Magistraţii Curţii de Apel Craiova au început judecarea dosarului în care doi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, un comisar-şef şi un inspector principal, sunt acuzaţi că au dat bani cu camătă şi au ameninţat două persoane pentru a obţine dobânzi de 10% lunar
Comisarul-şef Petrişor Alexandru, şeful Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Craiova, şi inspectorul Mihai Ardelean, subalternul lui Alexandru în cadrul aceluiaşi birou, au intrat în atenţia procurorilor pe 24 februarie 2011, când un bărbat din Craiova a formulat un denunţ împotriva acestora. Bărbatul le-a povestit ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj că, în anul 2008, a împrumutat de la cei doi poliţişti suma de 10.000 de euro, cu o dobândă lunară de 10%, iar până în 2010 a fost nevoit să le plătească peste 30.000 euro. În baza împrumutului, prin constrângeri şi ameninţări, craioveanul a rămas şi fără două microbuze de transport persoane. Denunţătorul s-a mai plâns că, de la începutul anului 2011, cei doi poliţişti au făcut presiuni asupra sa pentru a le plăti dobândă în continuare, ameninţându-l că îl vor lăsa şi fără o casă pe care o avea în procedură de executare silită. De altfel, după cum s-a stabilit ulterior, cei doi poliţişti au şi făcut demersuri pentru a pune mâna pe casa bărbatului. Ofiţerii Anticorupţie craioveni au sesizat procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, care, pe 5 aprilie, cu sprijinul ofiţerilor BCCO Craiova şi DGIPI, au organizat un flagrant în urma căruia cei doi poliţişti au fost prinşi în timp ce primeau 5.000 de lei de la denunţător. Din această sumă, asupra lui Petrişor au fost găsiţi 4.000 de lei, iar la Ardelean – 1.000 de lei.
În urma anchetei, procurorii DIICOT au stabilit că, „inculpaţii Alexandru Petrişor şi Ardelean Mihai, profitând de funcţiile deţinute, au exercitat ameninţări şi presiuni asupra a două părţi vătămate, administratori ai unor societăţi comerciale având ca obiect de activitate transportul intern de persoane, în scopul determinării acestora să le plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui împrumut acordat anterior şi dobânda aferentă, în procent de 6%-10% lunar“.
După încheierea cercetărilor, cei doi poliţişti au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi şantaj, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova. Vineri, la primul termen, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei.