Un copil în vârstă de un an și două luni, din oraşul Novaci, Gorj, a fost transportat în stare gravă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Fetiţa a fost la sfârşitul săptămânii trecute victima unui accident în casa familiei sale, unde s-a opărit cu apă clocotită pe 40% din suprafaţa corpului. Iniţial, fetiţa a fost adusă de la Novaci, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, iar ulterior s-a luat decizia de a fi transferată la Craiova. „Un elicopter SMURD a transportat la un spital din Craiova un copil opărit sau ars cu apă fiartă. Fetița în vârstă de un an și două luni a ajuns la spitalul din Novaci luni, dar arsura avusese loc duminică. A fost transportat la Târgu Jiu cu arsuri pe 40% din suprafața corpului, dar viața nu îi este în pericol. Din păcate, este un copil care a fost neglijat, a căzut cu fața și partea superioară a corpului în apă fiartă, fiind ars la față, umăr și mâna dreaptă. Din fericire, viața nu i-a fost pusă în pericol. A fost trimis la Craiova pentru că nici la noi la Novaci și nici la Târgu Jiu nu avem chirurgie infantilă pentru arși”, a spus managerul Eufimia Dumitrescu, directorul Spitalului Orășenesc Novaci.
Copil opărit cu apă clocotită, transportat cu un elicopter la Craiova
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

