„La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii“

Pentru Ernest Wichner, antologator, alături de Corina Bernic, al culegerii de poezii, proză şi texte polemice „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii” (Ed. Polirom, 2013), literatura şi scrisul nu sunt „o meserie”, ci „un mod de acţiune”. Dialogul este piatra de temelie a ceea ce, în opinia lui Wichner, şi-a propus să fie „o comunitate de lectură, discuţii şi producţii de texte a unor tineri şi oarecum rebeli literaţi de limbă germană.” Din vara anului 1972, până în toamna lui 1975, nouă tineri preocupaţi de literatură au aderat la un proiect comun în care urmau să-şi prezinte împreună poeziile şi textele scurte de proză. Motivul? Erau sătui de refuzurile autorităţilor culturale ale vremii, opace la literatura lor, bănuitoare la ceea ce s-ar putea numi alteritatea mesajului lor. Pentru cei nouă (Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johanmn Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner) „poezia este acţiune.” Fără a avea un lider formal, fără o ierarhie prestabilită sau dezbătută, grupul, denumit astfel de un jurnalist de la Neue Banater Zeitung, avea „un cap limpede politic”: Richard Wagner (deşi Ortinau părea capabil să-i facă faţă, iar mie îmi place şi ca scriitor atipic în grup). Prietenii grupului, prezenţi în această antologie notabilă, erau Helmuth Frauendorfer, Herta Müller, Klaus Hensel, Roland Kirsch. Toţi au continuat să scrie, iar „outsiderul” Herta Müller a devenit cel mai proeminent scriitor care a făcut cunoscute ideile şi o parte din programul lor de „acţiune”, numind ca atare grupul în alocuţiunea ei de la Stockholm. Poemele cuprinse aici sunt selectate din antologiile „Ein pronomen ist verhaftet worden. Texte der Aktionsgruppe Banat” şi „Das Land am Nebentisch. Texte und Zeichen aus Siebenbürgen, dem Banat und den Orten versuchter Ankunft”, apărute la Frankfurt, 1992, respectiv Leipzig, 1993. Dar şi cu ajutorul unor texte din revista „Forum studenţesc”, care a tipărit anul trecut un număr special, după 40 de ani, cu texte ale poeţilor din grup, însoţite de comentarii şi retrospective ale colegilor români din Timişoara, Petru Ilieşu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. În anexa antologiei li se adaugă un poem din 1984 al Marianei Marin. Primele versuri ale poemului sună acuzator (şi restaurator) şi azi: „Fără prietenii mei – tineri poeţi germani din România –/ subiectivitatea şi-ar mai fi supt şi acum degetul/ în faţa realităţii.” Închei spunând că acum câteva luni am scris un text pentru revista „Mozaicul” (Cât e de greu să fii neamţ) în care îmi exprimam speranţa că vom putea cunoaşte în limba română o parte din poezia celor care au constituit grupul şi au continuat să scrie în ţara de adopţie. Antologia coordonată de Ernest Wichner şi Corina Bernic („o încercare şi un început de recuperare”, după cum afirmă ultima), unde mai traduc Nora Iuga, Al. Şahighian şi Michael Astner, ne ajută să înţelegem că poezia poate continua, mai ales, fără programe, dar că prietenia e liantul decisiv pentru un anumit mod de a gândi şi „acţiona”.