21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAnchetă penală în cazul tânărului infectat cu HIV din Segarcea

Anchetă penală în cazul tânărului infectat cu HIV din Segarcea

Cifrele vorbesc de la sine despre gravitatea situaţiei din România
Cifrele vorbesc de la sine despre gravitatea situaţiei din România

Decesul tânărului infectat cu HIV din Segarcea a scos încă o dată la iveală lipsurile din sistemul medical românesc. Localnicii nu-şi mai găsesc liniştea, zeci de persoane solicitând testarea HIV. Lipsa de educare şi informare a tinerilor cu privire la HIV/SIDA a dus la aceste cazuri, susţin reprezentanţii DSP Dolj, dar şi dezinteresul Ministerului Sănătăţii de a monitoriza soarta celor bolnavi, susţin reprezentanţii organizaţiilor persoanelor afectate de această boală. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au demarat o anchetă în acest caz.

La Spitalul Orăşenesc Segarcea, până ieri, zece persoane au solicitat testarea HIV. Un număr exact al celor care şi-au pus semne de întrebare dacă au sau nu virusul nu se cunoaşte, având în vedere că testarea poate fi făcută gratuit atât la laboratorul DSP, cât şi la laboratoare private din judeţ sau la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. O statistică în acest sens o putem afla la jumătatea lunii noiembrie. Potrivit reprezentanţilor DSP Dolj, în perioada 1.01 – 30.09.2014, au fost testate şi consiliate 3.661 de gravide, nici una nefiind diagnosticată pozitiv.
„Alte 440 de persoane au solicitat testare voluntară. Prin reţeaua de Dermatovenerologie au fost testaţi 137 de pacienţi pentru boli cu transmitere sexuală. Apoi, avem obligativitatea să îi testăm pe pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză pulmonară, au fost testaţi 269 de pacienţi suspecţi/confirmaţi. Până la sfârşitul lunii septembrie, nouă persoane au murit din rândul celor diagnosticaţi cu HIV/SIDA. Alte 288 de cazuri se află în monitorizarea medicilor, din care 171 seropozitivi şi 117 bolnavi SIDA“, a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt la DSP Dolj.

„Este activă sexual generaţia celor care s-au născut în anii ‘85-‘90, care au luat virusul HIV din spital“

Reprezentanţii DSP Dolj susţin că sunt mulți tineri care nu își dau seama că viața sexuală implică și responsabilitate. De aici apar aceste probleme, deşi avem laborator în care testarea este gratuită. În plus, în judeţ există peste 60 de cabinete particulare. „În ultimul an a scăzut numărul celor care vin să facă testări voluntare. Dacă în anii trecuți făceau acest test în jur de 1.000 de persoane, anul acesta, până acum au venit 440. Fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm pericolul. Trebuie să ne gândim că este activă sexual generaţia celor care s-au născut în anii ‘85-‘90, care au luat virusul HIV din spital din cauza instrumentelor medicale nesterilizate. Toți sunt luați în evidența DSP și a Centrului de Imunizare HIV/SIDA de la Spitalul de Boli Infecțioase şi primesc tratament“, a adăugat Ştefan Popescu.

Ce sunt HIV şi SIDA?

HIV este un virus care atacă şi distruge sistemul imunitar, iar organismul nu mai poate face faţă agresorilor de orice natură (virusuri, bacterii, ciuperci, celule canceroase). Astfel, rezultă infecţii şi forme de cancer care pot fi mortale. Ca şi alte virusuri, HIV nu poate supravieţui în mod independent. El nu poate trăi decât în interiorul unei celule. HIV atacă în special anumite globule albe din sânge, limfocitele, celule importante ale sistemului imunitar responsabile de apărarea organismului. SIDA este ultima fază a infecţiei cu HIV, când sistemul imunitar este foarte afectat de virus, numărul celulelor T-CD4 scade foarte mult, iar organismul nu mai poate face faţă infecţiilor. Primul caz de HIV/SIDA din România a fost diagnosticat în 1985, iar din 1989 au fost semnalate cazuri la copii. Numai în 1990 au fost diagnosticate peste 1.000 de persoane infectate, cea mai mare parte fiind copii. De la momentul infectării cu HIV, organismul are nevoie de o perioadă de trei-șase luni pentru a produce anticorpii care vor fi identificaţi cu ajutorul testului HIV. Aceasta înseamnă că, deşi o persoană este purtătoare a virusului HIV, organismul nu produce imediat anticorpii specifici care sunt depistaţi prin testare. Perioada dintre momentul infectării şi apariţia anticorpilor anti-HIV se numeşte „fereastră imunologică“. Testarea poate fi nominală sau anonimă.
„O situaţie la fel de gravă, cu o mortalitate extrem de mare, este dată de transmiterea hepatitei B şi C. Mai puțin impresionante poate, dar la fel de grave. Primul vehicul este sângele. Transmiterea pe cale sexuală este cea mai frecventă modalitate de răspândire a infecţiei cu HIV. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potenţial infectante. Situația este îngrijorătoare având în vedere creşterea numărului de persoane care folosesc aceleași ace pentru injectarea drogurilor. Pentru cei care au fost depistați cu HIV există tratament cu trei medicamente, care are rezultate foarte bune. Bolnavii pot să ducă o viață normală, dar trebuie să respecte anumite reguli“, a explicat reprezentantul DSP Dolj.

