risc nuclear. Referendumul a fost cerut prin semnături de peste 15.000 de craioveni. „A fost un aranjament ordinar!“, acuză societatea civilă, care a trecut imediat la strângerea de semnături pentru dizolvarea consiliului local.

Scandal uriaș în ședința ordinară de ieri a Consiliului Local (CL) Craiova. După dezbateri de aproape două ore, consilierii municipali au respins prin vot proiectul de hotărâre referitor la organizarea pe 15 noiembrie a referendumului privind proiectele nucleare de la Kozlodui (Bulgaria). Proiectul a intrat pe ordinea de zi a CL, având în spate semnăturile a peste 15.000 de craioveni. Municipiul Craiova se află la mai puțin de 100 de kilometri de situl nuclear de la Kozlodui și din această cauză este în zona de risc nuclear. Potrivit unor documente publicate de GdS, spitalele din oraș nu sunt pregătite să facă față unei eventuale catastrofe și nici să ajute populația în cazul contaminării radioactive. Consecința respingerii proiectului de hotârăre este că cetățenii nu vor mai fi chemați la vot pentru a-și exprima opinia pe această problemă extrem de importantă pentru municipiu.

N-au 150.000 de euro pentru consultarea craiovenilor

În intervențiile lor, aleșii locali au invocat diverse pretexte pentru respingerea referendumului. Spre exemplu, s-a spus că se vor cheltui „de pomană“ 150.000 de euro pentru organizare și că referendumul nu ar avea efecte juridice. Ulterior s-a invocat că data de 15 noiembrie nu respectă calendarul legal și s-a propus modificarea ei. Interesant este că primarul Lia Olguța Vasilescu s-a declarat pentru organizarea referendumului, a inițiat proiectul de hotărâre și le-a cerut consilierilor să decidă.
„Mi s-a spus că se urmărește să se facă acest referendum. Nu am putut să mă opun. Am fost întrebată dacă sunt de acord și am spus clar că nu pot să mă opun (…) Ni s-a adus acest proiect de hotărâre. Am fost avertizată de compartimentul juridic că nu se respectă etapele legale și că nu este posibil ca până pe 15 noiembrie să se organizeze referendumul. Am spus că punem pe ordinea de zi exact cum l-a cerut societatea civilă cu lista de semnături în spate pentru că orice modificare a acestui proiect ar fi dus la acuze că noi nu vrem referendumul și așa mai departe. Există varianta în care să se facă un amendament, ca acest referendum să fie făcut la o dată mai târziu – pe care eu mi-am asumat-o, există varianta amânării – pe care nu o susțin pentru că vom avea la fiecare ședință de CL discuții pe tema asta, există varianta respingerii acestui proiect și cu tot ce înseamnă etapele următoare (atac în justiție etc.) sau există varianta în care facem referendum, vine populația, spune ceea ce știm cu toții, cheltuim 150.000 de euro pentru că acesta este calculul pe care l-am făcut. Cheltuim banii de pomană. Este o decizie pe care trebuie să o luați dumneavoastră ca și consilieri și pe care eu trebuie s-o pun în aplicare ca și primar“. În esență, primarul a spus că a introdus proiectul pe ordinea de zi pentru că este susținut de 15.000 de craioveni, dar că referendumul se va organiza degeaba, pentru că nu va avea efecte juridice.
Deși primarul Lia Olguța Vasilescu a inițiat proiectul, majoritatea PSD-UNPR din CL Craiova nu l-a adoptat.

„Începem procedura de demitere a consiliului local!“

Conform numărătorii oficiale, pentru referendum au votat doar consilierii Dan Cherciu și Pavel Badea de la PNL. Împotriva proiectului au votat opt consilieri, iar 15 s-au abținut.
Nu a fost destul de clar de ce, printre motivele pentru respingerea proiectului a fost invocată data de 15 noiembrie, care nu ar respecta calendarul legal. În mod normal, toate proiectele primesc avizul compartimentului juridic și trec de comisia juridică a CL. „Eu întreb înainte de a exercita votul: acest proiect are viză de legalitate sau nu are?“, a întrebat consilierul Dan Cherciu. În săptămâna care a premers ședinței, societatea civilă a cerut asistență juridică din partea autorităților, tocmai pentru a nu fi invocate ulterior motive de legalitate și proiectul să fie respins.
„Vreau să-mi manifest indignarea față de modul în care a decurs această ședință. A fost un aranjament ordinar! Noi le-am adus trei propuneri de draft. Draft înseamnă ciornă și dumnealor o știu foarte bine. Pentru că noi nu puteam să punem o dată exactă, am pus-o orientativ. Inclusiv în ceea ce privește finanțarea, noi am solicitat fonduri pentru referendum încă din luna februarie. Faptul că dumnealor nu au luat în considerare îi privește. Faptul că invocă 150.000 de euro pentru organizarea unui referendum este absolut revoltător. Avem bani pentru stadioane, târguri și tot felul de manifestări și spunem că nu avem bani pentru consultarea cetățeanului. Este intolerabil!“, a declarat ulterior Luminița Simoiu, coordonatorul Grupului de Acțiune Civică (GAC), grupul care a strâns cele 15 semnături.
Societatea civilă s-a regrupat și a luat deja primele măsuri. Imediat după ce proiectul a fost respins, a demarat strângerea de semnături pentru dizolvarea Consiliului Local Craiova.
„A fost un aranjament murdar! Avem dovezi că s-au implicat la nivel politic pentru a stopa acest proiect. Voi cere demisia ministrului mediului și a celor de la Agenția de Mediu Craiova. În prezent, începem procedura de demitere pe inițiativă cetățenească a Consiliului Local Craiova. Dânșii nu ne mai reprezintă. Li s-a dat votul și noi îl vom retrage prin strângere de semnături. Pornim nu de la zero, ci de la 15.000 de semnături“, a anunțat prof. Luminița Simoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS