25.6 C
Craiova
sâmbătă, 6 iunie, 2020
Știri de ultima oră Local Avocatul Mitrache de la Baroul Vâlcea, trimis în judecată pentru pentru trafic de influenţă

Avocatul Mitrache de la Baroul Vâlcea, trimis în judecată pentru pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ioan Bogdan Mitrache, avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

În cursul anului 2013, Mitrache Ion Bogdan, avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea, a pretins în două rânduri şi a primit în trei tranşe, de la Călin Ionel, direct sau prin intermediul concubinei sale, Călin Alina Ştefania, suma de 29.000 euro, lăsându-l să creadă că, are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Mai mult inculpatul, le-a creat impresia celor două persoane că îi poate determina pe judecătorii celor două instanțe să nu dispună, să nu menţină arestarea preventivă a lui Călin Ionel şi a celor doi fii ai săi, în dosare ale Tribunalului Dolj, în care aceştia erau inculpaţi şi să pronunţe hotărâri favorabile acestora.
Pentru a fi cât mai convingător, Mitrache Ion Bogdan s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, magistrat judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.
Banii au fost remişi de către Călin Ionel, prin intermediul concubinei sale, Călin Alina-Ştefania.
Pe parcursul judecăţii, o parte din inculpaţi au fost puşi în libertate, însă, prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, s-a dispus condamnarea în regim de detenţie a unuia dintre inculpaţi (Călin Ionel). Această împrejurare a generat un comportament agresiv al inculpaților, precum şi proferarea de ameninţări la adresa avocatului Mitrache Ion Bogdan şi a familiei sale, pentru a-l determina să restituie suma primită şi, în plus, să achite o diferenţă suplimentară cu titlu de dobândă, în total 37.000 euro..
Din această sumă Mitrache Ion Bogdan a restituit o parte, după cum urmează: 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro (până la sfârşitul anului 2013), un teren în Drăgăşani, pentru care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (în primăvara anului 2014), evaluat la 15.000 euro, suma de 1.000 euro şi 4.000 lei (în perioada martie-aprilie 2014).
Întrucât, chiar şi după remiterea acestor sume de bani şi bunuri, ameninţările au continuat, avocatul Mitrache Ion Bogdan a denunţat fapta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova.
La data de 9 mai 2014, avocatul Mitrache Ion Bogdan s-a întâlnit cu inculpații Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania în parcarea unui supermarket din Craiova, ocazie cu care Călin Ionel a primit de la avocat suma de 10.000 de euro, reprezentând o parte din cei 37.500 de euro, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante.
Prin rechizitoriul nr. 106/P/2014, din 04 iunie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Călin Ionel și Călin Alina Ștefania pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, șantaj și complicitate la șantaj.

În ceea ce-l privește pe Mitrache Ion Bogdan, la data de 09 mai 2014, acesta a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar la data de 04 iunie 2014, efectele acestuia au fost avizate de procurorul şef al Serviciului Teritorial Craiova din cadrul Direcţiei Naționale Anticorupţie, fiind sesizată ulterior Curtea de Apel Craiova.
De la momentul sesizării instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției și până la 07 iulie 2014, termenul la care urma să se judece acesta, inculpatul Mitrache Ion Bogdan, a săvârșit o nouă infracțiune de trafic de influență, într-o manieră absolut identică, pentru care a şi fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. (comunicat 1090/VIII/3 din 21 iulie 2014).
Urmare a săvârșirii acestei noi infracțiuni, Curtea de Apel Craiova a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, împrejurare ce a avut ca rezultat trimiterea în judecată a inculpatului, în prezenta cauză.
În cauză, procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține lui Mitrache Ion Bogdan.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Pitești, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ministrul Sănătății crede că un al doilea val Covid...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a apreciat, sâmbătă,...

ȘTIRI GdS

Ministrul Sănătății crede că un al doilea val Covid...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a apreciat, sâmbătă, că un eventual al doilea val epidemiei de coronavirus nu va avea aceeaşi intensitate ca...

Ireal. Câți americani au făcut gargară cu clor pentru...

Peste o treime dintre americani au folosit în mod necorespunzător soluții de curățare și dezinfectare pentru a încerca să prevină infectarea cu...
00:01:26

VIDEO | Turiști nemți amendați după ce au înotat...

Doi turiști din Germania care au înotat în Canal Grande din Veneția au fost amendați și dați afară din oraș, transmite CNN.

Weekend la mare: S-au scumpit șezlongurile

Plajele din Vama Veche s-au deschis în acest sfârșit de săptămână. Prețurile au crescut față de anul trecut, spun patronii de pe...

Amical 2, live / Universitatea Craiova – FC Viitorul,...

min. 68: Gică Hagi schimbă mai mulți jucători. min. 67: ratare uriașă a lui Nițu! Mladen a greșit o...

Olt. O mamă și-a omorât fetița de numai două...

O crimă înfiorătoare a îngrozit o localitate din Olt. O tânără mamă și-a ucis fiica de 2 luni, exasperată, le-a spus aceasta...