ANAF a anunțat astăzi din ce județe provin primii 313 români, ale căror averi vor fi verificate. Cei mai mulți sunt din Ilfov: 34 și București: 31. În Suceava, sunt 14 persoane, iar în Buzău și Tulcea câte 10.
În județele Brăila, Galați, Constanța, Cluj, Bihor și Brașov au fost identificate câte 9 persoane ale căror averi vor fi verificate, iar în Vrancea, Vâlcea, Hunedoara și Timiș sunt câte 8.
În Dolj au fost identificate 7 persoane, iar în Olt, Mehedinţi şi Gorj câte 6 persoane ale căror averi vor fi verificate.
La polul opus, se află județul Vaslui, unde doar două persoane fizice sunt verificate de Fisc, iar în Dâmbovița, Arad, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud și Covasna, sunt câte 3 persoane.
Fiscul a început verificarea românilor bogați, suspectați că nu și-au declarat la ANAF toate veniturile și nu plătesc toate impozitele către stat.
Pentru început, este vorba de 313 persoane, care și-au cumpărat locuințe de peste 70.000 de euro, mașini mai scumpe de 25.000 de euro și care au depozite anuale de peste 150.000 de lei. Printre cei ale căror averi sunt verificate, se numără persoane publice, maneliști și cămătari – spun reprezentanții Fiscului.
În total, ANAF are pe listă, 300.000 de români cu averi uriașe. Aproape 6000 dintre ei nu și-ar fi declarat venituri mai mari de 1 milion de lei anual.