11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGara Craiova, scurtă incursiune în trecut

Gara Craiova, scurtă incursiune în trecut

Prima cale ferată din lume, destinată transportului de călători, a fost inaugurată pe 15 septembrie 1830 în Anglia. Tânărul bursier român Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, urca pe 27 octombrie 1831 într-un astfel de mijloc de transport, notând la acea vreme: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului… 20 de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…“.
Trăsurile legate unele de altele aveau să ajungă și la Craiova, dar după 5 aprilie 1875, când este pusă în funcțiune stația Craiova, cu patru linii. Lucrările au fost executate cu muncitori italieni, sârbi, bulgari, gara fiind construită pe terenul lui Petre Blarovici.
Călătoria cu trenul nu era la început deloc comodă: vagoanele nu aveau compartimente, urcatul şi coborâtul erau dificile, nu aveau toalete, aşa că în gările importante trenurile erau nevoite să staţioneze mai mult. Primul comisar al gării, Nicolae Chintescu, raporta în ianuarie 1876 că a pus „sticle cu apă fiartă în vagoane, pentru picioarele călătorilor“, căci iarna trenurile nu erau încălzite. În ciuda acestor inconveniente, călătoriile pe rutele Slatina – Piteşti – Bucureşti sau Turnu Severin – Vârciorova erau mai scurte, așa că gara era locul frecventat de călătorul care renunțase la transportul cu trăsura și-l alegea pe cel pe calea ferată.

Facilități pentru diferite categorii de persoane

Anii trec, lucrurile evoluează, transportul pe calea ferată se îmbunătățește, apar trenurile accelerat. În Fondul Primăriei orașului Craiova, Serviciul administrativ de la Arhivele Naționale, se stipula că o călătorie dus-întors Craiova-București cu un astfel de tren la clasa I costa 27 de lei. Trebuie avut în vedere faptul că în jurul anilor 1900 se acordau facilități pentru mai multe categorii de persoane. „Într-un regulament publicat în Monitorul Oficial se preciza reducerea cu 50 la sută a costului transportului pe CFR pentru toți funcționarii statului, ai județului, ai comunei sau pentru cei ai așezămintelor publice ai căror administratori sunt confirmați prin decret regal.  Evidența se ținea cu ajutorul unui carnet de identitate cu fotografie, eliberat contra sumei de trei lei“, notează Marius Dobrin în lucrarea „În căutarea memoriei“. În ceea ce privește distribuirea pe clase a reducerii conform unor documente din Fondul Primăriei orașului Craiova, Serviciul administrativ 32/1913 aflat la Arhivele Naționale, acestea se aplicau astfel: la clasa I, reducerea de 50 la sută îi viza pe „funcționarii cu salariu de peste 400 de lei pe lună, și medici, ingineri, avocați, magistrați chiar dacă au salariu mai mic“. La clasa a II-a se aplica reducerea pentru cei cu salariu între 100 și 400 de lei pe lună, dar și copiștilor, telegrafiștilor, iar la clasa a III-a, celor cu salariul sub 100 de lei pe lună, odăiașii, servitorii, dorobanții.
Calea ferată era în firescul lucrurilor văzută ca un instrument de dezvoltare a comunității. Așa se face că în Monitorul Oficial din 28 ianuarie 1916 apare o petiție a locuitorilor din plășile Gângiova și Rojiște, din comunele Dăbuleni, Dobrițești, Apele Vii și Amărăști, prin care se solicita ca Bechetul să fie declarat comună urbană (oraș – n.r.) și să fie legat printr-o linie de cale ferată de Craiova.

Călători de-o zi în vechea Gară a Craiovei

Pe peronul Gării Craiova au descins, de-a lungul vremii, personalități de seamă ale vremurilor trecute. Tache Ionescu a fost întâmpinat în 1908, în Gara Craiova, de către luptătorii pentru Unire. Într-o altă vreme sosea cu trenul la Craiova şi Caragiale, pentru a-şi susţine spectacolele care se bucurau de un imens succes de public. Cu puţin înainte ca trenul ce-l aducea aici să sosească, gara se umplea cu oamenii ce purtau buchete de flori. Călători pentru o zi în vechea gară a Craiovei au mai fost Octavian Goga, Vasile Lucaciu, De Gaulle, Gheorghiu- Dej, Petru Groza, dar şi membri ai familiei regale, care soseau cu trenul la domeniile regale, printre aceştia Carol I şi Ferdinand, care erau de fiecare dată aşteptaţi în acordurile fanfarei Diviziei I Craiova.
Vechea Gară a fost și martorul poveștilor de iubire. Câte mâini nu s-au atins în scârțit de roți, câte batiste albe având inițialele cusute de pânza albă nu s-au înmânat ca amintiri iubiților, câte declarații de iubire nu s-au auzit pe peronul vechii gări, completând o pagină de album cu aer vechi dedicat acestui colț de urbe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS