„http://www.youtube.com/watch?v=UHEg6tGjWVM”
\nUn craiovean, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
În dimineaţa zilei de 20 martie 2012, puţin după ora 6.00, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sub coordonarea unui procuror DIICOT, dădeau „trezirea“ romilor din cartierul craiovean Faţa Luncii. După o serie de percheziţii, oamenii legii au ridicat trei persoane, printre care şi pe Filip Poenaru, de 35 de ani, acesta fiind ulterior arestat preventiv.
Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2010 – martie 2012, Poenaru şi alţi membri ai grupului infracţional au racolat 14 tinere din judeţele Dolj, Gorj, Olt şi Argeş, pe care le-au transportat în Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. Odată ajunse în străinătate, prin ameninţări şi bătăi, tinerele erau obligate să se prostitueze.
De pe urma victimelor, Poenaru ar fi obţinut peste 50.000 de euro. De asemenea, la momentul reţinerii principalului suspect, anchetatorii au explicat că una dintre fetele duse în Germania ar fi fost chiar mutilată când a refuzat să mai iasă la stradă.
După ce au încheiat cercetările în acest dosar, în septembrie 2012, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a lui Filip Poenaru, acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
Anul următor, pe 6 martie, inculpatul a fost condamnat la zece ani de puşcărie, Tribunalul Dolj reţinând că uneia dintre victime i s-a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 25.000 de euro de la inculpat şi ca acesta să rămână în continuare în arest.
În noiembrie 2011, Filip Poenaru a pierdut apelul, iar săptămâna trecută, pe 24 aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins şi recursul. Poenaru trebuie să execute cei zece ani de puşcărie, din care se scade însă perioada cât a fost arestat preventiv, de pe 20 martie 2012 şi până pe 24 aprilie 2014.