14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA murit după ce a intrat cu BMW-ul într-un stâlp

A murit după ce a intrat cu BMW-ul într-un stâlp

Șoferul a murit pe loc în urma impactului cu stâlpul de beton (Foto: IPJ Dolj)
Șoferul a murit pe loc în urma impactului cu stâlpul de beton (Foto: IPJ Dolj)

Un tânăr de 21 de ani, din comuna doljeană Bârca, și-a pierdut viața, pe Drumul Județean 561, după ce a acroșat cu mașina pe care o conducea o semănătoare, a pierdut controlul direcției și s-a oprit într-un stâlp. Accidentul de circulație s-a produs luni seară, în jurul orei 19.30, în comuna doljeană Giurgița.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, Ionuț Cinghinău, de 21 de ani, din comuna Bârca, în timp ce conducea un BMW înmatriculat în Bulgaria pe DJ 561, în comuna Giurgița a acroşat o semănătoare ataşată unui tractor, apoi a pierdut controlul direcției, a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp de beton al rețelei de energie electrică. În urma impactului, tânărul de 21 de ani, care se afla singur în mașină, a murit pe loc. Echipa de polițiști care s-a dus la locul accidentului a stabilit că Ionel Tăbăcaru, de 57 de ani, din Giurgiţa, șoferul tractorului, nu are permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Oamenii legii au mai constatat că tractorul condus de Tăbăcaru pe un drum public nu este înmatriculat sau înregistrat, iar accidentul în care și-a pierdut viața șoferul de 21 de ani s-a produs pe timp de ploaie, iar carosabilul era alunecos pe acea porțiune de drum. Polițiștii doljeni au explicat că pe numele tractoristului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de către o persoană care nu are permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS