10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCioban recidivist, reclamat de săteni

Cioban recidivist, reclamat de săteni

Mai multe persoane din comuna doljenă Vârvoru de Jos, satul Bujoru, au sesizat că Gheorghe Buculea, un cioban din localitate, care a fost condamnat în două dosare penale şi este cercetat în alte cinci, le-a distrus recolta, i-a ameninţat, lovit şi a distrus o maşină.
Ultimul incident în care a fost implicat Buculea a avut loc pe 28 iulie, ocazie cu care pe numele lui a mai fost întocmit un dosar penal pentru ameninţare, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. „Am mers împreună cu fratele, un verişor şi cei doi copii minori ai mei la magazinul din sat, unde am fost agresaţi de Gheorghe Buculea şi ginerele său. Am plecat cu maşina, iar Buculea ne-a urmărit cu Dacia sa, deşi nu are permis şi era în stare de ebrietate, şi a lovit bara spate a maşinii mele. După ce am ajuns acasă şi am intrat în curte, cei doi au mai lovit o dată maşina, de data aceasta pe toată partea dreaptă“, a povestit Marius Alămiţă.  
Alţi doi săteni, Silvică Anghel şi Ionel Tîrnăveanu, se plâng că acelaşi cioban i-a ameninţat cu un cuţit, dar şi că a intrat cu animalele şi le-a distrus recolta.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că cele sesizate de sătenii din Bujoru se confirmă, Gheorghe Buculea fiind un „client“ mai vechi al oamenilor legii. „Vă comunicăm faptul că persoana la care faceţi referire are calitatea de făptuitor sau învinuit în şapte dosare penale. În dosarele aflate în lucru la nivelul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ se desfăşoară activităţi de cercetare penală şi privesc infracţiuni de loviri sau alte violenţe, ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, precum şi infracţiuni prevăzute de Codul Silvic şi legislaţia rutieră (conducere fără permis). Împotriva celui în cauză a fost începută urmărirea penală, la data de 29.07.2013, în dosarul în care este cercetat pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, ameninţare şi distrugere“, a precizat inspectorul principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Condamnări
cu suspendare

Poliţiştii doljeni au mai explicat că, din cele şapte dosare penale, Buculea a fost condamnat până în prezent în două. Astfel, într-un dosar de lovire şi alte violenţe a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Craiova, iar în altul, de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, a primit opt luni de închisoare cu suspendare, la Judecătoria Băileşti. În hotărârea din data de 2 iunie 2011, judecătorii din Băileşti au reţinut inculpatului circumstanţe atenuante, cum ar fi conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii ori comportarea sinceră în cursul procesului.
Şi primarul din Vârvoru de Jos susţine că sesizările sătenilor din satul Bujoru sunt întemeiate, ciobanul Buculea fiind cunoscut pentru scandalurile provocate în comună. „Este vorba de un cioban certat cu toate legile. Am înţeles că este cercetat de poliţie şi de Parchet pentru cele sesizate de oamenii din satul Bujoru”, a precizat Nicu Tabacu, primarul comunei Vârvoru de Jos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS