Ex-sindicalistul Cristea Fluerătoru, fost șef al sindicatelor miniere din Motru, a fost pus sub control judiciar pentru evaziune fiscală. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, în perioada 2009 – 2011, în calitate de administrator al unei firme de construcţii, fostul sindicalist ar fi introdus în contabilitatea societăţii documente pentru operațiuni nereale și ar fi creat un prejudiciu de 250.000 de lei.
„Pe 18 februarie, polițiștii de la Economic au reținut un bărbat de 44 de ani, din Motru, cercetat sub aspectul săvârșirii de evaziune fiscală. Din cercetările efectuate în această cauză a rezultat că acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a înregistrat în evidențele contabile mai multe facturi fictive, fără a reprezenta operațiuni legale și a cauzat un prejudiciu de peste 250.000 de lei“, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Se declară nevinovat
Fostul lider de sindicat a fost audiat miercuri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Cristea a declarat că este nevinovat şi că nu ar fi comis infracţiunea de care este acuzat: „Sunt nevinovat. Sper să fiu liber după audieri. Nu am comis infracțiunea de evaziune fiscală“. Cristea Fluerătoru este judecat în alt dosar, care vizează reabilitarea drumului din Slivileşti (Ştiucani – Miculeşti), tot de către societatea sa de construcţii. Anchetatorii au depistat numeroase deficienţe în executarea lucrărilor, iar prejudiciul a fost estimat la 900.000 de lei. Procesul se află pe rolul Tribunalului Gorj, iar în judecată au fost trimişi mai mulţi foşti angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia: Nicolae Giuran, Cristea Fluerătoru și
Gheorghe Sandu Benga, precum şi Florentin Pătru şi Vasile Creţan. Acuzaţiile sunt de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, respectiv abuz în serviciu. Sandu Benga a şi decedat săptămâna trecută, după ce participase la termenul programat în proces. În dosarul respectiv, Cristea Fluerătoru a fost arestat preventiv o perioadă de cinci luni.
Peste o sută de persoane, anchetate pentru corupţie
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a anchetat în ultimul an peste o sută de persoane acuzate de fapte de corupţie. Unii dintre cei acuzaţi au fost directori sau administratori. Cifra reflectă activitatea poliţiştilor gorjeni în privinţa combaterii fenomenului corupţiei, în anul 2014.
„Pentru combaterea criminalităţii din sfera corupţiei, lucrătorii de profil au acţionat în baza Programului de măsuri pentru eficientizarea activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de corupţie. Activităţile desfăşurate s-au materializat în depistarea a 105 persoane, cercetate în 59 de dosare penale care au fost soluţionate prin declinarea competenţei în favoarea Parchetelor. S-a acordat atenţie deosebită depistării infracţiunilor comise în legătură cu derularea unor tranzacţii comerciale ilegale efectuate de persoane cu funcţii de conducere (directori, administratori). Pentru acest gen de fapte au fost cercetate 44 de persoane, nouă fiind deferite DNA. În perioada de referinţă au fost efectuate acte procedurale în 30 de cauze penale conform ordonanţelor de delegare dispuse de unităţile de Parchet, fiind finalizate activităţile în 25 de dosare şi luate măsuri preventive faţă de cinci suspecţi“, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.