10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalArestat pentru o şpagă de o sută de mii de lei

Arestat pentru o şpagă de o sută de mii de lei

Directorul Energoconstrucţia Bucureşti a fost prins în flagrant de procurorii DNA Craiova în timp ce primea o parte din cei 60.000 de euro solicitaţi

Constantin Dragotoniu, de 56 de ani, din Drobeta Turnu Severin, director la SC Energoconstrucţia SA – Filiala Bucureşti din data de 15 august 2012, a ajuns în spatele gratiilor în urma unui flagrant organizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie Dolj şi suportul tehnic al SRI. El este acuzat că i-a cerut lui Nicolae Săcărin, administratorul SC Sandrini Style SRL, suma de 60.000 de euro, pentru a-l convinge pe directorul general al Energoconstrucţia să pună capăt unui proces împotriva firmei amintite. Oamenii legii l-au surprins, marţi dimineaţă, exact în momentul în care îşi primea o parte din banii pretinşi.

Imobile obţinute la licitaţie

Povestea şpăgii a început în primăvara anului 2011, când Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Mehedinţi a scos la licitaţie publică o clădire de 564 mp, din patrimoniul SC Energoconstrucţia – Sucursala Timişoara – la conducerea căreia se afla pe atunci chiar Constantin Dragotoniu. Licitaţia a fost adjudecată de firma lui Săcărin, care a şi plătit pentru clădire suma de 634.500 de lei. În ianuarie 2012, DGFP Mehedinţi a scos la licitaţie şi alte bunuri ale Energoconstrucţia Timişoara, inclusiv terenul de sub clădirea vândută anterior. Acest teren a fost adjudecat tot de Sandrini Style SRL, care a şi achitat pentru acesta 504.850 de lei.
În toată perioada derulării acestor licitaţii, Dragotoniu s-a arătat interesat să cumpere clădirea şi terenul achiziţionate de SC Sandrini, dar Săcărin nu a acceptat. Atunci au început procesele. Mai întâi, Energoconstrucţia, prin administratorul judiciar Valor SPRL, a atacat executarea silită, apoi a solicitat în instanţă şi anularea proceselor-verbale de adjudecare a licitaţiei de către Sandrini Style. În prezent, dosarul – având nr. 2996/225/2012 – se află în recurs la Tribunalul Mehedinţi, având termen de judecată pe 11 septembrie. Dacă ar pierde procesul, firma lui Săcărin ar pierde şi bunurile obţinute la licitaţie.

Bani marcaţi pentru director

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurorii DNA, rezultă că, în cursul lunii august 2012, Constantin Dragotoniu l-a contactat în mai multe rânduri pe Nicolae Săcărin, căruia i-ar fi pretins suma de 60.000 de euro pentru a interveni pe lângă directorul general al Energoconstrucţia SA, Lucian Naidin, şi a-l determina să pună capăt unei acţiuni judecătoreşti împotriva firmei Sandrini. Banii ar fi trebuit să-i fie înmânaţi lui Naidin până la termenul din 11 septembrie. Numai că Săcărin nu s-a lăsat tras pe sfoară şi a povestit totul procurorilor DNA Craiova. Pe baza unor autorizaţii emise de Tribunalul Dolj, procurorii anticorupţie au procedat la interceptarea convorbirilor lui Dragotoniu şi Săcărin, dar şi la interceptarea convorbirilor ambientale. Din interceptări a rezultat, fără nici un dubiu, atât cuantumul, cât şi scopul şpăgii cerute de Dragotoniu.
S-a trecut apoi la organizarea flagrantului. Marţi dimineaţă, la ora 7.34, Săcărin s-a întâlnit cu Dragotoniu la Halânga (Mehedinţi), unde i-a înmânat o primă tranşă din suma solicitată. Era vorba de 11.000 de euro şi 45.000 de lei – circa un miliard de lei vechi în total – bani marcaţi care, câteva minute mai târziu, au fost găsiţi de anchetatori asupra lui Dragotoniu.

Sponsorul lui Duicu

Directorul SC Energoconstrucţia SA – Filiala Bucureşti a fost reţinut imediat, pe bază de ordonanţă emisă de procurori, iar în aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, Tribunalul Dolj a dispus faţă de Dragotoniu şi emiterea unui mandat de arestare preventivă pe încă 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Judecătorii au avut în vedere la emiterea mandatului de arestare şi faptul că inculpatul a exercitat presiuni asupra denunţătorului, prin proferarea de ameninţări imediat după prinderea sa în flagrant, în prezenţa poliţiştilor, a procurorilor şi a martorilor asistenţi.
Dragotoniu este cunoscut drept un apropiat al lui Alexandru Duicu – şef al PSD Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi – şi acţionar la firma care patronează pos­tul de televiziune TELE 2 din Drobeta Turnu Severin. Afaceristul a devenit cunoscut datorită con­trac­telor cu RAAN şi Primăria Severin, dar şi pentru că a finanţat, în mod re­petat, campaniile electorale ale lui Duicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS