17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdrian Năstase, urmărit penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Adrian Năstase, urmărit penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Năstase pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dosarul fiind disjuns din cel privind tentativa de sinucidere, informează Mediafax.ro citând un comunicat al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). „În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului Năstase Adrian, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal”, se precizează înt comunicatul PICCJ.

Potrivit sursei citate, la 21 iunie 2012, s-a constatat că Adrian Năstase deţinea fără drept, la domiciliul său, 359 de cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv şase cartuşe calibru 338 Win şi 34 de cartuşe calibru 222 Rem, pe care nu era autorizat să le deţină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS