Tribunalul Bucureşti (TB) a constatat ieri că nu există nici o împiedicare a punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul lui Adrian Năstase. Instanţa a admis sesizarea judecătorului delegat cu punerea în executare a condamnării definitive date în cazul lui Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calităţii“. Decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară. Năstase urma să fie externat aseară şi dus la spitalul din Penitenciarul Rahova.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a cerut Tribunalului Bucureşti lămuriri în legătură cu procedurile care trebuie urmate privind punerea în aplicare a mandatului de executare emis pe numele lui Adrian Năstase. Avocaţii lui Năstase au arătat că din raportul transmis de către IGPR judecătorului delegat nu reiese decât că ofiţerii constată faptul că a fost întreruptă procedura de punere în aplicare a mandatului de executare din cauza tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, context în care au procedat prin ducerea acestuia la un spital civil. Avocaţii i-au cerut judecătoarei Georgiana Tudor să constate că au fost îndepliniţi doar primii doi paşi din procedura punerii în executare a mandatului în cazul lui Năstase, respectiv arestarea lui în vederea încarcerării şi înmânarea acestuia, potrivit legii, a unui exemplar al deciziei de condamnare definitivă. Aceştia au precizat că al treilea pas, respectiv procedura conducerii condamnatului arestat şi depunerea acestuia într-un centru de detenţie, nu a mai avut loc din cauza tentativei de sinucidere a lui Năstase. Avocatul Ion Cazacu declara, înaintea pronunţării deciziei, că instanţa nu poate dispune încarcerarea lui Adrian Năstase fără a avea la bază o expertiză medico-legală, pentru că nici un judecător nu poate să treacă peste actul medical. Medicii care l-au îngrijit pe Adrian Năstase au fost de acord cu transferul la spitalul Penitenciarului Rahova. Audiați la DNA, aceștia au declarat că niciodată nu s-au împotrivit transferului.
Năstase, la INML
Adrian Năstase trebuie să se prezinte azi la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), cu toate documentele medicale, iar în cazul în care Spitalul Floreasca transmite că acesta nu poate fi transportat, va fi examinat în secţia în care este internat, a informat ieri INML.
INML arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei Mediafax, că a primit, în 25 iunie, de la managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca o adresă prin care, pe baza registrului medical redactat şi semnat de echipa de medici curanţi, se solicită un răspuns la întrebările adresate unităţii sanitare de către Serviciul de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, respectiv dacă Adrian Năstase poate fi transportat în vederea tratării în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„Prin adresa nr. A8/6393/26.06.2012 am comunicat managerului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca ceea ce comunicasem şi DGPM – Serviciul de Investigaţii Criminale, respectiv faptul că «evaluarea stării de sănătate a pacientului în vederea transportului revine în sarcina medicului/medicilor curant/curanţi (conform Ordinului MS nr. 1091 din 07.09.2006)»“, a precizat INML.
DNA, pe urma medicilor şi a ofiţerilor care l-au ajutat pe Năstase
Medicul Şerban Brădişteanu şi ceilalţi trei ofiţeri au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim-ministru Adrian Năstase, afirmă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar-şef de poliţie, adjunct al directorului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Nicolae Costea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Marian Apostol, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Șerban Alexandru Brădişteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod Penal, cu aplicarea art. 17 litera a din Legea nr. 78/2000“, a comunicat DNA, la solicitarea mass-media.
Potrivit sursei citate, în rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că există date şi indicii temeinice că cele patru persoane învinuite, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim-ministru Adrian Năstase.
Pe 26 iunie 2012, celor patru învinuiţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Totodată, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a fost convocat pentru audiere la Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul neexecutării mandatului de încarcerare a lui Adrian Năstase, care a încercat să se sinucidă când poliţiştii au vrut să-l ridice de la domiciliu, precum şi medicul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, unde deputatul PSD a fost operat. Tobă şi Lascăr sunt martori în acest caz.