10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa Ultra Tonique, craiovencele se tratează ca Madonna

La Ultra Tonique, craiovencele se tratează ca Madonna

Vinerea trecută, a avut loc evenimentul special de inaugurare a noului sediu şi, în acelaşi timp, a noului concept Ultra Tonique, clinică de estetică medicală. În jur de 100 de persoane au fost prezente la noua locaţie, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 1 (bloc M12, colţ cu A.I. Cuza), cu participarea partenerilor de la clinica Beauty Med Bucureşti şi a cunoscutei actriţe Crina Matei.
De peste nouă ani, Ultra Tonique şi-a obişnuit pacienţii cu o abordare plină de profesionalism, dar şi cu un ambient plăcut, iar, pentru că în fiecare an echipa clinicii vine cu noutăţi şi surprize, de această dată şi-a propus „o schimbare fabuloasă“: „Am creat, în acest nou sediu, o atmosferă intimă şi caldă, cu un design deosebit, pentru ca pacientele noastre să se simtă cu adevărat ca acasă“, a mărturisit Adelina Vrapcea, fondatoarea clinicii.
Dovada reuşitei stă chiar în cuvintele Crinei Matei, care a declarat, la sfârşitul vizitei sale: „La Ultra Tonique m-am simţit ca între prieteni. Profesionalismul, serviciile de top şi personalul foarte bine pregătit m-au impresionat şi bucurat într-atât cât să îmi doresc o cât mai rapidă revedere. Felicitări tuturor! Mulţumesc Adelina Vrapcea pentru grija pe care o ai pentru fiecare detaliu“. La rândul său, Adelina Vrapcea a ţinut să îi mulţumească actriţei pentru naturaleţea, susţinerea şi pentru cuvintele frumoase adresate echipei Ultra Tonique.

Servicii noninvazive de dermatologie estetică şi chirurgie vasculară

Alături de un sediu amenajat cu rafinament, clinica vine, în plus, cu noi tratamente: de acum, craiovencele vor beneficia la Ultra Tonique şi de servicii de dermatologie estetică şi de chirurgie vasculară noninvazive, efectuate pe o platformă laser Alexandrite şi Nd Yag de ultimă generaţie. În plus, clinica asigură şi servicii de nutriţie şi dietetică, venind cu diete personalizate pentru fiecare pacient, dar şi analize medicale în colaborare cu partenerii de la clinica Sama.
Ultra Tonique se mândreşte cu o echipă de medici cu multă experienţă în domeniu, precum medic primar dermatologie Luminiţa Predoi, specialist chirurgie vasculară Camelia Răduleţu şi nutriţionist şi dietetician Adelina Vrapcea.
„Avem o gamă complexă de tratamente de dermatologie estetică: umplere riduri, ştergere riduri adânci şi fine, lifting facial, tratamente pentru cuperoză, pete pigmentare, acnee, cicatrici postacnee, epilare definitivă prin tehnologie laser şi tehnologie SPL. Pe partea de chirurgie vasculară, asigurăm tratamente telangiectazie (leziuni vasculare), varice, vase inestetice la nivelul picioarelor şi al feţei. Avem şi tratamente de umplere a ridurilor cu acid hialuronic, ştergerea ridurilor cu toxină botulinică  şi tratamentul PRP, cunoscut sub denumirea de tratament-vampir, foarte apreciat în ţara noastră de Cătălin Botezatu. Acest tratament presupune folosirea propriului sânge, care se centrifughează, se îmbunătăţeşte cu un activator special, apoi se reinjectează pe zonele dorite, oferind rezultate spectaculoase“.

Diete personalizate şi tratamente de remodelare de ultimă generaţie

La acestea se adaugă serviciile de nutriţie. Pacienţii beneficiază de diete personalizate, primul pas fiind stabilirea ratei energetice necesare pentru fiecare în funcţie de metabolismul bazal propriu. Acestora li se oferă soluţia pentru combinaţiile alimentare corecte, numărul de calorii şi multe alte detalii importante pentru sănătatea şi silueta fiecăruia. În funcţie de caracteristicile fiecărei persoane, se conturează o dietă şi un program (sport, modelare etc.) adaptate perfect nevoilor sale.
„Nu ne oprim însă aici. Pentru că Ultra Tonique oferă toate tehnologiile noi într-o singură locaţie, serviciile noastre acoperind şi o gamă largă de tratamente de remodelare corporală. Pacienţii noştri beneficiază, pe de o parte, de tratamente de bază, precum biostimulare cu infraroşu, masaj vacuum cu ultrasunet, drenaj limfatic, toată gama de împachetări anticelulitice, masaj manual. Clinica noastră oferă tratamente de tonifiere cu Proellixe Vibration, dar şi servicii precum radiofrecvenţă tripolară şi criogenare, care garantează pierderea de centimetri încă de la prima şedinţă“.
Produsele folosite pentru tratamentele cosmetice şi dermato-cosmetice Ultra Tonique sunt premiate pentru puritate şi recunoscute la nivel mondial: Jansen, Holyland, Starvac, Academie şi celebrul tratament cu oxigen hiperbaric, singurul pe care Madonna a recunoscut că îl foloseşte. Tratamentul cu oxigen hiberbaric (Intraceuticals) este un tratament de înaltă clasă, folosit de foarte multe vedete de renume internaţional, care presupune introducerea în piele de oxigen hiberbaric şi de antioxidanţi de moleculă mică, procedură deloc invazivă şi cu rezultate impresionante.
„Am fost mereu cu un pas înainte, pentru a le oferi pacientelor noastre servicii de cea mai bună calitate şi pentru a le face să se simtă, la rândul lor, ca nişte vedete internaţionale. Le aşteptăm cu drag la noul sediu“.
La evenimentul de inaugurare de vineri a avut loc şi o tombolă-surpriză pentru participanţi, premiul fiind un voucher de 1.000 de euro care poate fi folosit de câştigătoare pentru o rochie de designer, care poartă semnătura Geaninei Punkosti.

Ultra Tonique

Craiova, strada Nicolae Bălcescu, nr. 1 (bloc M12, colţ cu A.I. Cuza)
Telefon: 0752.086.778
Site: www.ultratonique.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS