Comuna Ionești din județul Gorj, cu satele Ioneşti, Ilieşti, Gura Şuşiţei, Picu, este locul în care oamenii împovărați de greutatea anilor încearcă să se gospodărească cum știu ei mai bine. Cresc animale, lucrează grădinile și pământurile primite moștenire de la părinți.
Pe ulițele comunei Ionești sunt puțini oameni. Un bătrân stă pe podețul din fața casei, o gospodărie care păstrează și ea urmele trecerii timpului. S-au dus de mult vremurile în care era o curte înfloritoare. Anii au trecut și peste ea, dar mai ales peste cei ce își spuneau stăpâni ai acestor locuri. Ba le-au mai adus și boli greu de suportat. Mâinile bătătorite de atâta muncă și crăpate tremură. Nu mai pot lucra pământul, nici măcar pe cel din curtea casei. De abia mai pot astăzi să țină toiagul în care își sprijină bătrânețile și bolile.
Pe una dintre ulițele satului Picu stau câțiva oameni, veniți la un priveghi. Clopotul bate, spărgând liniștea apăsătoare a locului.
„Sunt mulți oameni bătrâni la noi în comună. Când m-au ales primar, nu mi-au cerut nimic altceva decât să le mai bat la poartă, să îi întreb de sănătate“, ne spune primarul comunei Ionești, Marian Tătaru.
Mergem mai departe, pe alte ulițe, pe alte drumuri. Din prispa unei case vechi ne salută o bătrână. Un câine și câteva pisici sunt singurele suflete care îi mai țin companie. „Am 84 de ani. Sunt amărâtă, singură pe pământ. Omul meu s-a dus acum 20 de ani și mai bine. Mai sunt pisicii ăștia. Să-i vedeți seara cum se adună pe lângă mine, să le dau de mâncare. Sunt bătrână, bolnavă. Am muncit o viață la pământ. Acum nu mai pot să fac nimic. Să mai stea pământul și nemuncit…“, zice, uitându-se spre curtea vecinilor, în care se vede o casă nouă. „Sunt în putere muică, ar fi și păcat de anii lor“, ne spune bătrâna.
Câteva case mai încolo, pe banca de la poartă, au ieșit să-și mai alunge singurătatea alți doi bătrâni. „E rău la bătrânețe. Sunt operat. Nevasta e bolnavă, ca vai de ea“, ne spune bătrânul în vreme ce aruncă, în treacăt, câteva vorbe celei ce îi stă aproape de o viață. Poartă cu greu povara anilor. Sunt mulțumiți însă, căci împart cu unul dintre copii curtea și au cine să-i ajute în lupta cu bătrânețea și bolile.
Planuri noi
Satele comunei Ionești sunt îmbătrânite. Copiii înscriși la cursuri sunt puțini. La școlile primare se învață la simultan, iar în grădinițele din satele comunei de abia se adună într-o clasă câțiva preșcolari. Unitățile de învățământ funcționează în clădiri vechi, așa că la primărie se fac planuri pentru îmbunătățirea condițiilor. „La școala primară de la Iliești este o clasă de grădiniță și o clasă primară unde se învață la simultan. Mi-am propus să fac o construcție pe care să o leg de clădirea existentă și în care să funcționeze toaleta, pentru ca micuții să nu mai fie nevoiți să iasă în curte, unde se află acum grupul sanitar. În trimestrul doi al anului 2015 sper ca lucrarea să fie terminată. De asemenea, și la școala primară de la Picu, unde funcționează o clasă de grădiniță și una de simultan I-IV, vreau să mă ocup de aducerea WC-urilor în interiorul clădirii, ca și la Școala Primară Gimnazială Ionești. Am aici, la Picu, o sală în care a funcționat cancelaria. M-am gândit împreună cu directorul să amenajăm acolo grupurile sanitare. Am primit niște bani de la inspectoratul școlar în decembrie și am achiziționat materiale pentru extinderea grupurilor sanitare“, ne explică primarul comunei.
Dacă în celelalte sate mai este nevoie de îmbunătățiri aduse unităților de învățământ, oamenii din satul Gura Şuşiței se pot mândri cu o grădiniță modernă, construcție ridicată de curând cu fonduri europene. Grădinița dispune de cabinet medical, săli de curs, grupuri sociale pentru copii și cadre didactice, o cameră dotată cu mașină de spălat. Acolo au loc după-amiază și cursuri de formare profesională pentru lucrători în comerț și baby-sitter. „Sunt înscriși la cursurile de lucrător în comerț 28 de persoane, ca și la baby-sitter. După trei luni și trei săptămâni, cursanții vor beneficia, din partea fundației care se ocupă de formarea lor profesională, de suma de 600 de lei, dar și de o diplomă recunoscută la nivel european“, ne explică primarul comunei Ionești, Marian Tătaru.
Oamenii locului au nevoie de un astfel de ajutor. De altfel, sunt multe lucruri de făcut în comuna Ionești, așa că la primărie se pun la punct proiecte. „După ce am terminat în 2014 un proiect pe Măsura 322, de apă, canalizare, un drum de 1,7 kilometri în Ionești, în 2015 m-am gândit să mergem pe câteva proiecte care să fie finalizate până la începutul anului viitor. Printre acestea se regăsesc modernizarea și asfaltarea drumurilor sătești din comuna Ionești. Mi-am propus să fac 7,3 kilometri. Ne aflăm în faza studiului de fezabilitate. Încerc să le prind pe Ordonanța 28 pentru investiții. Am în vedere și construirea unui nou pod în satul Iliești, peste pârâul Iliești, care adună toate apele ce vin de pe dealuri. E vechi de 70 de ani. Sunt câteva gospodării dincolo de pod, așa că ne-am gândit că este necesar să-l modernizăm. Am fost la Complexul Energetic Turceni, am făcut o comandă de materiale refolosibile. Sper ca lucrările să fie gata cât mai repede. De asemenea, în satul Picu, am un proiect de asfaltare-modernizare drum sătesc. Sper că de Paște va fi finalizat. Am făcut deja podețele și rigolele“, ne prezintă planurile sale primarul Marian Tătaru.
