10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi carderi, condamnaţi definitiv

Doi carderi, condamnaţi definitiv

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât, ieri, condamnarea definitivă a doi tineri trimişi în judecată în iulie 2011 pentru comiterea de infracţiuni cu carduri de credit.

Cristian Croitoru, Marian Piculeaţă, Lucian Zamfirache, zis „Parma“, Marius Ştirbu, Florin Birceanu, zis „Sponsoru’“, Răzvan Olaru, Iulian Mandi şi Romeo Berceanu, cunoscut drept „Pompieru’“, angajat la acea vreme la Detaşamentul de Pompieri Calafat, au intrat în atenţia ofiţerilor BCCO Craiova la începutul anului 2011.
Anchetatorii au stabilit că membrii grupului cumpărau dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile bancare, le ascundeau în receivere TV şi le trimiteau în colete în Statele Unite ale Americii. În SUA, dispozitivele de skimming erau preluate de alţi membri ai grupării, care se ocupau de montarea lor pe bancomate pentru copierea datelor cărţilor de credit.
În dimineaţa zilei de 9 martie 2011, ofiţerii BCCO Craiova, coordonaţi de procurorii DIICOT, au efectuat mai multe percheziţii în Craiova şi în judeţul Dolj, la domiciliile unora dintre suspecţi fiind descoperite dispozitive artizanale pentru copierea datelor de pe cărţile de credit. După percheziţii, oamenii legii au cerut şi obţinut arestarea preventivă a şapte suspecţi. Iulian Mandi a scăpat de arest, pentru că în momentul descinderilor era plecat din ţară. Pe 2 iunie 2011, şase inculpaţi au fost trimişi în judecată, iar la jumătatea lunii iulie, după ce şi-au recunoscut faptele, au şi fost condamnaţi. Croitoru, Piculeaţă, Zamfirache şi Ştirbu au primit câte doi ani şi şase luni închisoare cu executare, iar Birceanu şi Olaru au fost condamnaţi tot la câte doi ani şi şase luni închisoare, însă cu suspendare. Pedepsele primite de cei şase inculpaţi au rămas definitive în octombrie, anul trecut, printr-o hotărâre a Înaltei Curţi.
În schimb, Romeo Berceanu, care nu şi-a recunoscut faptele, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică alături de Iulian Mandi. Acesta din urmă a fost condamnat în lipsă la cinci ani de puşcărie în mai, anul trecut, iar Berceanu a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru faptele comise. Iulian Mandi a fost extrădat din Franţa pe 16 noiembrie 2012, iar în prezent este după gratii.
Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat o hotărâre definitivă în acest dosar. Pedeapsa lui Mandi a fost redusă la trei ani de puşcărie, iar Romeo Berceanu a rămas cu pedeapsa dată de Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS