12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMoș Crăciun vine iarăși la câinii de la Breasta

Moș Crăciun vine iarăși la câinii de la Breasta

Anul trecut, Moș Crăciun a trimis la Breasta o dubiță plină cu hrană pentru sutele de câini din adăpost - FOTO: Arhiva GdS
Anul trecut, Moș Crăciun a trimis la Breasta o dubiță plină cu hrană pentru sutele de câini din adăpost – FOTO: Arhiva GdS

Câinii din adăpostul canin de la Breasta vor avea parte și anul acesta de o surpriză. Asociația „Viața Animalelor“ organizează, pentru al doilea an consecutiv, evenimentul „Și eu cred în Moș Crăciun“, prin care își dorește să sprijine patrupedele aflate în adăpostul canin cu hrană și să ajute la promovarea adopției. Moș Crăciun va ajunge la Breasta sâmbătă, pe 20 decembrie, între orele 11.00 și 14.00.
„Evenimentul este asemănător celui de anul trecut. La fel ca atunci, îi îndemnăm pe oameni să adopte câinii din adăpost, să vină să-i cunoască, să-i sprijine cu o mângâiere și, dacă au posibilitatea, să le aducă hrană. Sunt aproape 500 de câini acolo care au nevoie de noi. Am ales ziua de sâmbătă pentru că este zi liberă și pentru că, poate, vor veni mai mulți oameni. Cei de la Salubritate, care au în subordine adăpostul, au înțeles situația și au fost foarte receptivi“, a explicat președinta Asociației „Viața animalelor“, Aurelia Loacă. Aceasta a menționat că, prin asociația pe care o conduce, în ultimele luni au fost trimiși spre adopție atât în Craiova, cât și în țări precum Germania și Anglia, peste 150 de câini care trăiesc, acum, altfel.

Care e situația la adăpost

Reamintim că, în luna iunie, Curtea de Apel București a suspendat normele de aplicare a Legii nr. 258/2013, cunoscută și ca „Legea Ionuț“. Așadar, autoritățile din întreaga țară nu mai pot eutanasia câinii, ci trebuie să îi țină în adăpost atâta timp cât este nevoie. Din această cauză, numărul câinilor din adăpost s-a mărit, iar adopția apare ca singura opțiune pentru patrupedele care rămân acolo. Tot ca urmare a suspendării normelor, autoritatea locală suportă costurile de hrană și cazare numai pentru primele 14 zile de staționare în adăpost, iar costurile din cea de-a 15-a zi încolo sunt suportate, în cazul Craiovei, de SC Salubritate Craiova SRL, care are în administrare adăpostul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS