Extensiv Com, Tufon – fosta fabrică de turnătorie din fontă şi Kira Group. Ce au ele în comun? De aproape zece ani, firmele de lichidare desemnate în dosarele de faliment nu au reuşit să le vândă din cauza preţurilor de evaluare foarte mari, neadaptate pieţei actuale sau din cauza faptului că bunurile imobile fac obiectul unor dosare penale, iar lichidatorii se văd obligaţi să aştepte finalizarea proceselor. Între timp, clădirile se degradează constant, iar valoarea lor de piaţă scade vertiginos.
Trei elemente principale au în comun cele trei firme: sunt în faliment, au lăsat în urmă datorii de milioane de euro către stat şi creditori, iar patronii lor au avut de-a face cu legea. Fraţii Mihăilescu, patronii Extensiv Com, Samir Sprânceană, patronul Kira Group, şi Constantin Dâlgoci, patronul Tufon, au ajuns la un moment dat în spatele gratiilor, în primele două cazuri afaceriştii fiind condamnaţi definitiv şi irevocabil la închisoare cu executare. Dincolo de faptele ilegale comise de aceştia, în urma lor au rămas societăţi comerciale cu datorii de ordinul milioanelor de euro către bugetul statului, administraţii locale şi creditori privaţi, firme care au intrat în faliment. Lichidatorii judiciari desemnaţi de instanţă să valorifice bunurile acestor firme s-au lovit de lipsa cumpărătorilor, descurajaţi de preţurile de vânzare uriaşe raportat la cele de pe piaţă. Cel care a ţinut, inexplicabil, cu dinţii de aceste preţuri a fost Fiscul. În calitate de creditor principal al firmelor, a avut cel mai greu cuvânt de spus atunci când s-a pus problema stabilirii preţului de vânzare a bunurilor. Potrivit lichidatorilor cu care a stat de vorbă GdS, în multe situaţii, încăpăţânarea Fiscului de a ţine de preţ a adus prejudicii statului. Momentele în care bunurile puteau fi vândute la preţuri bune au fost ratate. Apoi a venit criza financiară, preţurile au rămas la fel de mari, dar cumpărătorii au dispărut.
Extensiv Com – greu de găsit cumpărător
Unul dintre bunurile ale căror preţuri de vânzare depăşesc realitatea din piaţă este stadionul Extensiv, care aparţine firmei Extensiv Com, deţinută de fraţii Mihăilescu, recent încarceraţi pentru fapte ilegale. Societatea a intrat în procedură de faliment, iar judecătorul sindic a desemnat ca lichidator judiciar firma Nick Impex SPRL. Extensiv Com a acumulat datorii de milioane de euro, majoritatea către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, care are de recuperat circa trei milioane de euro de la firmă. Lichidatorul încearcă de opt ani să vândă stadionul Extensiv, dar preţul de vânzare stabilit în urma evaluării este de peste două ori mai mare decât cel al pieţei actuale. Nu e de mirare atunci că nici un cumpărător nu şi-a arătat interesul pentru imobilul situat în cartierul Valea Roşie din Craiova. Potrivit directorului Nick Impex SPRL, Nicolae Cazacu, şansa ca stadionul să fie vândut depinde de Fisc. „Evaluarea iniţială a stadionului a fost de 6,1 milioane de euro. Firma Extensiv Com a intrat în procedură de faliment prin anii 2005-2006, iar administrator special a fost numit unul dintre cei doi fraţi Mihăilescu, Nicu. În cei opt ani de când încercăm să vindem acest stadion au fost doi posibili clienţi: Universitatea «Spiru Haret», care dorea să construiască un sediu, şi Damila din Vâlcea, dar aceasta din urmă doar tatona. Cu adevărat interesaţi au fost cei de la «Spiru Haret», dar Finanţele nu au lăsat din preţ şi atunci trenul a fost pierdut. Ca şi creditor majoritar în Adunarea Generală a Creditorilor, Finanţele pot fi sau nu de acord cu preţul de vânzare. Tot ei sunt cei care sunt de acord sau nu cu reevaluarea. Noi am încercat să le explicăm de-a lungul timpului că preţul din evaluare trebuie scăzut pentru că nimeni nu va cumpăra la acel preţ de 6,1 milioane de euro. Abia în 2013, i-am convins să fie de acord cu o nouă reevaluare, iar preţul a scăzut la 5,1 milioane de euro. Vom scoate din nou la vânzare la acest preţ. Problema este că posibili cumpărători sunt puţini. Am auzit şi noi de discuţiile legate de posibilitatea ca CS Universitatea să joace pe Extensiv, am făcut o scrisoare de intenţie către Primăria Craiova, dar nu ne-a contactat nimeni, nici de la primărie, nici din partea clubului pentru a discuta o posibilă cumpărare. Adrian Mititelu ne-a sunat la un moment dat să întrebe de preţ, dar când a auzit… Aşteptăm să se demoleze stadionul «Oblemenco» pentru a fi construit cel nou şi sperăm ca echipa de fotbal să joace pe Extensiv“, a spus Nicolae Cazacu. Potrivit acestuia, în lipsa unui cumpărător, stadionul trebuie conservat şi păzit. O perioadă, acest lucru a fost asigurat de fraţii Mihăilescu. În prezent, stadionul a fost închiriat până în vară unei firme care organizează jocuri de old boys. Chiria de 2.000 de lei lunar abia acoperă costurile de întreţinere ale stadionului.
