Cătălin Gorlă, fiul secretarului de la Primăria Albeni, Gorj, a dispărut fără urmă de aproape o lună și jumătate. Tânărul are 19 ani, iar ultima dată a fost văzut de familie pe 21 iulie, când acesta a venit acasă să își încheie situația școlară la Liceul Auto „Traian Vuia“ din Târgu-Jiu, liceu pe care tânărul l-a absolvit.
După ce a absolvit liceul, băiatul s-a angajat la o firmă din Timișoara. Pentru că nu a mai primit nici un semn de la băiatul său, Spiridon Gorlă, secretarul Primăriei Albeni, a cerut sprijinul autorităților, care însă nu au găsit nici o pistă sau indicii care să ducă la găsirea băiatului. Când a plecat din Albeni, a fost condus la gară de tatăl său, urcându-se în tren cu destinația Timișoara.
Din acel moment, spune Spiridon Gorlă, tatăl băiatului, nimeni nu a mai știut nimic de el.
„Îl încadrasem la o firmă din Timişoara şi l-am chemat după vreo două săptămâni, pentru că avea de încheiat o situaţie şcolară la Târgu Jiu, la liceul unde învăţase. Am mers cu el la liceu la Târgu Jiu şi am aflat că încheierile de situaţii şcolare se făceau pe 25 şi pe 26 august. A plecat înapoi la Timişoara şi l-am trimis cu un tren de Arad. L-am sunat şi am vorbit, era în tren şi nu ajunsese. A rămas că sună el după ce ajunge. Nu a mai venit acel telefon a doua zi. L-am sunat eu a doua zi din primărie şi era telefonul închis, a intrat căsuţa vocală. În această perioadă de două luni nu am ştiut nimic. Nu a ajuns la locul de muncă, nu comunică cu nimeni“, a menţionat Spiridon Gorlă, secretarul Primăriei Albeni.
Dat în urmărire naţională
După dispariția tânărului, familia a luat legătura cu poliția din Timișoara, care a început cercetările pornind de la firma unde lucra. S-a așteptat o perioadă pentru a se vedea dacă băiatul va apărea la firmă, pentru a-și primi salariul.
După acest moment, din ziua în care tânărul nu a venit să ridice banii, s-au declanșat cercetările.
„Plecarea a fost cu strângere în braţe. A fost parcă mai mult decât atât. Parcă era de despărţire, de adio. O relaţie perfectă, nici vorbă de o supărare sau de altceva. L-am dat în urmărire şi am comunicat timp de trei săptămâni cu poliţia din Timişoara, care aparţine de fabrica respectivă. Am ţinut legătura cu cei de la fabrică. I-au pus şi banii pe cele două săptămâni. Nici cardul nu apare ca fiind verificat. Nu ştiu unde a dispărut aşa“, a povestit Spiridon Gorlă, tatăl copilului.
Cătălin Gorlă a fost dat în urmărire națională de autorități, polițiștii mergând pe mai multe piste, inclusiv pe varianta ca acesta să fi căzut victima traficului de persoane. Cătălin Gorlă mai are o soră, de 15 ani, ambii fiind adoptați de secretarul Primăriei Albeni și soția sa, în anul 2000.