„Decât să se predea religie în şcoli, mai bine educaţie pentru o viaţă sănătoasă!“

Panica apărută în urma mediatizării cazului din Segarcea a ajuns până la Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). „Este o situaţie extrem de complicată, la care s-a ajuns, din nefericire, din lipsa de educare şi informare a tinerilor cu privire la HIV/SIDA. Vina aparţine în totalitate decedatului, apoi celor care au avut relaţii cu acesta şi nu s-au protejat. În rest, nimeni nu poate fi considerat responsabil. Tânărul era major, părinţii nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele acestuia. Medicii nu au făcut decât să-şi respecte datoria, să păstreze confidenţialitatea aşa cum cere legea atât în timpul vieţii pacientului, cât şi după moartea acestuia. Cazul Segarcea este practic o lecţie de viaţă, un semnal de alarmă pentru ca autorităţile să se mobilizeze, să găsească resursele necesare pentru a ajunge la tineri. Gândiţi-vă că, de peste cinci ani, de când finanţatorii străini care militau prin programe pentru prevenţia şi informarea privind răspândirea virusului au plecat din România, nimeni nu a mai făcut mare lucru… Campanii de conştientizare se mai fac doar de către organizaţii neguvernamentale, însă nu este suficient. Soluţia este ca fiecare generaţie să fie bombardată permanent cu informaţii. Decât să se predea religie în şcoli, mai bine educaţie pentru o viaţă sănătoasă! Suntem o ţară cu multe cazuri de infecţii cu virusuri hepatice sau diverse boli cu transmitere sexuală. Foarte mulţi români mor din cauza acestor virusuri“, a spus Iulian Petre, director executiv UNOPA.

„Situaţia de la Segarcea nu este singulară“

Deşi au fost nenumărate momente în care tratamentul pentru bolnavii cu HIV a ajuns cu întârziere, reprezentanţii UNOPA spun că în prezent există buget pentru medicamentele acestora. Speranţa de viaţă pentru aceştia este aceeaşi ca a unei persoane sănătoase. „O persoană cu HIV, dacă are grijă de ea şi ia tratamentul corespunzător, îşi poate creşte nepoţii. Singura problemă în acest moment apare la distribuitorii mici, care nu reuşesc să furnizeze medicamente la timp pentru toate spitalele din ţară. Tratamentul unui bolnav cu o astfel de infecţie pleacă de la 500 de euro şi poate ajunge la 3.000 de euro lunar. În cazul în care un medicament lipseşte, întreaga schemă de tratament a unui pacient trebuie modificată. Anul trecut, în România au fost diagnosticaţi peste 1.000 de noi pacienţi, iar trendul este crescător în toată ţara, mai ales în zonele în care există o creştere a numărului consumatorilor de droguri. Este foarte important ca Ministerul Sănătăţii să se sesizeze despre situaţia din Segarcea şi să ia măsuri. Dacă, până în 2007, exista o Comisie naţională pentru combaterea, supravegherea şi prevenirea infecţiilor cu HIV în România, de şapte ani această comisie nu s-a mai întrunit deloc. Este foarte grav, situaţia de la Segarcea nu este singulară. În prezent, toţi tinerii implicaţi în acest caz vor trăi o dramă“, a adăugat Iulian Petre.
În primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiilor HIV/SIDA în România din cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Profesor Dr. M. Balş“, din 67.317 gravide testate, 90 au fost diagnosticate pozitiv. Din totalul de 64.029 de persoane care au solicitat testare voluntară, 515 români au virusul HIV.

Polițiștii s-au autosesizat

În acest caz a fost începută o anchetă penală. „La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrată o cauză în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțunii de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. În prezent, cercetările sunt efectuate de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale (SIC) din cadrul IPJ Dolj“ , a precizat procuror Magda Bădescu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Anchetatorii mai spun că urmează să fie audiate mai multe persoane. Au fost trimise o serie de adrese instituțiilor medicale și s-au solicitat documente medicale. Cercetările în acest dosar au fost începute după ce polițiștii din cadrul SIC Dolj s-au autosesizat în urma materialelor apărute în presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS