Satul Țânțăreni din comuna gorjeană cu același nume este un vechi nucleu românesc, cu vatra locuită din timpuri străvechi. Într-un cadru natural feeric, se îmbină în chip fericit bogățiile câmpului cu cele ale dealului şi se regăsesc și astăzi mărturii ale trecutului, un vechi lăcaș de cult religios, dar și imobile ale negustorilor de altădată, care vin să spună istoria locului.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“, dar și cele 20 de case monument istoric, locuințe ale negustorilor de altădată ce se stabiliseră în jurul Târgului de vite din satul Țânțăreni, vorbesc de vechimea acestor locuri.
Poveștile acestor monumente istorice sunt strâns legate unele de altele. Totul se pare că a început cu prezența în acest colț din România Mare a unei mănăstiri din lemn, locuite de călugări greci. Prima dovadă în acest sens o găsim în Arhivele „Olteniei“ din 1936, unde se notează: „Despre mănăstirea Țânțăreni s’a vorbit prea puțin, până azi, și în lipsa inscripțiilor nu se poate desluși bine nici numele ctitorului: el pare a fi însă Mihai Coțofeanu marele spătar al lui Matei Vodă. Mănăstirea exista la începutul domniei acestuia, deoarece primul său document cunoscut este din anul 1634-1635. După moartea lui Mihai Coțofeanu, soția și fratele lui Dumitrașco Spineanu au dăruit-o Patriarhiei din Ierusalim de care ținea și Căluiul Buzeștilor…“.
Prin aceste locuri avea să treacă într-o zi de vară chinuitoare a anului 1657 Paul de Alep. În calitatea sa de fiu, arhidiacon și „istoric“ al patriarhului Macarie de Antiohia, a fost găzduit în diferite mânăstiri sau curți boierești, și, mai ales, a vizitat nenumărate biserici. Mitropolia Oltenia, în numărul său din noiembrie – decembrie 1967, transcrie impresiile călătorului străin pe aceste meleaguri, completând încă o pagină din istoria locului: „Mănăstirea Țânțăreni sau «mânăstirea împărăției țânțarilor», cum îi tălmăcește Paul de Alep numele cu accente de răzbunare după o noapte de chinuri, se afla sub stăpânirea călugărilor greci ai Patriarhiei de Ierusalim, căreia îi fusese închinată de curând“. Remarca faptul că „se află așezată pe malul râului Jiu“.
Mănăstirea va cunoaște transformări
Refacerea mănăstirii s-a făcut sub Constantin Brâncoveanu, de către Cornea Brăiloiu, când probabil a avut loc transfomarea mănăstirii din lemn în piatră. Despre prezența mănăstirii de piatră se amintește și în Arhivele „Olteniei“ din 1936: „Generalul van Bauer menționează aici o mănăstire de piatră, lângă o livadă, un pod și o moară“.
Anii trec, iar modificările suferite de lăcașul de cult religios în urma fenomenelor naturale, dar și a mâinii omului îi schimbă imaginea. În 1859 a fost reparat în grabă. I s-au șters și chipurile ctitorilor.
În 1875, când s-au făcut intervenții la Biserică și clopotniță, „au fost dărâmate conacul domnesc și chiliile“, se notează în „Marele dicționar geografic al României“, din anul 1902. Anul 1903 aduce alte reparații. Biserica a fost zugrăvită din nou, s-a reparat acoperișul, s-a pardosit cu blană și s-au făcut trotuare în jurul ei. A suferit multe transformări. „Ace’stă Sfântă Biseri s’a făcut sub Matei Basarab, Vodă C. Brâncoveanu. Aici a avut Konakul domnesc, kiliile călugărești, Kula cea mare, Cupola Bisericei, Conakul toate s’au distrus“, stă scris în pisanie.
Lăcașul de cult religios de astăzi ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ aflat într-un proces de consolidare, restaurare și valorificare turistică a fost ridicat pe temeliile vechii mănăstiri.
Loc de închinăciune de sute de ani
Lăcașul de cult religios este situat în mijlocul cimitirului din satul Țânțăreni. Crucile de jurământ, bătute în trunchiul brazilor întru închinăciunea și iertarea păcatelor celor trecuți în lumea de dincolo, străjuiesc turnul clopotniței. Chipurile sfinților Mihail și Gavriil sunt pictate pe pereții exteriori. Câteva scări din lemn te conduc spre clopotele vechi și ele de sute de ani, ce bat și astăzi, pentru a-i chema pe cei evlavioși în Casa Domnului. De aici, biserica răsare semeață. A fost martora multor evenimente. Câte capete plecate nu și-au găsit acolo liniștea și alinarea?
Biserica își spune tăcut istoria. Pășești înăuntru. Pictura veche, înnegrită de trecerea vremilor păstrează însă o frumusețe aparte. Una dintre cuvântările lui Dumnezeu din predica de pe Muntele Fericirilor stă zugrăvită cu litere mari pe arcada ce face legătura între pronaos și naos: „Fericiți făcătorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ .
Catapeteasma din lemn de brad, cu picturi vechi, jilțul domnesc surprind și încântă ochiul privitorului.
Vechiul centru comercial
Totul vorbește aici de timpuri trecute, chiar și crucile de piatră, se pare ale călugărilor greci, care au hotărât în 1806 „a se face târg săptămânal, iar bâlciul anual a se face la 25 martie“, după cum stă scris în „Marele dicționar geografic al României“ din anul 1902.
Așa apare în mijlocului satului Țânțăreni târgul, ce mai păstrează și astăzi poarta veche de sute de ani și mai apoi cele 20 de case monument istoric ce au aparținut negustorilor ce s-au stabilit acolo. Și-au deschis prăvălii la parterul imobilelor. Se mai păstrează pe alocuri la câte o ușă sau un geam obloane de lemn vechi. Nu se cunosc foarte multe lucruri despre foștii proprietari. Brâul ornamental cu chipuri de femeie ce înconjoară casele arată că au fost creionate de același arhitect. Nici cei ce au moștenit casele de la moșii și strămoșii lor, foști negustori, nu au prea multe de povestit. Un singur act de proprietate datat 1899 ne arată că imobilele au fost ridicate înaintea acestui an. „Subsemnatul A. Crăciunescu, proprietar din Craiova de a mea bună voință declar că am vândut de veci doamnei Ecaterina F. Mutulescu, comerciantă din comuna Tânțăreni, una casă cu toată dependințele și cu tot locul lor situate în comuna Țânțăreni, plasa Jiu de sub Dumbrava, Județul Dolj și se învecinește la răsărit cu piața târgului, la apus cu conacul proprietății, la miazănoapte cu Nae Manolescu și la miazăzi cu Costică Pârvulescu. Acest imobil îl am și eu cumpărat prin licitație publică cu ordonanția de adjudecare nr. 5000/99 a onor Tribunalului comercial și de notariat din Craiova. Prețul cu cât am vândut imobilul sus descris este de lei 3.000, care preț l-am primit pe deplin și numai rezervându-mă nici un fel de drept doamnei Ecaterina Mutulescu. Cumpărătoarea chiar de astăzi va lua în stăpânire imobilul ce i-am vândut drept care i-am și remis titlul de proprietate“, datat Craiova 7 decembrie 1899.
În aceste case au venit negustorii. Și-au deschis prăvălii cu mărfuri alese, spre satisfacerea cerințelor celor mai exigenți mușterii.
Țânțăreniul de astăzi păstrează amintirea acelor vremuri ce vorbesc de istoria locului, slăvind memoria oamenilor care au făcut din acest colț din România unul înfloritor.
