17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBişniţarii - în piaţă, ţăranii - în stradă

Bişniţarii – în piaţă, ţăranii – în stradă

Problema „producătorilor“ care vând în pieţele Craiovei este arhicunoscută, dar fără rezolvare. Când sunt întrebaţi, administratorii pieţelor din urbe neagă existenţa unei „mafii“ a sărmanelor zarzavaturi şi legume. O tot dau înainte cu îndărătnicia ţăranilor care nu vor şi pace să vândă pe bucata de masă pusă la dispoziţie contra cost. Aşa vor ei, să vândă pe buza trotuarului, privind cu jind la precupeţii care umflă şi de zece ori preţul legumelor şi fructelor „made in Turcia“, dar ocupă în piaţă şi câte două-trei mese. Aşa sunt ţăranii, care nu vor să se supună legii impuse de bişniţari, nu li se pare lor corect să dea kilogramul de varză cu 80 de bani, dacă el face doar 30-40 de bani. Ca şi cum nu ar fi de ajuns că, de cele mai multe ori, precupeții „le umflă“ produsele ţăranilor direct de la poartă la preţuri de nimic.
Piaţa de legume şi fructe de la Gară este un astfel de exemplu. Pentru că nu mai au loc în spaţiul destinat lor, producătorii doljeni îşi întind marfa de primăvara până toamna târziu pe marginea străzilor din vecinătatea pieţei. Primăvara – cu ceapă şi usturoi, vara – cu lubeniţe, toamna – cu varză şi gogonele.

Piaţă pe strada Bucovina

Strada Bucovina din Craiova este invadată acum de varză şi dovleci. Pe trotuare, în faţa blocurilor, ţăranii îşi aşază marfa ca la piaţă, pe folie sau pături. Cumpărătorii se opresc pe carosabil şi îşi aleg marfa. Tot acest „peisaj“ iscă un adevărat război, pe de o parte între producători şi pieţari, pe de alta, între proprietarii care locuiesc în blocuri şi aceiaşi ţărani. „Noi suntem invadaţi de primăvara până iarna de pieţari. Trotuarele şi parcările din faţa blocurilor de pe strada Bucovina sunt transformate în târg. Traficul este îngreunat de maşinile staţionate aici sau de cumpărătorii care îşi fac piaţa. Ca să nu mai spun de mizeria care rămâne în urma lor. Parcările sunt ocupate, iar, dacă îţi laşi maşina, rişti să o găseşti zgâriată sau lovită. De ce nu le oferă locuri în piaţă, să-şi vândă marfa acolo, în spaţii special amenajate?“, este de părere Constantin Marcu, proprietar în blocul I31. Uneori în tot acest conflict surd îşi face apariţia şi Poliţia Locală, care dă amenzi. „Persoanele care vând legume în acea zonă susţin că nu au loc în piaţă. Unii au acorduri din partea primăriei să vândă acolo, alţii nu. Noi am aplicat amenzi celor care vând aici fără nici un drept. Acum avem această posibilitate pentru că cei de la Pieţe nu le mai încasează taxe, cum se întâmpla înainte, caz în care nu puteam să-i amendăm“, a precizat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.

Ţăranii şi recolta lor

Câţi dintre cei care vând varză, praz, gogoşar, dovleac şi verdeaţă în preajma Pieţei de la Gară au certificat de producător, câţi sunt ţărani get-beget şi muncesc în propria gospodărie, iar acum vor să culeagă rodul muncii lor? Toţi susţin că marfa este rezultatul muncii lor şi trebuie să facă un ban ca să asigure existenţa familiei. „Toată familia mea munceşte pământul. De primăvara până iarna. Venitul nostru este din recolta pe care o scoatem pe fiecare sezon. Ne pătimim să vindem, că în piaţă nu avem loc de bişniţari. Ca să obţii o masă în piaţă, îţi cer tot felul de hârtii, ba sunt locurile ocupate. Bătaie de cap. Poliţia vine şi ne amendează“, a spus Marin, trăgându-şi căciula mai pe frunte. Bărbatul este din Mârşani şi susţine că tot ce vinde în piaţă este recoltat de pe pământul lui. Stă aşezat pe marginea străzii, cu marfa jumătate pe trotuar, jumătate în portbagajul autoturismului.

Primăria ştie
„Acei producători nu au legătură cu noi. Ei nu au cerut sau nu au autorizaţie de la SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. Unii dintre ei au autorizaţie de la primărie să-şi expună şi să vândă pe domeniul public. Noi le putem oferi loc de vânzare a mărfii în Piaţa Centrală, unii nu vor, alţii nu au acte de provenienţă a mărfii. În Piaţa de la Gară locurile sunt limitate şi probabil au fost ocupate în întregime. Poliţia Locală are competenţă să-i verifice“, a precizat Cătălin Resceanu, directorul SC Pieţe şi Târguri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS