Judecătorii manelişti

Autori


Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au cerut ieri arestarea preventivă a unui craiovean de 52 de ani, care a strâns până acum şase dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, miercuri, în jurul orei 13.30, agenţii Biroului Rutier Craiova l-au depistat în trafic, pe strada Ion Maiorescu, din zona centrală a municipiului Craiova, pe manelistul Nicu Corniţoiu, cunoscut drept Nicu „Toboşaru“, de 52 de ani, din localitate, care se afla la volanul unui autoturism, deşi avea permisul de conducere suspendat. Pentru că şoferul nu era la primul dosar, fiind depistat de încă cinci ori din martie 2011 şi până acum conducând cu permisul suspendat, ofiţerii Biroului Rutier Craiova au hotărât să-l reţină pentru 24 de ore, după care l-au dus în arest.


Poliţiştii doljeni au precizat că, din cele cinci dosare penale întocmite pe numele bărbatului până acum, în trei procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus scoaterea de sub urmărire penală. Încurajat de blândeţea procurorilor, mari amatori de manele, probabil, Nicu „Toboşaru“ a continuat să se urce la volan, deşi avea permisul suspendat. Printre motivele pentru care i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumuri publice se numără depăşirea vitezei regulamentare şi, în două rânduri, neacordarea de prioritate soldată cu accidente rutiere. Procurorii au conexat ultimele două dosare care erau încă în lucru cu cel de miercuri, iar ieri după-amiază au hotărât să ceară arestarea preventivă a şoferului craiovean. Magistraţii de la Judecătoria Craiova au respins propunerea anchetatorilor, considerând că Nicu Corniţoiu nu prezintă pericol social şi poate fi cercetat în stare de libertate.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 septembrie 2012

Actualitate

» Procurorii vâlceni au cerut arestarea preventivă a şefului de lucrări de la Universitatea Bioterra
» Compania aeriană FlyDubai începe operarea curselor către România
» Filat s-a întâlnit cu Medvedev la Ialta
» Olguţa cedează în faţa presiunilor
» Dolj: Doi oameni au murit la Leu, din cauza intoxicării cu monoxidul de carbon emanat de vin
» Şcolile, corigente la igienizare
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, va fi pus în libertate
» Dan Diaconescu: Am banii, mai trebuie ca Ponta să-i vrea
» Primăria Bucureşti acordă un milion de lei pentru echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea
» Fereşte-te de radar
» Bancul zilei
» Mozaic cerebral
» Germania: Peer Steinbrück, contracandidatul Angelei Merkel la alegerile din 2013
» Dolj: Dosar penal pentru braconaj piscicol
» Producţia de porumb din acest an va fi cu 60% mai mică faţă de nivelul anului trecut
» Kelemen: Alegerile parlamentare vor fi cele mai dificile pentru UDMR din ultimii 23 de ani
» Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat concedierea a 872 de angajaţi ai instituţiei
» Aurescu: România va continua demersurile pentru românii din Timoc
» Negocierile pentru cumpărarea Oltchim au fost întrerupte
» Cursul BNR, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni
» Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, în weekend
» Craiova: Primăria a anunţat datele la care persoanele cu handicap îşi pot ridica abonamentele pentru transportul în comun

Local

» Judecătorii manelişti
» Tânăr trimis în judecată pentru tentativă de omor
» Edilul din Predeşti a lovit un copil cu maşina
» Coaliţia a dat chix
» Pe ce mai cheltuie banii consiliul judeţean
» Victimă a legilor din România

Dolj

» Au venit banii restanţi la spitalele doljene

Gorj

» Primarul din Târgu Jiu, rănit într-un accident rutier
» Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Sport

» Liga a III-a
» Cupa României
» Oprescu, supărat şi la victorie
» Florin Dumitru sprijină necondiţionat CS Apa
» Grigoraş îşi doreşte un adversar accesibil
» Jerry Gane: Să vină Dinamo!
» Familia Ştiinţei, din nou împreună
» Voleibalistele lui Dudaş au trecut cu greu de Sibiu
» Oltenii îşi încearcă norocul în competiţia surprizelor

Bani & Afaceri

» Poftiţi la Târgul Doljconstruct!
» Fiscalitatea – o provocare pentru firme

Magazin

» Tanti Florica, mamă de profesie
» Horoscop
» Heather Locklear şi Richie Sambora, prieteni buni
» Sir Patrick Stewart, din nou în rolul Profesorului X
» Holly Valance, nuntă ca-n poveşti

Opinii

» Se încinge cazaciocul

Top