22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVasile Cepoi: 11.000 de posturi vor fi deblocate în sistemul sanitar

Vasile Cepoi: 11.000 de posturi vor fi deblocate în sistemul sanitar

Ministrul sănătăţii susţine, într-un interviu acordat Mediafax, că, în cel mult două săptămâni, 11.000 de posturi vor fi deblocate în sistemul sanitar – 50-60 la sută pentru asistente medicale şi aproximativ 25 la sută pentru medici.

Reporter: Este mai greu ca ministru decât ca secretar de stat? Care sunt priorităţile mandatului de ministru?
Vasile Cepoi: Responsabilitatea este mult mai mare, nopţile s-au scurtat de când am ocupat această funcţie. Dorm patru ore. Priorităţile sunt cele pe care le-am menţionat în programul de guvernare. În primul rând, elaborarea proiectului de lege şi pregătirea condiţiilor pentru implementarea lui. Apoi, creşterea accesibilităţii populaţiei vulnerabile la servicii medicale, asigurarea tratamentului în ambulator cu medicamente, pregătirea condiţiilor pentru implementarea unui sistem de management al calităţii şi căutarea unor soluţii pentru realizarea echilibrului financiar.

R.: Când credeţi că ar putea fi pusă în dezbatere noua lege a sănătăţii?
V.C.: Aşa cum mi-am luat angajamentul la început, legea va fi supusă dezbaterii publice, la transparenţă decizională, începând cu 1 iulie. Într-un fel, ea este în dezbatere publică, pentru că procesul de elaborare a legii este unul transparent, cu implicarea tuturor actorilor care au dorit să participe la elaborarea proiectului legii. Primul pas important pe care trebuie să-l facem este acela al asumării politice de către guvern a soluţiilor propuse de noua lege, pentru că există mai multe variante posibile, fiecare cu avantajul şi dezavantajul ştiut, pentru că nu este un sistem perfect.

R.: Şi în legătură cu pachetul de bază, de servicii?
V.C.: Pachetul de bază face parte din legislaţia secundară. În lege se vor prevedea doar principii de definire a pachetului de bază, şi unul dintre aceste principii este răspunsul la întrebarea „Pentru care risc ne asigurăm, pentru un risc minor sau pentru un risc major?“. Mă refer la faptul că, într-o pondere de 30-40 la sută, cheltuielile din sănătate acoperă o serie de servicii medicale ale căror costuri nu reprezintă un risc financiar pentru pacient, ele putând fi suportate de către acesta. Şi am mai dat de nenumărate ori exemplu – îl repet pentru că-mi este cel mai la îndemână -, este vorba de costul tratamentului cu antitusive şi expectorante de 20 de milioane de euro anul trecut, 26 de milioane pe an pentru antiulceroase, 10 milioane pe antiinflamatorii etc. Aceste medicamente, în cazul de faţă – dar nu mă refer doar la medicamente, ci şi la alte servicii medicale – nu au un cost care să le limiteze accesul sau să fie imposibil accesul la servicii medicale. În schimb, acordând aceste servicii, ajungem în situaţia în care avem liste de aşteptare la tratamentul cu citostatice, la intervenţii pe cord, la intervenţii chirurgicale grele, pe care nimeni ori foarte puțini şi-ar putea permite să le suporte din propriul buzunar.

R.: Cum vor fi organizate spitalele? Credeţi că deja mulţi manageri înclină pentru fundaţii sau sunt rezervaţi?
V.C.: Nu, au fost rezervaţi din start. Noi am trimis o serie de chestionare către toate spitalele din ţară, numărul celor care au răspuns a fost relativ redus, cam 30 la sută din ei au răspuns şi dintre aceştia patru sau cinci au afirmat că ar dori ca spitalul să se reorganizeze ca o unitate nebugetară. Sigur că prudenţa celorlalţi este justificată, pentru că a reorganiza spitalul ca o fundaţie, ca o unitate nebugetară, presupune nişte responsabilităţi foarte mari. Trebuie să fii un foarte bun manager ca să-ţi asumi o astfel de responsabilitate. Dacă vom identifica suficienţi manageri curajoşi capabili să facă acest lucru, cu aceştia vom constitui un prim pilot, un pilot monitorizat de Ministerul Sănătăţii, care va pune la dispoziţia celorlalţi informaţii despre dificultăţile şi avantajele unei astfel de organizări.

R.: Aveţi intenţia să schimbaţi managerii unităţilor sanitare care sunt implicaţi politic?
V.C.: Cei care se manifestă politic de pe poziţia de manager, sigur că ar fi corect să renunţe, pentru că nu poţi să foloseşti o poziţie publică pentru a te manifesta politic.

R.: Concret, ce înseamnă a te manifesta politic? A ieşi în public?
V.C.: De exemplu, pentru a candida pentru un anumit partid pe poziţia de manager, folosind ca atu politic activitatea pe care ai avut-o ca manager sau director de direcţie, sau director de Casă, sau director de eu ştiu… E o funcţie publică ce nu are astfel de atribuţii.

