21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVivaldi Colours - regal muzical la Craiova

Vivaldi Colours – regal muzical la Craiova

 

Violonistul Răzvan Stoica, cu celebra și extrem de prețioasa  sa vioară Stradivarius
Violonistul Răzvan Stoica, cu celebra și extrem de prețioasa sa vioară Stradivarius

Răzvan Stoica, Tiberiu Soare, Delia Matache, Horia Brenciu, Filarmonica Oltenia au adus aseară publicului un  eveniment muzical care îmbină muzica clasică cu cea modernă.

Aproximativ 4.700 de craioveni au participat timp de două ore la un regal de muzică clasică și pop, un spectacol desfășurat sub bagheta celebrului dirijor Tiberiu Soare.
„Vivaldi Colours” este un spectacol unic în România, Filarmonica Oltenia Craiova aducând pe scenă o fuziune între Delia Matache, Horia Brenciu și violonistul Răzvan Stoica, la care s-au alăturat orchestra simfonică, corala academică și corul de copii de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”.
Spectacolul a fost deschis de violonistul Răzvan Stoica, cu celebra și extrem de prețioasa  sa vioară Stradivarius, în valoare de 4,5 milioane de euro cu fragmente din „Anotimpurile“ lui Vivaldi. „Mă bucur foarte mult că mă aflu la Craiova, în fața voastră la această colaborare cu Filarmonica Oltenia. Piesele noastre nu ar fi avut strălucirea fără dirijorul Tiberiu Soare. Tiberiu este unul dintre motivele pentru care am acceptat să vin aici, în această seară și bineînțeles lucrul cel mai important este că în Craiova se află cel frumos public din lume. Această seară reprezintă o premieră pentru noi. Este pentru prima oară când piesele noastre sunt puse într-o manieră simfonică”, a spus Horia Brenciu.
Nu este primul eveniment de o asemenea avengură, anul trecut, Craiova a găzduit  un concert rock și classic – „Mozart Rocks”, un spectacol grandios la care orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia a transmis armoniile clasice reconfigurate alături de Paula Seling şi Dan Helciug.

Concertul „Vivaldi Colours” își propune să fie un manifest al Filarmonicii „Oltenia” pentru promovarea muzicii clasice și pentru a demonstra  spectatorilor cât de complexă și flexibilă poate fi aceasta și nenumăratele feluri în care clasicul poate influența muzica modernă.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS