12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProiect internațional „The Art of Ageing“ (Arta Îmbătrânirii) la Naţionalul craiovean

Proiect internațional „The Art of Ageing“ (Arta Îmbătrânirii) la Naţionalul craiovean

Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova colaborează cu Staatstheater Braunschweig din Germania, cu care va realiza un proiect despre valorile familiale și „lucrul emoțional“, în cadrul „The Art of Ageing“ (Arta Îmbătrânirii). Proiectul va începe în septembrie, el concentrându-se pe tendințele de emigrare în Europa din ultimii ani. Tot mai multe femei pleacă să lucreze în străinătate, unde locurile de muncă cele mai comune sunt îngrijirea copiilor și a bătrânilor. Documentarea pentru proiect se va face de către ambele teatre, fiecare având responsabilitatea de a discuta cu mame care vin în Germania pentru a munci și care sunt astfel o perioadă de timp absente, departe de propriii copii. Conversațiile rezultate vor fi transformate în replici pentru o piesă de teatru ce va fi jucată de actori craioveni la ambele teatre acasă.
Regizoarea spectacolului este Julia Roesler, iar Silke Merzhäuser este cea care va scrie textul. Cele două, alături de traducătorul Alex Sterescu, vor sosi la Craiova în perioada 5-11 septembrie și vor avea interviuri cu familiile care se încadrează în specificul proiectului. Aceste familii au fost identificate cu ajutorul Fundației World Vision România, partener al proiectului.

Integrare a seniorilor în societate

„The Art of Ageing“ (Arta Îmbătrânirii) urmărește să descopere noi forme de expresie. În cadrul acestui proiect vor participa tineri regizori, actori și dramaturgi pentru a dezvolta căi de colaborare între teatre care să atragă atât generațiile tinere, cât și pe cele în vârstă. O astfel de metodă este teatrul-documentar, discutat recent de către oameni de teatru la Berlin, cu ocazia conferințelor organizate de Goethe Institut.
Printre activitățile ce vor fi desfășurate în cadrul proiectului, se numără și un prolog ținut de inițiatorul acestuia, scriitorul Etel Adnan, de 87 de ani, un simpozion științific și un proiect multimedia de documentare care îi va ajuta pe membri să țină legătura și să comunice din diferite țări. Diversele spectacole ce vor rezulta din colaborări se vor axa pe ideea de integrare a seniorilor în societate cât mai bine, de a-i menține activi și participanți, și de a demonstra că viața unui om nu este definită doar de vârsta sa.
Cu o durată de doi ani, „The Art of Ageing“ a început în 2013, și va include un program complet de muncă teatrală academică și creativă.
El este realizat din colaborarea a mai multe organizații și teatre europene majore, printre care Theater und Orchester Heidelberg, Deutsches Theather Berlin, Staatstheater Karlsruhe, Staatstheater Braunschweig din Germania, Nottingham Playhouse din Anglia, Gavella Drama Theatre Zagreb din Croația, Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, Teatrul Național Timișoara, din România – sub egida European Theatre Convention.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS