Cerşetorii sunt nelipsiţi de la bisericile din Craiova. De diferite vârste şi etnii, ei cer bani, pâine şi mila trecătorilor. Unii se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a primi un leu, alţii doar cer cu insistenţă.
Florică Marinescu cere şi el, ca toţi ceilalţi, „un ban pentru pâine“. Îl găsim proptit de gard, la ieşirea din Biserica „Sfântul Ilie“, afundat în gânduri şi parcă setat să spună „dă-mi şi mie“. Dă nişte firimituri de pâine păsărilor care ciripesc de zor în preajma lui. Tot lângă el ţine o plasă şi o mătură, cu care mai face curat în faţa bisericii. Cu privirea pierdută, faţa brăzdată de trecerea timpului şi gesturi care aduc a neputinţă, bărbatul ne povesteşte că cerşeşte aici de şapte ani, îndurând canicula, gerul şi ploile, dar, mai ales, privirile nemiloase ale oamenilor: „Sunt aici de şapte ani, stau toată ziua lângă biserică. Mai primesc bani de la oamenii care se milesc de mine, mulţi ştiu că sunt sărac şi nu am nimic“. În timp ce Florică ne povesteşte că e necăjit, un trecător îi dă cinci lei şi un covrig. Începe să mănânce cu nesaţ din covrigul primit şi ne spune că are un băiat care nu lucrează. Dă din cap parcă resemnat şi îşi aminteşte că a pierdut casa pentru a-şi ajuta propriul copil: „Ca să nu mai am, am vândut-o să dau banii copilului, pentru că are nevasta bolnavă, are şi el greutăţi, toţi avem necazuri“.
Unii dintre oamenii care vin la biserică îi mai dau bani, îl întreabă ce mai face, iar alţii îl ignoră. O femeie care intră în biserică îi lasă bătrânului un leu. „Îi mai las bani, când am, pentru că mi-e milă de el, nu are casă, nu are ce să mănânce. Pe la toate bisericile găseşti cerşetori, unii chiar sunt agasanţi, dar el este liniştit“, explică femeia care îi dă mereu ceva de pomană. Nea Florică ţine să ne spună că mai există şi persoane cu suflet mare, care îi mai aduc câte ceva de mâncare: „Sunt oameni care vin şi îmi aduc mâncare gătită, îmi pun mâncarea în borcan şi mi-o aduc aici. Mai există şi persoane cu suflet bun. Poate Dumnezeu m-a îndemnat să stau aici“.
Femeia care vinde lumânări spune despre el că „e liniştit, ne ajută, nu ne încurcă. Mai face curat la locul unde oamenii aprind lumânările, mai mătură în faţa bisericii“. Tot de la ea aflăm că bărbatul a fost fierar, a avut familie, dar acum, la bătrâneţe, a rămas fără acoperiş deasupra capului: „Are 70 de ani şi din întreaga viaţă nu i-a rămas nimic“, spune aceasta.
Alt cerşetor, altă poveste
În pridvorul Bisericii „Sfânta Treime“ stă nepăsător şi parcă uitat de vreme un bărbat îmbrăcat în haine ponosite, iar degetele de la picioare îi ies din papucii care odată au fost de culoare deschisă. Ne întâmpină cu o privire ameninţătoare şi începe să se agite. Plimbându-se dintr-o parte în alta, cere bani celor care intră în biserică. Cornel stă în locul acesta de mulţi ani şi chiar dacă a luat mai multe amenzi a revenit de fiecare dată aici. Nu ratează nici un om care intră în locaşul sfânt şi rosteşte parcă teleghidat: „Dă şi mie un ban“.
De la trecători aflăm că bărbatul cerşeşte bani pentru a-şi cumpăra alcool şi atunci când oamenii nu îi dau nimic se arată nemulţumit şi mormăie cuvinte urâte. Alţi credincioşi care îl văd în faţa bisericii încearcă să-l ocolească: „Dacă îi dai un covrig nu-i place. El vrea numai bani, l-am văzut şi beat. Cred că toţi banii pe care îi are din mila oamenilor îi dă pe băutură“, ne povesteşte Ioana Anghel, o bătrână care tocmai intră în biserică. Acelaşi lucru ne mărturiseşte şi femeia care vinde lumânări: „Banii pe care îi are din cerşit cred că îi dă pe băutură. Am încercat să-l ajutăm, dar mereu a fost împotrivă. Lui îi place să cerşească, nu să muncească“.
S-a încercat în mai multe rânduri ca bărbatul să fie ajutat. Asociaţia Vasiliada i-a oferit mâncare caldă şi un acoperiş deasupra capului, dar în cele din urmă Cornel a plecat. Un alt ajutor a venit de la un preot, care i-a pus la dispoziţie casă, i-a dat mâncare şi a încercat să aibă grijă de el, dar nici de această dată omul nu a fost mulţumit. Mereu s-a întors la cerşit în faţa bisericii. „Mila oamenilor se manifestă pe termen scurt, ceea ce fac cerşetorii de la intrarea în biserici se numeşte şantaj emoţional“, ne spune preotul Daniel Piele. Tot el ne reaminteşte că „e un mare păcat să cerşeşti în biserică, unde oamenii vin să se roage şi să-şi găsească liniştea“. Preotul crede că ar trebui să existe mai multe programe de reeducare prin care oamenii să fie trataţi şi să li se ofere sprijin psihologic: „Oamenii sunt reticenţi şi refuză ajutorul, trebuie făcut un program care să-i ajute şi să-i îndrume spre o viaţă civilizată“.
Cornel dă vina pe soartă că a ajuns în această situaţie, dar refuză ajutorul care i se oferă. Repetă mereu că nu-i dă statul o pâine, nu vrea nimeni să-l ajute, dar preferă să cerşească în continuare: „Statul nu-mi dă pâine, cerşesc ca să o am, chiar dacă poliţia îmi dă amendă“.
Cu discursul învăţat dinainte, cu insistenţa şi cu rugăminţile lor, cerşetorii îşi duc traiul de pe o zi pe alta din mila oamenilor care încearcă să-i ajute. Amenzile nu îi mai sperie, vremea nu îi clinteşte din loc şi, indiferent de zi, ei ne întâmpină la intrarea în biserică.
