11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLocalnicii din Rugi au rămas cu un metru de asfalt

Localnicii din Rugi au rămas cu un metru de asfalt

Drumul judeţean DJ 664 e aproape închis (Foto: Eugen Măruţă)
Drumul judeţean DJ 664 e aproape închis (Foto: Eugen Măruţă)

Locuitorii din satul Rugi, comuna gorjeană Turcineşti, riscă să rămână izolaţi, deoarece drumul judeţean care permite accesul în localitate ar putea să se rupă. Cu toate că se află de mai bine de un an în reparaţii şi consolidări, acest lucru nu a stopat alunecarea de teren care afectează o porţiune din dealul traversat de şoseaua judeţeană. Muncitorii care lucrează la DJ 664, ce leagă comuna Turcineşti de satul Rugi, avansează cu viteza melcului. De cinci ani se circulă pe un singur sens, alunecarea de teren afectând drumul pe o lungime de aproximativ 200 de metri. Dealul a luat-o la vale şi, odată cu el, şi o porţiune din carosabil. Duminică, alunecarea de teren s-a accentuat şi din cauza traficului, iar într-un punct a rămas doar un singur metru de asfalt. Şoseaua a fost imediat semnalizată, existând pericolul ca şoferii neatenţi să pice cu tot cu autoturisme în prăpastia de lângă.

Investiţie de 400.000 de lei

Consiliul Judeţean Gorj investeşte peste 400.000 de lei în consolidarea drumului judeţean de la Turcineşti. Este vorba despre consolidarea unui terasament pe o porţiune mică de drum afectată de alunecările de teren. DJ 664 a fost avariat grav de mai mulţi ani de alunecările de teren, iar accesul în satul Rugi se face şi acum cu mare dificultate. În prezent, circulaţia abia se desfăşoară şi pe un singur tronson, fapt ce îngreunează traficul rutier în zonă. Cu toate acestea, primarul din Turcineşti a declarat că nu există nici un pericol în zonă, deşi asfaltul aproape a dispărut. Edilul susţine că lucrările la drum vor fi finalizate în timp util, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj şi-au propus să încheie lucrarea până la sfârşitul acestui an: „Se lucrează în fiecare zi la drum. Acum au avut şi ei o pauză de Paşte. Anul acesta e gata. Se lucrează nonstop. S-au turnat coloanele. E stabilizat. Nu poate să mai fugă. Au turnat 54 de coloane şi vor fi legate cu o grindă. Până în luna august îl termină“, a declarat Vasile Gogălniceanu, edilul comunei Turcineşti. Cu toate acestea, din drum nu a mai rămas aproape nimic, iar stratul de asfalt s-a rupt sub greutatea maşinilor. Şoseaua respectivă este cea mai apropiată cale de acces faţă de Turcineşti şi Târgu Jiu. Dacă drumul va fi închis temporar, mai există două rute de acces ocolitoare. Una trece prin satul Hurez, iar cea de-a doua prin comuna vecină, Stăneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS