Doi craioveni au ajutat astăzi la prinderea unui tânăr pe care l-au observat în timp ce sustrăgea portofelul unei femei. În jurul orei 13:00, cei doi craioveni, care se aflau pe Bulevardul Decebal, au observat un tânăr care, profitând de neatenţia unei femei, i-a furat portofelul din geantă. Cei doi tineri l-au urmărit pe hoţ, iar pe strada Bariera Vâlcii din municipiul Craiova, au reuşit să îl prindă şi să îl imobilizeze până la sosirea unui echipaj de poliţie.
Lucrătorii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova ajunşi la faţa locului l-au identificat pe suspect, stabilind că acesta şi-a urmărit victima, pe care a observat-o că a schimbat bani la o casă de schimb valutar din zona Gării Craiova. Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, poliţiştii craioveni vor extinde cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.
Comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis felicitări celor doi craioveni pentru modul în care au acţionat astăzi, considerând că reprezintă un exemplu demn de urmat pentru toţi doljenii.