17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA fost sau nu viol la Spitalul Judeţean din Bănie?

A fost sau nu viol la Spitalul Judeţean din Bănie?

O faptă petrecută la Secţia de Terapie Intensivă şi descrisă în mai multe feluri de cadrele medicale a ajuns în atenţia poliţiei. Un brancardier este învinuit pentru faptul că a fost surprins într-o „poziţie nefirească“, peste o pacientă.

Poliţiştii craioveni au de rezolvat un caz demn de serialul „CSI: New York“, demarat în baza unei sesizări venite de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova. Fapta incriminată: o „poziţie nefirească“ în care a fost surprins un brancardier, în noaptea de 13-14 mai, la Secţia de Terapie Intensivă, aplecat asupra unei paciente aflate în comă. Cea care l-a surprins, o asistentă, a afirmat iniţial că inculpatul „era beat, cu pantalonii în vine şi cu greu am reuşit, împreună cu un coleg, să-l dăm jos de pe pacientă“. Situaţia a ajuns şi la urechile – de fapt, ochii – managerului spitalului, la o zi după întâmplare, sub forma unei informări scrise. Conf.dr. Florin Petrescu, managerul unităţii medicale unde s-a petrecut incidentul, susţine că a primit o informare de la şefa de secţie şi asistenta-şefă de la Terapie Intensivă cum că în acea noapte, pe la ora 3.00, un brancardier era aplecat asupra unei paciente, deşi nu avea ce să caute acolo. „Informarea am primit-o pe data de 15 mai, după-amiaza, şi cum mi s-a părut ceva în neregulă am înaintat a doua zi cazul Oficiului juridic, pentru a lua note explicative de la cei implicaţi, şi Comisiei de disciplină a spitalului, pentru a face o analiză. Totodată, am decis să informăm şi poliţia, pentru a verifica dacă fapta are aspect penal“, a mai spus dr. Florin Petrescu.
În informarea ajunsă la manager şi din notele explicative luate de cei de la Oficiul juridic nu mai apare însă varianta cu pantalonii în vine şi nici cea cu starea de ebrietate a celui învinuit. Lipseşte declaraţia brancardierului, care, pe data de 16 mai, când sesizarea cu cazul său pleca de la SCJU spre poliţie, se interna la Spitalul de Neuropsihiatrie. „Am aflat că este internat, dar nu am putut lua legătura cu el, pentru a afla şi punctul lui de vedere. Aştept concluzia celor de la poliţie pentru a putea trece la sancţiuni, care pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă“, a explicat managerul SCJU Craiova, care ştie doar că acel brancardier, conform fişei postului, nu avea ce căuta în salonul de Terapie Intensivă şi că atitudinea lui a fost una necorespunzătoare.

Ce spune Poliţia

„Poziţia nefirească“ a celui învinuit nu a putut fi explicată nici de poliţişti. Din datele comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, ancheta este în curs, fiind audiat medicul curant al pacientei şi personalul medical de serviciu. Mai puţin brancardierul, care figurează internat şi sub tratament. „Din primele audieri s-a stabilit că nu se confirmă vreo faptă cu conotaţie sexuală, tentativă de viol sau perversiune sexuală“, au mai spus reprezentanţii IPJ. La fel ca la spital, nici la poliţie nu a mai ajuns varianta cu pantalonii în vine, ci una în care se spunea că brancardierul era îmbrăcat şi aplecat asupra pacientei „pentru a îndrepta un colţ al cearceafului“.
O declaraţie a brancardierului a apărut, totuşi, într-un cotidian on-line. „Eram beat. Băusem foarte mult şi am intrat în tura de noapte. Îmi aduc aminte doar că am căzut, m-am împiedicat şi m-am trezit peste pacientă. Nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva. M-am trezit a doua zi şi am plecat acasă. Următoarele zile am fost liber, că am avut nevoie să merg la soacră-mea să-i vopsesc un gard, dar a trebuit să merg la spital, pentru că intrasem în sevraj, începusem să tremur“, ar fi spus bărbatul. Despre cel învinuit, cadre medicale din Spitalul Judeţean, neimplicate în eveniment, spun că „era băiat bun şi respectuos, dar îi cam plăcea să bea“. Cum rămâne însă cu „poziţia nefirească“ în care se spune că a fost surprins? Probabil nici fostul şef al arbitrilor români, Ion Crăciunescu, cel care a brevetat această expresie, nu ar putea lămuri situaţia.
Prin spital mai circulă însă o variantă: cum că pacienta asupra căreia „s-a aplecat“ brancardierul respectiv nu ar avea 60 de ani, ci 30, iar bărbatul s-ar fi apropiat mai mult decât nefiresc de aceasta, „poziţia“ sa fiind chiar filmată de o altă pacientă din salon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS