13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMegalicitaţie de 100 de milioane de lei

Megalicitaţie de 100 de milioane de lei

Primăria Craiova a lansat pe 20 ianuarie o licitaţie publică de proporţii impresionante: 80 de milioane de lei, plus TVA, adică aproape 100 de milioane de lei (1.000 de miliarde de lei vechi) pentru un acord-cadru privind „Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova“. Este vorba, de fapt, de un nou acord-cadru cu o durată de patru ani, similar celui încheiat cu Delta ACM ‘93 în 2009. Câştigătorul – o firmă sau o asociere de firme – ar urma să facă toate asfaltările din municipiu pe perioada menţionată.
Ofertanţilor li se cere să facă dovada executării în ultimii cinci ani a unor lucrări similare finalizate, cu o valoare cumulată de peste 29 de milioane de lei (6,64 milioane de euro). Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 7 martie 2012, ora 10.00.
Precedenta licitaţie, din 2009, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare firma Delta, a fost una „cu cântec“. Documentele de atribuire au fost cumpărate de 17 firme, însă numai trei şi-au depus ofertele: Delta ACM ‘93 Bucureşti, Tehnologica Radion Bucureşti şi SCT SA Bucureşti. Ultimele două au fost respinse „din cauza neîndeplinirii cerinţelor minime de calificare“, după cum explica la acea vreme primarul Craiovei, Antonie Solomon. SC Tehnologica Radion nu făcuse dovada unui contract valabil pentru staţiile de asfalt şi de betoane, iar preţul oferit de SCT nu ar fi fost fundamentat, arăta primarul. Aşa se face că Delta ACM ‘93 a câştigat licitaţia cu oferta de preţ mediu de 242,88 lei/mp de stradă asfaltată, în condiţiile în care oferta SCT fusese de numai… 1.308,14 lei/mp!
Semnat tot pe o durată de patru ani, acordul-cadru cu Delta ACM din anul 2009 a rămas destul de repede fără finanţare, întrucât firma cu pricina a asfaltat de toţi banii – circa 140 de milioane de lei – în doar un an şi jumătate. Pentru a evita o asemenea situaţie, Primăria Craiova i-a avertizat încă de la început pe cei care vor depune oferte pentru noul acord-cadru, printr-o notă la textul anunţului de licitaţie, în care se menţionează: „Cantităţile de lucrări ce urmează a se executa efectiv, în cadrul contractelor subsecvente acordului-cadru, pe bază de comenzi ale achizitorului, sunt condiționate de sumele alocate din bugetele anuale proprii ale Primăriei municipiului Craiova, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinaţie“.
Deocamdată, finanţare pare să fie. În proiectul de buget pe anul 2011, care va fi supus aprobării Consiliului Local Craiova în şedinţa de mâine, este prevăzută pentru întreţinerea şi reparaţia străzilor suma de 71,5 milioane de lei. Din aceasta – după cum se menţionează în documentele înaintate legislativului local de specialiştii primăriei -, restanţa pentru anul 2011 este de numai 228.000 de lei, ceea ce înseamnă că municipalitatea şi-a cam încheiat socotelile cu Delta ACM  pe vechiul acord-cadru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS