\n
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au făcut publică, ieri, hotărârea prin care au fost condamnaţi cei 17 inculpaţi judecaţi alături de Iustin Covei pentru comiterea de infracţiuni cu carduri de credit. Pedepsele primite de inculpaţii din acest dosar însumează 89 de ani de puşcărie.
Cei 18 inculpaţi din Dosarul nr. 11872/3/2010 au fost deferiţi justiţiei de procurorii DIICOT – Structura Centrală pe 8 martie 2010, iar la sfârşitul lunii ianuarie, Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat.
Dacă Iustin Covei a fost condamnat la şapte ani de închisoare, ceilalţi inculpaţi au primit pedepse cuprinse între doi şi opt ani de închisoare. Jean Mihăilă şi Petrel Hălănei au primit câte o pedeapsă de opt ani de închisoare, în timp ce Ionel Călin, zis Nixon, Marius Trîncă, Andrei Sandu şi Marius Dancă au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare.
Alţi nouă opt inculpaţi – Dan Bârcă, Sergiu Dumitru, Eman Vătămăniţă, Florin Dirivan, poreclit Fulgerică, Alin Şoşa, Sorin Buruiană, Dragoş Dumitrescu şi Adrian Abagiu – au fost condamnaţi la câte cinci ani de puşcărie, iar Tudor Rada, Ionuţ Tuţă şi Mihai Ţîştea au primit câte şase ani.
Hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel atât de cei 18 inculpaţi, cât şi de procurorii DIICOT.
Patru grupări infracţionale
Procurorii DIICOT au reţinut că, în anul 2009, în municipiul Craiova au fost descoperite patru grupări infracţionale, „cu legături între ele, care îşi derulau activitatea infracţională atât în România, cât şi în străinătate“.
În cursul anului 2009, Jean Mihăilă, în calitate de lider, împreună cu Dumitrescu şi Abagiu, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi Dancă şi Rada, scopul fiind montarea aparatelor pe bancomate de pe teritoriul Australiei şi altor state pentru copierea datelor cardurilor de credit. În 2009, în Australia a fost prins un grup de „săgeţi“ trimise de Mihăilă.
„Sub coordonarea inculpatului Mihăilă Jean, în perioada februarie-aprilie 2009, inculpaţii au efectuat activităţi de skimmming pe teritoriul Australiei, instalând la bancomate dispozitive destinate copierii datelor de pe cărţile de credit (guri de bancomat şi camere video miniaturale), au prelucrat datele astfel obţinute cu ajutorul unor programe informatice special create şi le-au transmis liderului grupului, în vederea utilizării lor pentru efectuarea de operaţiuni frauduloase“, au comunicat procurorii DIICOT.
Tot în 2009, Petrel Hălănei şi Iustin Covei, „în calitate de lideri“, au iniţiat constituirea un nou grup infracţional organizat, racolându-i şi pe Bârcă, Trîncă, Vătămăniţă, Tuţă şi Ţîştea. Grupul lui Covei se ocupa cu confecţionarea de echipamente folosite la copierea datelor cardurilor bancare, aparatura fiind instalată ulterior pe bancomate din Australia sau Italia. Cât despre Iustin Covei, anchetatorii spun că acesta avea rol de protecţie al membrilor grupurilor infracţionale, pentru că tatăl şi unchiul său sunt magistraţi, însă a fost filmat şi când scotea bani din ATM-uri cu carduri clonate sau când proba aparatura. A treia grupare, cea coordonată de Fulgerică, acţiona în Iordania şi Cipru, unde acţiona şi a patra grupare, cea coordonată de Nixon. De altfel, Fulgerică şi o „săgeată“ au fost arestaţi în 2008, în Cipru, pentru comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit, însă au fost eliberaţi. Anchetatorii au mai precizat că cele patru grupări de carderi aveau o colaborare strânsă, în sensul că făceau schimb de aparatură şi chiar de „săgeţi“ atunci când aveau nevoie.
Covei a „picat“ pe interceptări
Într-una dintre interceptările telefonice făcute în acest dosar, Iustin Covei îi spunea lui Hălănei că a fost „să-şi ia salariul“, însă cardurile erau goale:
Iustin Covei: Bă, vere, fusei şi eu să-mi iau salariu’, ştii?
Petrel Hălănei: Ă!
Iustin Covei: (neinteligibil) şi toate pe unde fusei sunt goale, vere, nu mai au bani.
Petrel Hălănei: Ă?
Iustin Covei: Da. Trecurăm şi ne uitarăm. E totu’ roşu.
Petrel Hălănei: A! Am văzut şi eu că e roşu’ prin oraş.
Iustin Covei: Tot. Şi pe-acia prin oraş. Oraşu’ ăsta.
În altă discuţie telefonică, Iustin Covei îl avertizează pe unul dintre membrii reţelei:
Iustin Covei: Bă, vezi să nu te mai plimbi cu ălea, că sunt fraierii pe-acia!
Sergiu Dumitriu: Văzui, vere, vroiam să ţi-i aduc acuma, da’… e cheia la (neinteligibil) şi nu ştiu unde plecă“.