Istoria este mereu surprinzătoare. Fiecare document cercetat, scos dintr-o arhivă sau descoperit întâmplător aduce câte un amănunt care vine să completeze un tablou dintr-o epocă precum un joc de puzzle. Câte o poveste reînvie astfel, spre satisfacerea setei de cunoaştere a celui curios să afle. Lucrarea, „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor“, purtând semnătura lui Adrian Cioroianu, născută în urma cercetărilor şi dorinţei istoricului de a-şi duce misiunea la capăt, şi anume de a „spune o poveste despre cei ce-au fost şi cele ce s-au întâmplat“, vine şi ea să completeze acest puzzle. Nu lipsesc din paginile acestui volum câteva adevăruri din spaţiul oltenesc.
Poate cea mai interesantă dintre ele îi are ca personaje principale pe dăbulenii noştri.
Regele Carol I şi oltenii
Poveştile lui Adrian Cioroianu încep cu oltenii săi şi cu dezvăluirea unei pagini mai puţin cunoscute a istoriei. Suntem conduşi, odată cu lecturarea primelor rânduri, în primăvara anului 1866, în sudul judeţului Dolj, la Dăbuleni, „centrul unei mişcări de protest care a stârnit panică până la Bucureşti“, cum a numit-o istoricul Adrian Cioroianu.
De ce oare nemulţumiri, de ce forfotă la malul Dunării? Să lăsăm însă povestea să curgă. Începem prin a descrie contextul în care se petrecea ea, aşa cum o face autorul volumului: „La începutul lunii mai a anului 1866, toată floarea politică şi administrativă a ţării pregătea cu emoţie venirea în ţară a domnitorului Carol I. Dar, când oricine s-ar fi aşteptat mai puţin, într-un colţ al României câţiva ţărani olteni au decis să se opună noului regim şi să-l răzbune pe domnitorul detronat Alexandru Ioan Cuza! De fapt, aceşti olteni nu erau chiar ţărani obişnuiţi. Ei erau aşa-numiţii ţărani-grăniceri de pe linia Dunării, aleşi dintre fiii satelor din jurul Calafatului. Pe data de 4 mai 1866, ei au primit ordinul să se încoloneze şi să plece spre Craiova, urmând ca de acolo să fie trimişi la Bucureşti, pentru a asista la ceremonia de primire a noului domn Carol“.
Erau oameni simpli, cu frică de Dumnezeu, pentru care iţele politice nu erau uşor de descifrat. Alexandru Ioan Cuza, prin câteva reforme, hotărâse acordarea unor loturi de pământ ţăranilor, iar teama că un alt domn va veni şi poate va anula deciziile luate anterior le măcina sufletul. În plus, era greu de înţeles pentru ei de ce un domnitor român a fost dat jos pentru a fi adus altul din Germania. Ba mai mult, „grănicerii şi-au adus aminte că guvernul nici măcar nu era foarte punctual cu solda pe care trebuia să le-o plătească: din primele patru luni ale anului 1866, ei primiseră banii doar pe o lună.
Şi astfel, în ziua de 7 mai, în Calafat şi în satele învecinate – Maglavit, Pisc, Poiana Mare, Cetate şi alte câteva – grănicerii au pornit o adevărată revoltă. Ei au cutezat să-şi alunge ofiţerii şi au refuzat să asculte ordinele primite. În plus, strigau că «ciocoii l-au dat jos pe Cuza» şi chiar ameninţau că vor merge spre Bucureşti pentru a da jos pe «Domnul neamţ» şi guvernul său“, se notează în volumul amintit.
La Craiova, lumea s-a alarmat, iar veştile au ajuns până la Ministerul de Interne. Pe 10 mai 1866, istoria notează intrarea lui Carol I în Bucureşti, dar şi faptul că oltenii- grăniceri de pe malul Dunării nu au fost prezenţi, refuzând participarea la eveniment.
După îndelungi tratative şi chiar ameninţări, focul revoltei s-a stins, oferindu-se protestanţilor asigurări că nimeni nu le va lua pământurile. „Printre ultimii rebeli liniştiţi s-au numărat cei din satul Dăbuleni“, se notează în volumul „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor“.
Lucrurile s-au liniştit, dar revolta nu a fost uitată la nivel înalt. „….ani la rând după acea revoltă din 1866, ori de câte ori o nouă lege anunţa probleme, Regele Carol I îi întreba pe sfetnicii săi: «Dar, oare, dăbulenii ce zic?»“…. Mulţimile se pot înşela uneori în istorie, dar, cu toate acestea, un conducător înţelept este dator să fie atent la talpa ţării“, îşi încheie Adrian Cioroianu povestea despre oltenii săi.
Istoria, „o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost altădată“, este întotdeauna fascinantă şi plină de fapte ce pot constitui şi astăzi lecţii de viaţă.