Finanţele nu vor să-i supere pe patroni
Alt obstacol în calea vânzării stadionului, pe lângă preţul foarte mare, este faptul că posibilul cumpărător este obligat să păstreze destinaţia de stadion. Potrivit legii, cumpărătorul nu poate demola stadionul pentru a construi o fabrică unde să producă pantofi, de exemplu, decât dacă va construi alt stadion care să compenseze dispariţia Extensivului.
Întrebarea pe care şi-o pune lichidatorul este de ce DGFP Dolj nu este de acord cu reducerea preţului de vânzare în condiţiile în care suma pe care o are de recuperat de la Extensiv Com este jumătate din acest preţ. „La un preţ corect, stadionul s-ar putea vinde. Este singurul stadion care s-ar putea omologa. Regulamentul de vânzare îl face lichidatorul, dar el poate fi amendat doar de Adunarea Creditorilor. Noi am făcut intervenţii la creditori, periodic le-am supus aprobării noi metode de evaluare, dar totul depinde de ei. În cazul falimentului, nu este ca la executare silită, să scazi preţul cu 25%, şi apoi cu încă 25%. Scăderea preţului o aprobă creditorii“, a mai spus Cazacu. Reprezentanţii Fiscului din Dolj au explicat că reducerea preţului de vânzare a unui bun în cadrul procesului de faliment nu este un lucru uşor de făcut, deoarece acţionarii firmei aflate în faliment pot face plângere penală împotriva persoanelor care au aprobat această reducere. „Pentru a lua o astfel de decizie trebuie să fim foarte atenţi, întrucât acţionarii firmei, chiar dacă este în faliment, se pot considera prejudiciaţi. Normal că ei doresc ca bunul respectiv să se vândă la un preţ cât mai mare, pentru că diferenţa de bani le revine lor.
Kira Group – eterna aşteptare
O situaţie şi mai complicată este la Kira Group, firma deţinută de Samir Sprânceană, de asemenea încarcerat în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile, dar într-un alt dosar legat de infracţiuni prin carduri de credit. În momentul deschiderii procedurii de faliment, procurorii DIICOT puseseră deja sechestru pe bunurile firmei, lucru care a zădărnicit procesul de vânzare a bunurilor, deoarece în România procesul penal ţine în loc procesul civil. Cu alte cuvinte, până când nu se va finaliza procesul cu o sentinţă definitivă şi irevocabilă, lichidatorul nu poate vinde bunurile care fac obiectul sechestrului în dosarul penal. Acesta este şi motivul pentru care principalele bunuri ale Kira Group nu au fost scoase la vânzare până acum, ceea ce a dus la degradarea lor constantă. Reprezentanţii lichidatorului AMT Service au precizat pentru GdS că au solicitat instanţei ridicarea sechestrului, lucru pe care judecătorul sindic din dosarul de faliment l-a aprobat, dar în final, la Curtea de Apel Craiova, instanţa a decis să-l menţină. „Datoriile Kira Group către creditori la nivelul anului 2010 erau de 36.246.000 de lei. Societatea are în proprietate două hale şi un corp administrativ la Bucovăţ în suprafaţă de 17.500 de metri pătraţi, un imobil pe strada Petru Rareş din Craiova şi un teren în Poiana Braşov de 18.855 de metri pătraţi. Până acum un an şi jumătate am reuşit să asigurăm paza la ansamblul de la Bucovăţ cu banii obţinuţi din vânzarea bunurilor mobile, cum ar fi maşini de cusut. Din aceşti bani, am plătit parţial şi din datoria către Fisc. Acum paza este asigurată de o firmă care speră că va fi plătită în momentul în care se vor vinde bunurile imobile. Au fost momente în care nu puteam dormi noaptea. Poliţia ne suna că ne amendează pentru că nu avem pază“, au spus reprezentanţii AMT Service. Clădirile de la Bucovăţ ale Kira Group s-au degradat de-a lungul timpului, iar valoarea a scăzut dramatic. „Ar fi fost foarte bine dacă înţelegeau (creditorii – n.r.) că aceste clădiri se degradează. Acum valoarea lor este mai puţin de jumătate“, au precizat cei de la AMT Service.
Tufon – de la extaz la agonie
Cea mai încurcată situaţie este însă în cazul fostei turnătorii din fontă SC Tufon SA, deţinută de Constantin Dâlgoci, trimis şi el în spatele gratiilor o perioadă, dar eliberat în cele din urmă. După falimentul pronunţat în anul 2006, lichidatorul AMT Service a scos la vânzare terenul de aproximativ nouă hectare şi halele aferente la preţul de 4,5 milioane de euro, cât fuseseră evaluate. Imediat, Constantin Dâlgoci a făcut contestaţie la vânzare în instanţă pe motiv că preţul de vânzare este prea mic. Văzând acest lucru, cumpărătorul a achitat o parte din sumă şi a solicitat Adunării Creditorilor amânarea plăţii diferenţei după finalizarea procesului. Directorul AMT Service, Florin Săftoiu, a explicat pentru GdS că acesta a fost şi motivul pentru care instanţa a decis să anuleze vânzarea. „Pe motiv că nu s-a plătit diferenţa de bani, instanţa a decis în 2007 să anuleze vânzarea“, a spus Săftoiu. Procesul de evaluare a fost reluat. Conform raportului din 2008-2009, terenul şi halele au fost evaluate la nu mai puţin de 19 milioane de euro, cât solicitase Adunarea Creditorilor formată din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (care avea de încasat o creanţă de 20,7 milioane de lei), Oltchim (creanţă de încasat de 3,4 milioane de lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (creanţă de încasat de circa 3 milioane de lei) şi Primăria Craiova (1.075.000 de lei).
Şi a început vânzarea la noul preţ. Un cumpărător a oferit aproximativ 15 milioane de euro, sumă pe care ANAF a refuzat-o, deoarece Direcţia Juridică nu a acceptat reducerea preţului. „A fost un paradox să refuze această sumă, deoarece ANAF avea de recuperat circa cinci milioane de euro, adică o treime din preţul de vânzare. Apoi a venit criza financiară. Le-am scris rapoarte în care le-am spus că nu se va mai vinde nici la 4,5 milioane de euro. Şi aşa a fost. Timp de patru – cinci ani nu am mai primit nici o ofertă“, a declarat Săftoiu. Potrivit acestuia, în 2013, Direcţia Juridică din cadrul ANAF a aprobat o reducere drastică a preţului, adaptată noilor condiţii economice. ANAF a aprobat ca terenul şi halele să fie scoase la vânzare la preţul de aproximativ zece milioane de lei (circa 2,3 milioane de euro), dar cumpărătorii nu au fost atraşi nici de acest preţ. Aşa se face că în loc să obţină 15 milioane de euro sau măcar 4,5 milioane la cât fusese vândută fabrica în 2006, lichidatorul nu găseşte acum cumpărător nici la preţul de 2,3 milioane de euro. În prezent, hala este păzită gratis de una dintre firmele care au de recuperat bani de la Tufon. Unele dintre ele au intrat în insolvenţă din cauza lipsei banilor.