Omului îi stă bine cu munca
Soarele strălucește mândru pe cer, iar localnicii în putere se bucură că norii ce au adus atâta ploaie au fost luați de vânt, iar ei se pot ocupa acum de gospodării. Pe o uliță o întâlnim pe Ioana Andrei. Împreună cu unul dintre fii săi repară un gard vechi. „E un teren al unei nepoate plecate în Spania care mi l-a lăsat să-l muncesc. S-a stricat gardul și am zis să profităm de ziua asta și să-l reparăm. Punem porumb pentru animale aici. Am avut o vacă și mi-a murit, dar mi-au mai rămas niște capre. Avem nevoie de boabe pentru a hrăni animalele“, ne povestește Ioana Andrei.
Pe marginea unui alt drum de țară a ieșit cu gâștele Rucsanda Dumitrana. „Le-am scos să ciugulească și ele un pic de iarbă. Curcile și gâștele nu-s ca găinile, să le ținem numai în curte“. După ce aflăm secretul unei producții bune de ouă de gâscă, ni se spune și cum trebuie procedat pentru ca semințele și răsadurile să se prindă, să fie legume din belșug. „Dacă muncești, dacă dai din mâini, ai. Nu muncești, n-ai nimic. Am pus doar grâul de toamnă. Nici nu o să putem să semănăm dacă țin ploile acestea. E câmpul umezit, sunt bălți de nu poți ieși. Am vrut să ies cu soțul să tăiem via, dar ne dau peste cizme apa și noroiul, că am grădina în partea de jos. Anul trecut a fost belșug. Am făcut trei pătule de mălai dacă am muncit, dar n-am văzut asfaltul decât duminica, când m-am dus la sfânta biserică, că sunt bătrână și trebuie să mă grijesc, să mă spovedesc. În rest, cu vitele și cu câmpul. Nu mă duc nici la doctor, că dacă pleci din gospodărie pierzi. Când se zvântă pământul, suntem în grădină să punem ceapă, usturoi. Am luat arpagicul, am curățat grăunțele de pe funiile de usturoi, am luat toate semințiurile. Ca să iasă lucrurile cum trebuie, punem peste pământ bălegarul de la vaci, mărunțim terenul. Trebuie să fie mărunt precum cenușa. Apoi trebuie să stai lângă răsaduri până pornesc bine. Cum iese firul de iarbă, să-l pigoli, să-l afânezi până își ia putere. Pe urmă… cum o vrea Cel de Sus“.
Creșterea albinelor, o pasiune devenită afacere
O lăsăm pe Rucsanda Dumitrana să-şi vegheze orătăniile și mergem să-l cunoaștem pe unul dintre puținii tineri care au avut curajul să pună bazele unei afaceri în zonă. E vorba de Viorel Isărescu, un crescător de albine din comuna Ionești.
Totul a început într-o zi în care și-a ajutat un prieten să îngrijească niște stupi. Atunci a încolțit în mintea sa dorința de a deveni și el crescător de albine. A început să studieze lucrări de specialitate și să se intereseze care sunt posibilitățile de a pune pe picioare o afacere. „Am început cu un stup, după care i-am înmulțit. Cu fiecare an care a trecut, i-am dublat, triplat și am ajuns astăzi la 65. În 2012 am accesat Măsura 141, sprijinirea fermelor de subzistență prin fonduri europene. Am avut și sprijinul primăriei, pentru că așa e la noi, în România, o întreagă birocrație, atâtea hârtii și atâtea acte încât la un moment dat mi-a încolțit ideea de a renunța. Am trecut peste toate și am reușit să accesez aceste fonduri. Sunt în al patrulea an de finanțare“, povestește Viorel Isărescu.
Pasiunea a fost mai puternică decât birocrația. „Pentru cine e pasionat, nu e greu. Trebuie să fie o plăcere, să te preocupe. Vine lumea și cere doi stupi. Îi întreb ce vor să facă cu ei. Spun că vor să facă și ei miere. Dar albinele trebuie îngrijite. Nu pui stupii în grădină și asta e tot. E vorba de foarte multă muncă, la fel cum e nevoie și de mult studiu, pentru că albina nu e o insectă care aduce miere, o pune în stup și noi o luăm. În plus, dintr-un stup nu se ia numai miere. Două zile pe săptămână, cel puțin, trebuie să te ocupi de albine. Trebuie verificate pentru că sunt o serie de paraziți care le atacă, trebuie tratate, hrănite în perioada aceasta rece“, ne destăinuie crescătorul de albine.
Ne arată apoi stupii și ne recomandă să gustăm mierea din fagure, care „are cu totul alte proprietăți decât cea din borcan. Albina are grijă să pună peste miere căpăcelul acela de ceară, după un secret numai de ea știut“.
Răsfățate de razele soarelui, albinele se dezmorțesc și încep să părăsescă stupul, iar noi lăsăm în urmă harnicele insecte, dar și comuna Ionești.