Panait Istrati
Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca și Maxim Gorki, scriitorul rus cu care a fost comparat adesea, și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.
Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiind articolul „Hotel Regina“ în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: „Mântuitorul“, „Calul lui Bălan“, „Familia noastră“, „1 Mai“. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921, pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera de scriitor. Povestirea „Chira Chiralina“ a fost publicată în 1923, cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: „Ciulinii Bărăganului“, „Les récits d’Adrien Zograffi“ („Povestile lui Adrian Zograffi”).
