9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinci tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu maşina

Cinci tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu maşina

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, au ajuns ieri după-amiază la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs pe Drumul Comunal 6F dintre Mârșani și Rojiște, la volanul autoturismului marca Nissan, cu număr de Bulgaria, fiind Marian Urâtu. Potrivit poliției, șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, iar mașina a intrat în coliziune cu mai mulți copaci de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.
Tinerii au fost transportați la spital cu trei ambulanțe,  însă diversele traumatisme suferite nu le pun viața în pericol. Au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe stabili hemodinamic,  fiind transferați la Serviciul Traumă, pentru mai multe investigații. Şoferul autoturismului a avut cel mai puțin de suferit, el alegându-se cu un traumatism la mâna stângă și un traumatism ușor de coloană cervicală. Pasagerul din dreapta a suferit o luxație de umăr și un traumatism cranio-cerebral minor, altul o fractură de membru superior stâng și un traumatism de bazin, iar ceilalți câte un traumatism de coloană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS