Palatul Marincu a fost amfitrionul unui eveniment cultural de excepţie. Joi, 6 iunie, a avut loc un „Răscruci“, adică asemenea unei văi care la precipitaţii, şi nu numai, se transformă într-o piaţă de adunare a apelor, acesta tot din cauze naturale, respectiv spirituale, adună într-un loc şi într-un spaţiu de graţie confluenţa artiştilor din mai multe domenii, deci o răspântie, o încrucişare. În situaţia de faţă s-au întâlnit, s-au intersectat, lucrările plasticianului Silviu Bârsanu şi grupul „Opus 1,61“ format din arhitectul Cristian Ciomu la clape, arhitectul Iulian Albu la chitară şi preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Dolj, Marcel Voinea, la tobe, care a asigurat live fundalul sonor al vernisajului, dezvoltând şi improvizând teme muzicale în sens cvasijazzistic, degustătorul de frumos bucurându-se de suite sonore compatibile cu lucrările de artă plastică expuse. Ba chiar era gândită şi o intervenţie muzicală la fluier a pictorului…
Palatul în care sălăşluieşte arta
Provenind dintr-o înstărită familie din perimetrul Poienii Mari, familia de latifundiari şi negustori de cereale a Marincilor, Ioniţă Marincu în mod exponenţial, în frământatele evenimente ale veacului al nouăsprezecelea (Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, pacea de la Adrianopol, războiul Crimeii, Unirea Principatelor Române şi, apoteotic, Războiul pentru Independenţa României) e găsită ca patriotă, cu membri filantropi şi oameni de acţiune, cunoscuţi mult şi în împrejurimi, în mod exemplar la Calafat.
Familia este şi într-o concurenţă acerbă cu prinţul sârb Miloş Obrenovici şi ulterior cu fiul acestuia, Mihail, unul dintre motivele pentru care dezvoltau relaţii economice cu Ardealul habsburgic. Obrenovici stăpânea în zonă 3.000 ha de pământ agricol şi îşi fac la Poiana Mare un palat ce avea să găzduiască datorită amplorii sale în regiune sediul Cartierului General al armatei române în 1877-1878 condus de regele Carol I. Ca fapt cultural, tot în acest palat a fost găzduit şi pictorul Nicolae Grigorescu în timpul campaniilor militare, loc în care şi-a făcut schiţe pentru ceea ce avea să devină ulterior operele „Atacul de la Smârdan“, „Dorobanţul“ ş.a.
În replică, Marincu îşi construieşte la Calafat o somptuoasă reşedinţă privată, dotată între altele cu patru oglinzi aduse pe apă tocmai din Murano-ul Veneţiei, două pentru holul de la intrare şi două pentru salonul central al palatului, în acelaşi timp sala de dans, astăzi amenajată pentru concerte şi conferinţe. Oglinzi imense, motiv pentru care au fost puse în operă odată cu înălţarea construcţiei. După „întoarcerea armelor“ în 1944-1945, soldaţii sovietici au reuşit să spargă una şi să lase urme ale gloanţelor de Kalaşnikov pe cele două de la intrare.
Construit la începutul secolului trecut în stil eclectic, neobaroc francez, de către italianul Adotti după arhitectul Paul Gottereau, palatul găzduieşte astăzi un deosebit muzeu de artă contemporană românească, unde se remarcă lucrări de Nicolae Grigorescu, Henri Catargi, Theodor Pallady şi Ion Irimescu, cât şi un muzeu de artă populară a zonei.
În curtea palatului, dinspre intrarea principală, se află o fântână arteziană cu trei izbucuri şi un bazin decorativ cu apă. În după-amiaza evenimentului care a generat aceste rânduri în valurile apei din bazinul fântânii se vălureau treisprezece lucrări de artă plastică aparţinătoare a două grupe tematice: peşti, justificabili ca prezenţă în apă, şi câteva lucrări realizate din poliester expandabil, pătrate, pictate în culori vinilice, având în centru un disc LP de pe vremea pick-up-urilor, pictat sofisticat şi în centrul discului, sclipind în razele de asfinţit ale soarelui, se afla o piatră din sticlă colorată transparentă sau translucidă cu rol de ochi. Marele efect plastic şi implicit spiritual consta în faptul că, spre deosebire de faţadele unor biserici ortodoxe, unde într-un triunghi se află desenat un ochi şi în alte „n“ exemple posibile, ochii din lucrările lui Silviu Bârsanu se aflau în dinamica generată de valurile artezienei, asemenea peştilor. Cu alte cuvinte, aveau posibilitatea să se orienteze spaţial în funcţie de obiectivele înconjurătoare, şi nu numai, pe care le urmăreau.
Orizontul pictural al lui Silviu Bârsanu
Odată urcate treptele palatului, printre cei doi lei şi patru coloane, vizitatorului începe să i se releve orizontul pictural al lui Silviu Bârsanu. Ocupând tot spaţiul expoziţional al Muzeului de Artă Calafat, pictorul expune circa 120 de lucrări, dintre care mare parte de mari dimensiuni, cu intenţia de a retrospectiva într-o măsură creaţia sa de până acum, motiv pentru care şi-a intitulat generic evenimentul de la Calafat „O retrospectivă“. Artistul expune uleiuri pe pânză, gravură pe alamă, relief pictat cu inserţii de sticlă incoloră, traslucidă sau colorată ş.a. În consecinţă, Silviu Brucan detaşează pe simeze şapte-opt teme sau motive principale, care i-au jalonat drumul spre marea creaţie, particularităţile de implementare în concretul palpabil, de finisare a frământărilor metafizice. Iată câteva lucrări:
Devălmăşeală în cercul central, în discul de vinil poziţionat în centrul unei lucrări pătrate. Ce-i pictat aci e aproape un roman! Din acest centru se extind vectori cardinali, unii reali, alţii imaginari. Unul dinspre nord vine spre centru! Altul e incert ca direcţie către sud. Iar direcţiile E şi V sunt cozile unor ochi, ale unor priviri…
O lucrare de dimensiuni considerabile, ce aminteşte de studiul lui Leonardo da Vinci privind proporţiile corpului uman, are desenate pregnant, aparent unul în altul pentru că nu are adâncime, un cerc, un pătrat şi două triunghiuri întrepătrunse cu vârfurile diametral opuse în plan vertical. În interiorul acestor forme geometrice plane este pictat un fel de cocon din lumea insectelor, cocon care în partea sa superioară explodează într-un haos… Dacă lucrarea se roteşte cu 180 de grade, atunci în aceleaşi condiţii grafice exterioare, haosul se transformă într-un cocon…
Un bătrân măr (Pom al Cunoaşterii Binelui şi Răului) are mere aurii. O parte din roade sunt căzute pe jos (la poalele lui, pe pământ). În locul unde ramurile se despart de trunchi este un triunghi cu un perceptibil ochi scrijelit înăuntrul acestuia.
O altă lucrare, ulei pe pânză cu latura de circa un metru, este aproape integral galbenă. Diverse nuanţe de galben. Desenul este un cvasiSoare cu un ochi în mijloc, iar în centrul ochiului, pe post de iris, se află înscrisul S13. Un trandafir, fireşte galben, orbitează în jurul acestui soare-S13. În partea superioară a picturii se află o linie dreaptă, neagră, gradată aproximativ ca o riglă, unitate de măsură a descrierii plastice de sub ea, cu săgeţi poziţionate opus la fiecare capăt, ca trimitere exactă la infinitatea punctelor existenţiale aflate între Est şi Vest; prin extindere între Trecut şi Viitor, Spaţiu şi Timp, Material şi Imaterial ş.a.m.d. O măsură pentru ce măsură? Desenul să îl interpretăm simplu, tradiţional, ca astrul Geloziei sau să mai adâncim inţelesurile? Lucrarea se intitulează Desenul G (alben, n.a.). Eu l-aş fi numit „Filosofie în galben“.
Oricum, iniţialele SB (Silviu Bârsanu) sunt semnătura autorului pe fiecare lucrare sub forma grafică de S13. Semnificaţia numărului I3 pendulează între dimensiunea egeeană a cifrei venită după 11, care însemna elevare spirituală şi 12, care era cifra perfecţiunii, deci cifră trimisă spre distrugerea perfecţiunii şi a spiritului; 13 ca aducător de nenorociri pentru că la Cina cea de Taină au luat loc la masă cei 12 apostoli şi cu Iisus 13, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat, pe de-o parte. Pe de altă parte, piramida de pe dolarul american conţine 13 straturi, sunt 13 litere şi 13 cifre, cam toate simbolurile de pe bancnota americană sunt într-o succesiune de 13. Iar dolarul şi astăzi e tot dolar! În ceea ce priveşte litera S din S13, accepţiunile sunt practic infinite, de la Sacru la Succes, de la Simbol la Simplu etc., etc. Şi chiar Silviu…
Un portret feminin de dimensiuni domestice şi cu geometrie clasică are sub ovalul subiectului o inscripţionare S13, de foarte mare efect plastic!
Este o temă în care jocurile cu triunghiuri, unele fragmentate în fâşii, vectori (faluşi ca expresie a fertilităţii) devin elemente definitorii ale unui modus vivendi. În general, în unele lucrări ale lui Silviu Bârsanu sunt jocuri de prim-planuri, gros-planuri, planuri-detaliu de nudităţi, ca să mă exprim vizual-cinematografic.
Într-unul sau două cicluri tematice, Silviu Bârsanu creează goluri în suprafaţa pictată a lucrărilor, pe care le umple cu sticlă sau materiale cu calităţi sticloase. Sunt ochi-fereastră în poziţii certe sau incerte. Ori, pur şi simplu, rămân suprafeţe decupate, ce pot fi interpretate ca obiecte sau părţi din corpul omenesc sau ferestre, pe un fond cu personaje unisex. Prezenţa „pietrelor“ de sticlă colorată în lucrări de pe simeze creează planuri interpretative chiar mai pregnante decât cele existente în lucrările aflate în bătaia valurilor, despre care am vorbit la începutul relatării.
