De-a lungul anilor, celebrul regizor a colaborat cu mulţi actori de la Teatrul Naţional din Bănie, iar în ultimul film, care a avut premiera luna trecută, „Ceva bun de la viaţă“, Piţa i-a distribuit, printre alţii, pe Valer Dellakeza şi Valentin Mihali
Dan Piţa (foto), care a răspuns cu amabilitate întrebărilor GdS, a spus că în acest an va reveni la Craiova pentru a termina un film deja început, despre viaţa şi activitatea lui Eugeniu Carada.
– După o absenţă de câţiva ani, aţi reapărut cu un nou film, „Ceva bun de la viaţă“, după un scenariu de Răsvan Popescu şi Moliko Alexandru. Până la primele cronici, o întrebare: este un film destul de incomod? Dacă da, de ce?
– În primul rând, în aceşti câţiva ani nu am stat degeaba. Am predat cursuri de regie la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (UNATC, unde Dan Piţa este doctor honoris causa – n.r.) şi Universitatea Media Pro. Am făcut un film documentar pentru Banca Naţională a României (BNR), filmând în Craiova, unde voi reveni anul acesta pentru a împlini şi întregi portretul marelui cărturar, economist şi politician craiovean care a fost Eugeniu Carada.
Să vă răspund la întrebarea propriu-zisă: filmul „Ceva bun de la viaţă“ nu este doar un film incomod, el este chiar dur, pentru că se adresează tânărului spectator şi descrie o lume pe care guvernanţii se fac că nu o observă, ascunzând-o mereu sub preş.
Tinerii trebuie să creadă în destinul lor
– În acest film aţi făcut o introspecţie într-o lume mai puţin prezentă în viaţa de zi cu zi. Care ar fi însă partea optimistă a filmului, care ar fi mesajul pe care aţi dorit să-l transmiteţi omului de rând?
– Că omul, mai ales tinerii, trebuie să creadă în destinul lor şi să persevereze pentru a-şi câştiga libertatea şi, mai ales, existenţa pentru ziua de mâine.
– Probabil că o premieră a acestui film va avea loc şi în Craiova. Când? Aveţi emoţii, ca să zic aşa, la reîntâlnirea cu publicul din Bănie?
– Aştept o întâlnire cu publicul craiovean, care este un public educat şi iubitor de teatru şi film, dar nu ştiu când va avea loc acest eveniment. De ce? Filmul „Ceva bun de la viaţă“ are o singură copie, comandată de distribuitor, care circulă „gâfâind“ în reţeaua de difuzare a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) RomâniaFilm. Dacă vom fi invitaţi în Bănie, am putea veni cu o copie digitală şi astfel vom prezenta filmul publicului craiovean, care a fost extrem de generos la prezentările anterioare ale filmelor realizate de mine. Din păcate, nu depinde de mine, nu posed o sală de spectacol în Craiova.
– Şi din distribuţia acestui film fac parte câţiva actori din Craiova. Cum a decurs colaborarea cu aceştia?
– Este adevărat, am solicitat sprijinul mai multor actori de la Craiova şi Târgu Jiu şi sunt foarte mulţumit de aportul lor… Cred în teatrul craiovean şi îmi doresc o cât mai strânsă şi lungă colaborare cu minunaţii săi actori.
Dellakeza, actor cu o disponibilitate uluitoare pentru teatru şi film
– De fapt, colaborarea regizorului Dan Piţa cu actorii Naţionalului din Bănie datează de mulţi, mulţi ani…
– Aşa este, nu e prima dată când invit actori din Oltenia… La filmul „Tănase Scatiu“, făcut în 1974, Victor Rebengiuc – actor care a debutat cu „generaţia de aur“ la Naţionalul din Craiova – a jucat rolul principal, dar alături de Rebengiuc a mai participat la filmări şi o pleiadă de actori de la Craiova. Sau, în filmul „Noiembrie, ultimul bal“ (1988), rolul principal l-a avut Ştefan Iordache, actor simbol al Teatrului Naţional din Craiova pentru o perioadă importantă a carierei sale în teatru. În acest film a debutat şi actriţa Naţionalului din Bănie, Gabriela Baciu.
Cum spuneam, de-a lungul anilor am solicitat aportul multor actori de la Teatrul Naţional din Craiova. Trebuie să-i amintesc şi pe Valer Dellakeza, Valentin Mihali, Ion Colan, Constantin Sassu… De Valer Dellakeza, actor de excepţie, cu care am fost coleg la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) între anii ’65-’70, mă leagă o lungă şi rodnică prietenie, dar şi o fructuoasă colaborare. Este un actor minunat, cu o disponibilitate uluitoare pentru teatru şi film…
– Nu întâmplător Senatul UNITER i-a acordat recent premiul pentru întreaga activitate.
– Îl felicit! Alături de Dellakeza, şi actorul Valentin Mihali are un rol important în recenta premieră, „Ceva bun de la viaţă“. Ei au contribuit benefic la împlinirea filmului mai sus amintit.
– Aţi şi filmat în Craiova, în Dolj… Cum vi se pare Bănia?
– Actorii Teatrului Naţional din Craiova sunt importanţi colaboratori ai filmului românesc, iar mulţi dintre ei au colaborat şi cu mine. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de filmările avute cu ei şi, de asemenea, de locurile alese în Cetatea Banilor pentru filmări. La Craiova am filmat integral: „Tănase Scatiu“, „Noiembrie, ultimul bal“ şi „Rochia albă de dantelă“.
Am filmat pe străzile frumosului oraş, în Parcul „Romanescu“, la casa Romanescu (Casa Universitarilor de pe strada Unirii), la casa Jean Mihail (Muzeul de Artă al Craiovei), la spitalul municipal şi în diverse alte locaţii, interioare si exterioare. Unele filmări le-am făcut în împrejurimile Craiovei, pe câmpuri, la Coţofeni, la Calafat, la un conac boieresc etc.
Pentru cineaşti, Craiova este o bijuterie a arhitecturii româneşti, iar Teatrul Naţional – o galerie fantastică de chipuri şi suflete umane, care impresionează prin diversitate şi talent. Cu unii actori am colaborat exemplar, cu alţii abia aştept un prilej pentru a-i solicita.
Nu mă schimb aşa de uşor după cum bate vântul!
– Am o întrebare legată de filmele (inspirate şi apreciate) realizate de dumneavoastră până în 1990: cine v-a fost, ca regizor, model? Ce schimbări s-au produs, după revoluţie, în mentalitatea şi originalitatea lui Dan Piţa?
– Anul 1990 m-a prins gata format. Aveam peste 50 de ani şi un număr important de filme. Nu mă schimb aşa de uşor după cum bate vântul! Continuu să pun probleme cu filmele mele. Sunt acelaşi, adică cel de dinainte de 1989 – cu cel de astăzi. Mai degrabă s-au schimbat unii critici şi cronicari de film.
– „Leul de Argint“ de la Veneţia, pentru filmul dumneavoastră „Hotel de lux“, este cel mai preţios trofeu în anii de libertate?
– „Leul de argint“ (1992) este un „trofeu preţios“ – cum spuneţi dumneavoastră – nu numai pentru mine, ci şi pentru întreaga cinematografie naţională. Cine contestă premiul este un neisprăvit plin de ranchiună şi mizerie umană. Ţin foarte mult la acest premiu, ca şi la toate premiile pe care le-am obţinut înainte şi după 1989. Sunt convins că realizările mele îi deranjează pe unii, dar în aceeaşi măsură îi bucură pe cei mai mulţi. Orice s-ar spune, omul, regizorul Dan Piţa a rămas acelaşi artist exigent în faţa fiecărui subiect, în faţa problemelor pe care le are omul obişnuit, indiferent de cine guvernează societatea. Fac filme cu oameni despre oameni.
– La ora actuală, în opinia dumneavoastră, valorile sunt aşezate la locul lor firesc?
– România a avut, are şi va avea mulţi oameni de valoare. Timpul îl va aşeza pe fiecare la locul lui firesc, cum bine spuneţi.