R.: Care este situaţia spitalelor închise pentru reorganizare?
V.C.: Din cele 67 de spitale, 20 au optat pentru varianta de a deveni cămine pentru persoanele vârstnice. Nu ştiu care este situaţia, acum ele fiind în subordinea Ministerului Muncii. Patru au dorit să înfiinţeze centre multifuncţionale, despre celelalte deocamdată nu ştim care sunt dorinţele, dar pot să vă spun că astăzi (luni – n.r.) m-am întâlnit cu un număr important de preşedinţi de consilii judeţene care şi-au manifestat dorinţa de a înfiinţa aceste centre multifuncţionale.

R.: Cât timp aveţi la dispoziţie pentru schimbarea directorului Autorităţii de Sănătate Publică?
V.C.: Nici nu s-a luat în discuţie această problemă. Repet, dacă folosesc funcţia ca atuu politic, pleacă.

R.: Despre raportul de la Institutul „Cantacuzino“ aveţi date, sunt informaţii?
V.C.: Evaluarea este în curs, informaţiile pe care le am acum sunt cele pe care le-am spus deja, deci nu am nimic nou în momentul de faţă. Cred că în două săptămâni vom avea date suficiente ca să putem lua o decizie.

R.: Există un termen-limită pentru ca raportul să fie gata?
V.C.: Da. Săptămâna viitoare ar trebui să fie un raport gata. După ce analizăm raportul, vom putea să luăm o decizie. Sigur că, dacă raportul va identifica faptul că ar putea fi probleme mai importante care nu pot fi rezolvate şi va necesita continuarea evaluării, se va întâmpla şi acest lucru. Eu sper să avem suficiente date şi să putem lua o decizie pe baza lor.

R.: Credeţi că în toamnă va putea fi reluată producţia de vaccin antigripal?
V.C.: Din datele pe care le avem la ora actuală, cred că nu.

R.: Pentru sezonul viitor va trebui să importăm vaccin antigripal?
V.C.: Vom face licitaţie, ca şi altă dată. Faptul că îl produce Institutul „Cantacuzino“ nu înseamnă că trebuie să luăm numai de la ei. Ei trebuie să participe la o licitaţie la care participă şi producătorii internaţionali şi, dacă preţul lor e mai bun decât al celorlalţi, sigur că pot să câştige, dacă nu, nu.

R.: Institutul este între primii opt producători din lume.
V.C.: Până acum ei au constituit o soluţie importantă pentru România. Prezenţa lor pe piaţă a fost salutară în episodul acela de gripă porcină, când am fost printre puţinele ţări care am făcut faţă bine cu vaccinul.

R.: Poate ar trebui să încurajăm, să ajutăm producţia naţională.
V.C.: Ministerul are în vedere susţinerea şi rezolvarea problemei institutului. E adevărat că institutul a rămas în urmă cu tehnologia, n-a ţinut pasul cu dezvoltarea tehnologică, sunt şi o serie de probleme de management. O să vedem exact care sunt cauzele care au dus la situaţia actuală.

R.: Care mai este stadiul deblocării posturilor din sistem?
V.C.: Hotărârea de guvern pentru deblocarea posturilor se află din nou pe circuitul de avizare după schimbarea miniştrilor, după schimbarea guvernului. Dacă până mâine (ieri – n.r.) reuşim să obţinem toate avizele, miercuri (astăzi – n.r.) ar trebui să intre în şedinţa de guvern. Dacă nu, sper săptămâna cealaltă, cel mai târziu.

R.: Despre câte posturi vorbim până la urmă?
V.C.: Cifra pe care am solicitat-o acum este de 11.000 de posturi, confirmate de către spitale care au resurse financiare pentru a susţine.

R.: Vorbiţi numai de medici sau şi de personal medico-sanitar?
V.C.: Personal medico-sanitar şi personal auxiliar, chimişti, biologi, bioingineri, ingineri de aparatură medicală, fizicieni.

R.: Cât reprezintă medicii din acest total de 11.000?
V.C.: Ponderea cea mai mare o au asistenţii medicali, medicii reprezintă cam 25 la sută.

R.: Şi asistenţii?
V.C.: Asistenţii cred că vreo 50-60 la sută.

R.: Aveţi vreun mesaj pe care vreţi să-l transmiteţi?
V.C.: Nu mă hazardez acum să transmit un mesaj. Sper să am forţa necesară să duc la capăt ceea ce mi-am propus. Spun că obiectivele pe care mi le-am propus sunt realizabile. Dar, evident, nu depinde numai de mine, depinde de toată echipa guvernamentală, pentru că o prioritate a sectorului sanitar, a politicii sectoriale sanitare presupune o schimbare de raporturi cu celelalte politici sectoriale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS