10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Amânare pentru Condescu şi Temelescu

Gorj: Amânare pentru Condescu şi Temelescu

Tribunalul Olt a decis marţi amânarea pronunţării unei decizii, în ceea ce priveşte cererea de arestare preventivă a inculpaţilor Marin Condescu şi Viorel Temelescu, foştii şefi ai Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Verdictul magistraţilor olteni va fi făcut public în data de 23 mai. Procesul de marţi a durat şase ore şi a fost suspendat la un moment dat. Procurorii gorjeni îi vor după gratii pe Condescu şi pe Temelescu, întrucât cei doi prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunilor, valoarea prejudiciului produs sau care ar fi putut să se producă, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor şi împrejurările în care inculpaţii au acţionat. De asemenea, cei doi ar putea în libertate să facă presiuni asupra unor martori din cadrul Clubului Pandurii. Procurorii gorjeni au mai cerut arestarea celor doi, dar cererea a fost respinsă de Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel din Craiova. Foştii şefi ai Clubului Pandurii, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, au fost trimişi în judecată de procurorii gorjeni, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani, respectiv complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

A prejudiciat Clubul cu 2,6 milioane de lei

Marin Condescu este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj că a prejudiciat interesele Clubului Pandurii Lignitul cu suma de 2,6 milioane de lei. Condescu ar fi împrumutat Clubul Pandurii cu mai multe sume de bani şi ar fi rambursat de la Club mai mult decât împrumutase. „Cercetările întreprinse au stabilit că inculpatul Condescu Marin, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a acţionat, în perioada 2010 – 2013, în scopul obţinerii ilicite a unor venituri materiale, prin operaţionalizarea unor circuite financiare, care atestă, în fals, sprijinirea financiară a entităţii sportive. Inculpatul, în scopul realizării propriilor interese financiare ilicite, a perfectat un algoritm infracţional ce presupune mai multe etape, astfel: împrumutarea, în nume propriu sau ca mandatar al unor persoane apropiate (acţionari şi /sau administratori ai unor societăţi comerciale private), cu sume de bani a Asociaţiei Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu; cesionarea de la Asociaţia Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu către sine a unor creanţe certe, pe care asociaţia sportivă le avea de încasat de la terţi; utilizarea documentelor care atestă cesionarea creanţelor pentru contractarea, în nume propriu, a unor credite bancare de Ia instituţiile de specialitate; utilizarea fondurilor astfel obţinute pentru împrumutarea Asociaţiei Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu; recuperarea împrumuturilor de la Asociaţia Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu în scopul stingerii creditelor contractate; obţinerea ilegală a unor sume de bani, sub motivaţia stingerii împrumuturilor acordate asociaţiei sportive ori a altor obligaţii către diverse societăţi comerciale controlate de cel în cauză prin interpuşi. Urmare a acţiunilor sale, inculpatul Condescu Marin a beneficiat ilegal de peste 2.600.000 lei din fondurile Asociaţiei Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu (sumă care reprezintă, în fapt, diferenţa dintre sumele virate efectiv de asociaţia sportivă către conturile personale şi obligaţiile reale stabilite prin contractele de împrumut/comerciale evidenţiate în documentele contabile)”, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS