14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO vară internaţională pentru liceenii craioveni

O vară internaţională pentru liceenii craioveni

AIESEC Craiova îi invită, în această vară, pe elevii de liceu să ia parte la două proiecte prin care aceştia au oportunitatea să înveţe o limbă străină, să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba engleză şi să-şi dezvolte competenţe și abilităţi utile după terminarea liceului. „Language sCool“ şi „Grow“ oferă elevilor acces la educaţia nonformală prin participarea la o serie de sesiuni interactive susţinute de nouă internaţionali.
În cadrul proiectului „Language sCool“, participanţii vor învăţa o limbă străină de la un vorbitor nativ. Elevii pot opta pentru spaniolă, portugheză, italiană, greacă, rusă sau chineză. Pe lângă acumularea de cunoştinţe într-o limbă mai puţin accesibilă, aceştia îşi vor putea îmbunătăţi şi engleza, toate cursurile fiind susţinute în această limbă. Proiectul se va desfăşura în două ediţii. Prima va avea loc între 1 iulie – 10 august, iar a doua între 20 august – 30 septembrie. Timp de şase săptămâni, participanţii vor lua parte la 12 sesiuni teoretice şi șase practice, care vor avea la bază gramatica, vocabularul, dar şi diverse tehnici de îmbunătăţire a conversaţiei în fiecare dintre cele şase limbi.

Proiectul naţional „Grow“

Al doilea proiect pe care AIESEC Craiova îl desfăşoară în parteneriat cu Şcoala de Valori este proiectul naţional „Grow“. Ediţia din această vară se adresează elevilor care trec în clasa a XI-a, respectiv a XII-a. Scopul proiectului este completarea educaţiei formale pe care elevii o primesc în sistemul de învăţământ românesc prin intermediul unor activităţi interactive. În cadrul proiectului, elevii vor participa la peste zece sesiuni teoretice şi practice, fiind îndrumaţi de trei internaţionali din Nigeria, Pakistan şi Polonia. Elevii din clasa a XI-a vor învăţa să îşi facă propriul proiect, să lucreze într-o echipă şi, de ce nu, să coordoneze una. Cei din clasa a XII-a vor lua parte la sesiuni de autocunoaştere, de identificare a  domeniilor către care vor să se îndrepte după terminarea liceului, învăţând cum să ia decizii corecte în viaţă sau cum să îşi facă un CV bun. Perioada de desfăşurare a proiectului „Grow“ va fi între 1 iulie – 15 august.
AIESEC Craiova doreşte, prin intermediul proiectelor „Language sCool“ şi „Grow“, să le creeze elevilor oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare şi militează, în acelaşi timp, pentru deschiderea către internaţionalism prin interacţiunea directă cu cei nouă stagiari străini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS