9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal81 de ani de închisoare pentru un grup de proxeneţi

81 de ani de închisoare pentru un grup de proxeneţi

Câţiva proxeneţi, acuzaţi că au exploatat sexual tinere şi minore în diverse hoteluri din Craiova şi din judeţul Olt, au fost condamnaţi la pedepse între trei ani de închisoare cu suspendare şi zece ani de detenţie. Inculpaţii au formulat apel împotriva sentinţei date de magistraţii doljeni.

Ofiţerii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT reţineau, la sfârşitul lunii octombrie 2012, membrii unui grup de traficanţi de persoane şi minori care se ocupau cu plasarea de prostituate în mai multe hoteluri din Craiova.
Oamenii legii au obţinut informaţii despre plasarea unor tinere şi minore la un hotel de pe Centura de Nord, iar în noaptea de 31 octombrie au organizat o acţiune de prindere a proxeneţilor. În jurul orei 23.00, poliţiştii au oprit, în Craiova, trei taxiuri în care se aflau nouă femei, dintre care două minore, şi care erau transportate la un hotel de pe Centura de Nord „în vederea exploatării sexuale“, după cum au precizat anchetatorii. În unul dintre taxiuri, poliţiştii au găsit-o pe Sanda Cazacu, de 48 de ani, din Craiova, cu antecedente penale, cea care se ocupa de plasarea minorelor şi tinerelor. Din cercetările poliţiştilor Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane s-a stabilit că membrii grupului infracţional au exploatat sexual în ultimii doi ani, plasând în diverse hoteluri din Craiova, dar şi în judeţul Olt, aproximativ 20 de victime, unele dintre ele fiind minore. De pe urma tinerelor care se prostituau, proxeneţii ar fi obţinut peste 70.000 de euro în cei doi ani de „activitate“.
Din investigaţiile oamenilor legii s-a mai stabilit că cei trei taximetrişti –  Sorin Popescu, de 49 de ani, Claudiu Crăciun, de 26 de ani, şi Daniel Dincă, de 44 de ani, toţi din Craiova, erau implicaţi în activitatea membrilor grupului de proxeneţi, fiind complicii acestora.
Cea care se ocupa de găsirea clienţilor este Sanda Cazacu, care îi racola de obicei prin intermediul anunţurilor de mică publicitate, după care le „livra“ prostituate în diverse hoteluri.

14 inculpaţi condamnaţi

După finalizarea anchetei, în decembrie 2012, procurorii au trimis în judecată 15 inculpaţi sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, iar pe 30 ianuarie, anul acesta, Tribunalul Dolj s-a pronunţat.
Sanda Cazacu a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar Daniel Brâncuş şi Cosmin Busuioc – la câte zece ani de puşcărie. Alţi patru inculpaţi, Marin Bărbulescu, Mihail Stanciu, Claudiu Crăciun şi Emilian Mihăilă, au fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare, iar Cosmin Falcoe şi Gheorghe, Mădălin şi Valentin Croitoru au primit pedepse între trei şi cinci ani de închisoare cu executare.
Daniel Dincă, Ovidiu Gronea şi Sorin Popescu au primit pedepse mai „blânde“, de trei ani de închisoare cu suspendare. În total, pedepsele primite de cei 14 inculpaţi însumează 81 de ani de închisoare. Ultimul dintre cei 15 inculpaţi, Albert Sima, va fi judecat separat.
În plus, magistraţii au hotărât ca inculpaţilor să le fie confiscaţi 174.600 de lei şi 600 de euro.
Inculpaţii condamnaţi au formulat apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, iar vineri, la primul termen, Curtea de Apel Craiova a amânat judecarea dosarului pentru 17 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS