18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGheaţa de pe bloc a omorât un om şi a avariat mai multe maşini

Gheaţa de pe bloc a omorât un om şi a avariat mai multe maşini

\n

Un bătrân de 81 de ani a murit după ce a fost lovit în cap de o bucată de gheaţă căzută de pe blocul 156 de pe strada A.I. Cuza din municipiul Craiova, iar trei taxiuri au fost avariate de zăpadă şi gheaţă lângă blocul Casa Albă.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj (IPJ) fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă, încercând să stabilească exact cine este responsabil de moartea unui bătrân de 81 de ani, care a fost lovit în cap, duminică, de o bucată de gheaţă căzută de pe blocul 156 de pe strada A.I. Cuza.
Potrivit poliţiştilor doljeni, duminică, la ora 15.15, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că un bătrân a fost lovit de bucăţile de gheaţă căzute de pe acoperişul blocului 156. La adresa indicată a fost trimisă o ambulanţă, care l-a preluat şi transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pe bărbatul rănit. Este vorba de Marius Chivu, de 81 de ani, din municipiu, care a fost lovit în cap de mai multe bucăţi de gheaţă căzute de pe acoperişul blocului 156 chiar la intrarea într-un gang care leagă strada Theodor Aman de curtea interioară a imobilului.
Din păcate, bătrânul a decedat la Spitalul de Urgenţă Craiova, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, din cauza leziunilor suferite.
Reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari nr. 156 spun că a fost vorba de un accident nefericit, produs după ce zăpada şi gheaţa au fost îndepărtate de pe acoperişul blocului. „Eu nu am fost duminică la serviciu, însă am auzit că un bătrân a fost lovit de o bucată de gheaţă care a căzut de pe bloc. Asta după ce, vineri şi sâmbătă, am chemat un alpinist ca să cureţe acoperişul. Probabil a mai rămas o bucată de gheaţă care s-a desprins şi a căzut din cauza temperaturilor mai ridicate“, a precizat pentru GdS Aurica Trancă, administratoarea Asociaţiei nr. 156.
Cazul morţii bătrânului de 81 de ani a fost preluat de poliţiştii doljeni, care fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Trei taxiuri avariate de gheaţă şi zăpadă

Duminică şi luni, peste drum de blocul 156, mai exact lângă blocul Casa Albă, în staţia de taxi de pe strada Theodor Aman, trei taxiuri, două Dacii Logan şi un Renault, au fost avariate de zăpada şi de bucăţile de gheaţă care au căzut de pe acoperiş.
Păgubiţii sunt hotărâţi să dea în judecată Asociaţia de proprietari nr. 6 Casa Albă, care a „uitat“ să cureţe gheaţa de pe acoperişul blocului. „După ce ne-au fost avariate maşinile, am fost la primărie pentru a întreba cine este răspunzător. Acolo mi s-a spus că, potrivit HCL nr. 319/2009, asociaţia de proprietari trebuie să se ocupe cu îndepărtarea gheţii şi ţurţurilor de pe acoperiş. După aceea am discutat cu preşedintele asociaţiei, am stabilit că ne vom înţelege joi în privinţa despăgubirilor, însă ulterior mi-a spus că nu mai plăteşte nimic. Motivează că nu a putut curăţa ţurţurii din cauza taxiurilor din staţie, însă vineri seara strada a fost închisă tocmai din acest motiv. O să acţionăm în instanţă Asociaţia de proprietari pentru a obţine contravaloarea reparaţiei maşinilor“, a spus Bogdan Ducu, unul dintre taximetriştii cu maşinile avariate de zăpada şi gheaţa căzute de pe blocul Casa Albă.
Întrebaţi despre cum văd o ieşire din această situaţie, reprezentanţii Asociaţiei Casa Albă au explicat că, deocamdată, nu au nici o idee. „Din câte am înţeles, (astăzi – n.r.) urmează să discute cu preşedintele pentru a se înţelege în privinţa despăgubirilor. Nu ştiu de unde vom lua banii pentru a-i despăgubi pe cei trei taximetrişti“, a pus Laura Rotariu, administratoarea Asociaţiei nr. 6 Casa Albă.

Obligaţii legale

Potrivit HCL nr. 319/2009, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă nemontarea şi neînlocuirea jgheaburilor, burlanelor uzate, ţiglelor, olanelor şi a geamurilor sparte, dar şi neînlăturarea sloiurilor de gheaţă şi ţurţurilor de către proprietari, chiriaşi ori deţinătorii legali.
De asemenea, Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari prevede că administrarea, întreţinerea, investiţiile şi reparaţiile asupra proprietăţii comune cad în sarcina asociaţiei de proprietari.
Neluarea de către proprietari sau de către asociaţia de proprietari „a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii constituie contravenţie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS