10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJaf la drumul mare

Jaf la drumul mare

Jaf la drumul mare pe Drumul European 70. Patru tineri s-au urcat într-un taxi din Drobeta Turnu Severin şi au plecat la o plimbare, cu intenţia de a sustrage motorină din tirurile parcate. Au jefuit primul tir într-o parcare de la intrarea în Strehaia. Au plecat apoi în comuna Butoieşti, unde au golit rezervorul altui tir înmatriculat în Grecia. Aici, tinerii au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Streheia, reuşind să sustragă 600 de litri de motorină. La vederea oamenilor legii, doi suspecţi au reuşit să scape, fiind prinşi doar trei, printre care şi taximetristul.
„În timp ce se aflau în patrulare pe DE 70, un echipaj al Poliţiei Strehaia a observat într-o parcare, în dreptul localităţii Butoieşti, trei tineri care sustrăgeau motorină din rezervorul unui tir tras pe dreapta. Aceştia, cu ajutorul unui furtun, sustrăseseră 600 de litri de motorină din rezervoarele a două tiruri, unul în Butoieşti şi altul la intrarea în Strehaia. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei din Strehaia pentru declaraţii“, a spus Alexandru Puiu, comisar Poliţia Strehaia.
Cei patru tineri acţionau după un plan bine pus la punct. În timp ce unul se ocupa să forţeze capacele rezervoarelor în care apoi introducea un furtun, altul umplea bidoanele, iar ceilalţi doi le cărau la maşină. Taximetristul avea doar misiunea de a-i conduce la destinaţie. El spune că nu îi cunoştea pe cei patru până noaptea trecută, când a răspuns la solicitarea lor de a-i duce până la Craiova. „Eu nu ştiu despre ce este vorba, eu am răspuns doar la o solicitare a lor. Trebuia să îi duc până la Craiova. Se poate observa că am şi casa pornită la taximetru. I-am văzut că fură motorină, dar m-au ameninţat că mă bat dacă nu stau să încarce bidoanele. Nu îi cunosc, nu i-am văzut niciodată“, a spus taximetristul.
Cei trei suspecţi prinşi au fost reţinuţi pentru audieri, iar ceilalţi doi fugari sunt căutaţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, hoţii de motorină vor fi cercetaţi pentru furt calificat şi riscă până la şapte ani de închisoare.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS