Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au condamnat pe membrii unei grupări de proxeneți din Olt și Gorj la o pedeapsă totală de 80 de ani de închisoare, din care numai nouă ani cu suspendare. Inculpații au fost acuzați că au racolat peste 150 de victime din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj, de pe urma cărora au obținut aproximativ două milioane de euro.
Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism(DIICOT) din Craiova, organizau, în dimineața zilei de 18 aprilie 2012, o acțiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit pe raza judeţelor Olt şi Gorj, specializat în traficul de persoane, traficul de minori, proxenetism şi spălare de bani. Oamenii legii au descins la locuințele suspecților din Balș, Târgu Jiu și Filiași, iar în urma acțiunii au ridicat și dus la audieri 31 de suspecți.
Potrivit procurorilor, „membri ai grupării au racolat peste 150 de victime, persoane de sex feminin, majore şi minore, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, provenind din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj. Victimele erau transportate în Italia şi obligate la practicarea prostituţiei în oraşul Milano şi în zonele adiacente, sumele de bani obţinute fiind predate învinuiţilor. Membrii grupării au obţinut din activitatea infracţională suma de peste 2.000.000 de euro“.
Ulterior, la finalizarea cercetărilor, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a 18 persoane (şase dintre ele în stare de arest preventiv), dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 8 octombrie 2012. Cei 18 inculpaţi deferiți justiției pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, trafic de minori și de persoane, spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat sau prostituție sunt: Radu Pariş, zis Paris, Robertin Cocîrlău, Gheorghe Marin, Barbu Răzbunătorul, Muntean Ion, Sandu Laurenţiu, Mariana Coșerin, Viconte Șerban, Cristinel Șerban, Costică Șerban, Gabriela Dumbravă, Mirabela Olaru, Alin Olaru, Crina Elena Roșu, Marinela Alina Radu, Gheorghe Cârpeanu, Mihaela Gheorghe și Mirela Hortopan.
11 condamnați cu executare, șapte cu suspendare
Joi, la aproape doi ani de când au fost trimiși în judecată, inculpații au fost condamnați de Tribunalul Dolj. Opt inculpați au fost condamnați la câte șapte ani de pușcărie pentru infracțiunile comise (Radu Pariş, Robertin Cocîrlău, Gheorghe Marin, Barbu Răzbunătorul, Muntean Ion, Sandu Laurenţiu, Mariana Coșerin și Gabriela Dumbravă), iar alți trei inculpați au primit câte cinci ani de închisoare (Viconte Șerban, Cristinel Șerban și Costică Șerban).
În schimb, Mirabela și Alin Olaru, Marinela Alina Radu și Crina Elena Roșu au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Mihaela Gheorghe a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpați și procurori.
Pe 6 martie 2013, aceeași instanță a condamnat doi dintre inculpați, care şi-au recunoscut faptele pentru a avea parte de pedepse mai blânde. Este vorba despre Gheorghe Cârpeanu, care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, şi de Mirela Hortopan, care a primit o pedeapsă de două luni de închisoare, tot cu suspendare.